De ce sunt cele două Corei încă în război?

Uncategorized

Text – Diana Sîrbu

Grafică – Maria Cristea

Peninsula care găzduiește Coreea de Nord și Coreea de Sud este o zonă în care tensiunea este puternic resimțită. Fiind teoretic încă în război, conflictul dintre cele două state datează de peste 70 de ani.

Ne mirăm de multe ori când doi gemeni, născuți și crescuți în aceeași casă, ajung să se dezvolte în direcții diametral opuse. Asta s-a întâmplat în cazul teritoriului din extrema estică a Asiei, unde s-au dezvoltat două state cu sisteme politice total diferite. Coreea de Nord este o țară cu un regim totalitar și condiții de viață precare, iar Coreea de Sud are un sistem democratic, și este în plină ascensiune.

La începutul secolului XX, în anul 1910, Japonia ocupa teritoriul pe care se regăsea teritoriul Coreean. Ocupația a durat până la finalul anului 1945, deoarece Japonia a capitulat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar Statele Unite si URSS au împărțit porțiunea în jumătate, de-a lungul paralelei 38, SUA luând partea sudică, iar sovieticii anexând Nordul.

Războiul, aparent unul de tip civil, a fost de fapt mai mult de atât. În război au intervenit și mari puteri mondiale, precum URSS, Republica Populară Chineză și SUA. RPC a fost un important aliat al Coreei de Nord, susținând-o financiar și chiar implicându-și propria armată. RPC a susținut puternic inițiativa războiului, și chiar și în ziua de azi este cel mai important partener economic. ONU s-a implicat alături de cealaltă beligerantă, SUA fiind statul care a adus cel mai important aport financiar, de arme și soldați.

Eșecul unor alegeri liberale în anul 1948 a dus la adâncirea prăpastiei dintre cele două state vecine, fragmentarea celor două fiind din ce în ce mai clară,  regiunea din Nord adoptând un regim comunist, în conformitate cu acela din Uniune Sovietică. Devenea din ce în ce mai clar faptul ca cele două regiuni aveau să se dezvolte în două sensuri complet diferite.  Coreea de Nord va prelua numele de Republica Populară Democrată Coreeană, care concentra spiritul unui sistem dictatorial, în conformitate cu acela al Uniunii Sovietice, ocupanta de la acea vreme, iar Coreea de Sud va deveni Republica Coreea, liberalistă, după modelul Statelor Unite.

Liderul nord-coreean, Kim Il-sung, a propus lui Stalin o invazie în sud, motivând că celulele Partidului Muncitoresc sunt foarte active în acea zonăși vor declanșa o revoltă odată ce vor primi semnalul. Iosif Stalin s-a consultat cu Mao Zedong, care aproba inițiativa asigurând că SUA nu se va implica deoarece acesta ar fi o problemă internă.  Liderul sovietic nu era la fel de încrezător, însă a aprobat  invazia, considerând că va fi un conflict scurt cu o victorie rapidă în favoarea lor. Dând dovadă de precauție, după un proces masiv de echipare a armatelor, URSS a retras consilierii militari pentru a ascunde orice implicare în conflict.

În anul 1950, la 25 iunie, Coreea de Nord atacă locuitoarea zonei sudice. Acesta a fost mai târziu considerat ca fiind primul conflict armat important din timpul Războiului Rece (1947-1991). Cu această ocazie este convocat Consiliul de Securitate al ONU, înființat în 1947, în cadrul căruia este discutată această problemă, fiind considerată un pericol pentru pacea mondială atât de prețuită. Consiliul a fost însă boicotat de Uniunea Sovietică ca semn de protest față deprezența Kuomintangului(guvern al naționaliștilor chinezi refugiați în Taiwan) ca reprezentant al Chinei, în urma înfrângerii suferite în Războiul Civil din China. O rezoluție a Consiliului de Securitate ONU de a se implica în conflict în vederea restabilirii păcii mondiale a fost invocată.  În lipsa reprezentanței URSS și deci a unei posibile exercitări de veto din partea acesteia, implicarea armată a ONU în conflictul ce se desfășura Estul Asiei a fost aprobată, cu o singură împotrivire (a Iugoslaviei comuniste). Astfel că organizația și-a trimis curând trupele în sprijinul Coreei de Sud.  SUA acoperea 90% din trupele militare trimise.

După două luni și pierderi considerabile de partea inamicilor, trupele din Nord avansaseră foarte mult, împingând adversarii mult spre extremitatea peninsulei, într-o zonă numită Perimetrul Pusan și reducând suprafața statului opozant la doar 10% din suprafața inițială. Văzând situația critică la care s-a ajuns, președintele american Harry Truman hotărăște să îl trimită pe generalul Douglas McArthur împreună cu trupele sale care erau instalate pe teritoriul Japoniei pentru a sprijini eforturile din peninsula Coreeană. Trupele din Nord erau tot mai extenuate, cu linii de aprovizionare tot mai lărgite, iar cele din Sud au profitat de acest lucru, cu ajutorul noilor trupe trimise de Aliați reușind să organizeze o apărare în Perimetrul Pusan care nu putea fi străpunsă. În fața unor noi atacuri și a unei armate odihnite și reînarmate, protejații Chinei erau neputincioși, fiind prost echipați, extenuați și nebucurându-se de suport aerian sau naval.

Generalul McArthurs-a folosit de o nouă strategie de atac, prin care a debarcat la 160 de km în spatele trupelor inamice, la Incheon, aproape de capitala Seoul. Atacul a fost unul de succes, iar în septembrie Stalin l-a trimis pe generalul Zaharov să consiliezeCoreea de Nord. Acesta a recomandat retragerea trupelor lângă Pusan, pentru a apăra capitala, însă chinezii au fost de altă părere, susținând intenția persistentă de atac a Nordului, pentru a scăpa de americani. Această strategie s-a dovedit greșită, iar Coreea de Sud a capturat Seoulul. După această desfășurare care înclina balanța în favoarea sudului, armata chineză a intervenit, contrabalansând șansele.

În cele din urmă, un armistițiu a fost semnat de către Comandamentul ONU care împărțea Coreea de-a lungul paralelei 38,acesta prevăzând încetarea focurilor. Cu toate astea, un acord de pace nu a fost niciodată semnat, ceea ce înseamnă că tehnic cele doua state sunt încă în stare de război.

China a fost un important aliat în acest război pentru regiunea nordică, și chiar și în ziua de astăzi influența RPC-ului este puternic resimțită, în mod special datorită vecinătății celor două state și a faptului că 90% dintre relațiile Coreei de Nord sunt stabilite cu acest stat. La rândul său pentru China este important acest teritoriu vecin, protejând-o de contactul direct cu state capitaliste precum Coreea de Sud, și de asemenea acționând ca un stat tampon între aceasta si Statele Unite.

Pe de altă parte, SUA și-a lăsat amprenta asupra statului sudic, fapt ce poate fi ușor demonstrat de sistemul din Coreea de Sud, și de asemenea de relațiile pe care cele două puteri le întrețin.

Războiul a răpit peste trei milioane de vieți, majoritar civili coreeni, și a distrus o serie de orașe importante. La peste 70 de ani după, Coreea de Nord a rămas o dictatură totalitară, săracă, condusă în continuare de dinastia Kim, în timp ce Coreea de Sud este în general considerată unul dintre cele mai democratice și mai înfloritoare state.