Metaversul, NFT cu maimuțe și o pereche de ochelari
Redactor: Lydia Cirstea Grafică: Lazar Anca Tehnoredactor: Stoica Sara Metaversul. Acest concept pe care îl tot auzim în ultima vreme a existat de câțiva ani, însă acum pare că ne trezim față în față cu ceva cu totul și cu totul nou, abia diferențiabil de lumea reală. Să fie, oare, o strategie genială de marketing…
Conștient și subconștient. Marketing și neuromarketing.
Text: Daria Maria Anghel Grafică: Mara Săvescu Dacă ți-ar spune cineva că, în momentul în care iei o decizie în legătură cu achiziționarea unui obiect, aceasta îți aparține, în mod conștient, numai în proporție de 5%, ai tinde să crezi că e o glumă foarte bună; totul până în momentul în care te-ar intriga ideea…
Distribuția echitabilă a vaccinurilor
Luna decembrie a anului 2019 marchează începutul unei perioade de cumpănă pentru contemporaneitate, odată cu primul caz de infecție cu Sars-Cov-2 descoperit în regiunea Wuhan din Sudul Chinei. La început, prea puține detalii erau cunoscute, însă în doar câteva săptămâni președintele Organizației Mondiale de Sănătate declara Covid-19 o pandemie. Peste 180 de milioane de oameni…
De ce nu avem un Elon Musk european?
Text: Rania Derweesh, Grafică: Mara Săvescu În timp ce majoritatea oamenilor contemplă dificultățile alarmante cu care ne confruntăm pe pământ, numeroși antreprenori americani contemplă călătoria omului spre planeta Marte. De la Blue Origin la SpaceX, societatea americană este copleșită de companii promițătoare ce anunță descoperiri impresionante cu privire la explorarea spațiului și viitorul uman. Cu…