De ce vrea Kanye West să fie președinte?

Politică America de Nord, Politică simplificată

Tocmai când ai crezut că anul 2020 nu poate deveni și mai alarmant, faimosul rapper Kanye West anunță că va candida pentru alegerile prezidențiale din noiembrie ale Statelor Unite ale Americii.

“Acum trebuie să realizăm promisiunea Americii; trebuie să avem încredere în Dumnezeu, unificându-ne viziunea și construindu-ne, împreună, viitorul. Candidez pentru funcția de președinte.” a scris Kanye, alegând Ziua Independenței pentru a face anunțul surpriză pe Twitter și declanșând o furtună pe platformele social media.

Poate într-o oricare altă țară, ambiția lui Kanye ar fi privită cu ironie, dar nu și în țara tuturor posibilităților. După ce Donald Trump, afacerist fără scrupule, vedeta TV și misogin acuzat de abuzuri sexuale a câștigat în 2016, poate că și Kim Kardashian ar putea fi prima doamnă…

Mai mult decât atât, West, de 21 de ori câștigător al premiului Grammy, a primit susținerea imediată a lui Elon Musk, fondatorul SpaceX.

Dar nu este prima oară când Kanye își face cunoscute intențiile de a deveni Președinte; în anul 2015 a spus exact același lucru.

Chiar dacă a fost întotdeauna destul de investit în politica națională, nimeni nu l-a luat cu adevărat în serios; însă anul acesta pare mai determinat și hotărât ca niciodată. Așadar, acest lucru ne-a dat de gândit…

Care sunt ideologiile politice ale marelui rapper? Ce își dorește și, oare, are șanse de a se transforma în competiție pentru Joe Biden și Donald Trump?

Kanye- un alt Republican bogat

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, Kanye West și Donald Trump au, de fapt, o relație bună- unii ar spune chiar că sunt și prieteni.

Aceasta “prietenie” s-a născut în 2016, an în care Kanye și-a anunțat fanii că nu a votat pe nimeni la alegerile prezidențiale, dar, dacă ar fi votat, ar fi fost pentru Trump.

De asemenea în 2016, Kanye West a acordat un interviu în exclusivitate revistei Vanity Fair, afirmând public admirația sa pentru Partidul Republican și pentru Donald Trump (“Am încercat săptămâni întregi să ajung la telefon cu el. Cred că este cel mai genial tip.”)

Prin urmare, deși soția sa, Kim Kardashian a susținut-o, public, pe Hillary Clinton, Kanye nu ar fi putut face sprijinul său pentru Trump mai evident.

Kanye West alături de Donald Trump

Așadar, cred că am reușit să clarificăm care este ideologia politică a marelui rapper; Kanye este republican și nu se teme să o spună, nici măcar în condițiile în care cariera i-ar putea fi în pericol. Cu toate că muzica îi este apreciată, opiniile sale politice nu sunt.

Kanye s-a confruntat cu reacții dure anul trecut, când a spus că rasismul în SUA nu este o problemă; Acesta le-a spus fanilor săi: “Nu vă mai concentrați asupra rasismului, trebuie să ne îndreptăm atenția asupra altor aspecte mai importante.”

În 2018, Kanye a sugerat chiar și că sclavia afro-americană a fost o alegere.

West și-a prezentat, de asemenea, opiniile sale despre educație, drepturile femeilor, căsătoria homosexualilor, locuința și imigrație prin muzică, demonstrându-ne de ce, spre surprinderea multora, îl susține pe Trump.

Dar.. de ce candidează?

Istoria americană ne arată că un al treilea candidat nu va reuși niciodată, așadar, putem spune cu certitudine că Kanye West nu va câștiga, dar el știe deja…

Din punctul nostru de vedere, nu există nicio îndoială: Kanye West candidează nu doar pentru a distrage atenția americanilor de la neregularitățile politicii din prezent, dar și pentru a redirecționa voturile dedicate politicianului Joe Biden.

Majoritatea oamenilor spun că nici Trump nu are șanse să câștige. Între protestul George Floyd, eșecul de la Tulsa și gestionarea greșită a focarului de Coronavirus, Trump și-a pierdut mulți susținători, rapid …

Joe Biden sau Donald Trump?

Dar, cu toate acestea, conservatorii (fasciști) care (încă) îl susțin pe Trump îl vor vota indiferent de circumstanțe, nici măcar Kanye West neputându-le schimba opinia. Însă, situația lui Joe Biden este vulnerabilă și… diferită.

Joe Biden reprezintă răul cel mai mic, politicianul pe care îl votezi doar pentru că susții Partidul Democrat, sau pentru că nu îl susții pe Trump. Încă din momentul în care Sanders a renunțat, majoritatea susținătorilor săi și-au mutat atenția spre Biden, acesta reprezentând, de asemenea, Partdiul Democrat.

Dar susținătorii lui Biden nu sunt convinși, iar platforma sa este vulnerabilă.

Mulți nu îl privesc pe Kanye West ca pe un politician, acesta având norocul de a fi cunoscut, în primul rând, pentru cariera sa în muzică. Așadar, mulți americani consideră că Kanye West ar fi independent; un revoluționar nonconformist, dar lucrurile nu stau așa…

Noi susținem faptul că dorința lui West este o nouă strategie republicană, un plan bine calculat pentru a ne distrage atenția, o tactică elaborată pentru a slăbi puterea oamenilor ce au nevoie de o schimbare…

De ce Canada nu este atât de puternică precum pare?

Politică America de Nord, Politică simplificată

Canada, loc al promisiunilor infinite, este considerată a fi cea mai admirată țară din lume.

Astăzi, Canada prezintă una dintre cele mai mari economii ale lumii, cu investiții promițătoare, afaceri excepționale și un prim-ministru lăudabil.

Fiind una dintre cele mai libere țări (potrivit Institutului Fraser ce publică anual Indexul Libertății Umane, ce măsoară atât libertățile economice, cât și civile, de care se bucură oamenii), nu este de mirare că peste 300.000 de imigranți vin în Canada în fiecare an.

Reprezentând unul dintre cele mai bune exemple de integrare și modernizare, cu un guvern descentralizat și un prim-ministru ce îmbrățișează multiculturalismul, Canada pare întotdeauna un teren promițător cu defecte vagi.

Dar situația Canadei nu a fost întotdeauna una optimistă; cu o istorie întunecată și un trecut apropiat încărcat de probleme sociale, nici măcar Canada nu este perfectă…

Canada, „membru onorific al lumii a treia”-

În anii 80 și 90, Canada suferise stagnări economice și numeroase crize. Economia țării ce își câștigase recent „independența” era atât de slabă, încât, în 1995, The Wall Street journal a descris Canada ca fiind “un membru onorific al lumii a treia”, datorită incapacității liderilor de a controla provocările financiare.

Dar, după acea perioadă dezastruoasă, canadienii au conștientizat problema:  înainte de a se gândi la cheltuieli, era esențial să se gândească la creare, deci au început să creeze.

Canadienii și-au dat seama că au nevoie de investiții, afaceri și muncă, și le-au asigurat pe toate prin îmbrățișarea unui guvern descentralizat.

În prezent, din cauza diferențelor lingvistice, culturale și etnice, Canada este împărțită în zece provincii și trei teritorii, care au atât de multe reglementări unice, încât, în 2017, au semnat chiar și un acord comercial între ele.

Această descentralizare a încurajat guvernul să elaboreze politici eficiente ce au contribuit nu doar la creșterea economiei naționale, dar și la creșterea calității vieții oamenilor.

În sud se construiește un zid, în nord așteaptă cu brațele deschise!

În timp ce Președintele Trump face tot posibilul pentru a limita chiar și imigrația legală, promovând măsuri drastice ce au fost înăsprite în Statele Unite ale Americii, promovând naționalismul și…rasismul, Justin Trudeau primește oameni cu brațele larg deschise!

Trump și supremația albă

Justin Trudeau face tot posibilul pentru a promovarea și a încuraja multiculturalismul. Multiculturalismul constă în acceptarea faptului că diversitatea culturală nu este o amenințare, ci un atu, o mare sursă de oportunități, motiv pentru care Canada are una dintre cele mai mari populații de imigranți din lume.

 În fiecare an, peste 300.000 de imigranți sunt primiți în Canada, iar, în prezent, 1 din 5 canadieni nu s-au născut în Canada.

Trudeau, un lider ce ar trebui urmat

Cu Trudeau în frunte, mentalitatea canadienilor s-a schimbat, iar, în prezent, peste 80% dintre canadieni consideră că imigrația are un impact pozitiv asupra economiei naționale.
Imigranții sunt mai educați, muncesc mai multe ore, creează mai multe afaceri și trag mai puțini dolari din programele sociale, iar Trudeau îi întâmpină.

Dar… nimic nu este perfect!

Recent, Canada a împlinit 153 de ani. În 1867, odată cu unirea a trei colonii britanice nord-americane, prin intermediul Confederației, țara s-a format ca un domeniu federal a patru provincii.

Chiar dacă Canada și-a câștigat independența de-abia în anul 1982, anul 1867 reprezintă un motiv de sărbătoare pentru canadieni, cel puțin pentru majoritatea..

Mulți oameni nu au nimic de sărbătorit pe 1 iulie, acest refuz fiind justificat prin numeroasele atrocități asociate cu adevărata istorie a Canadei. Pentru aproximativ 2 milioane de oameni, ultimii 153 de ani au fost încărcați cu teroare și smerenie.

După cum bine știm, la sosirea coloniștilor, teritoriul Canadei era deja locuit… de aproximativ 600.000 de oameni. Recunoașterea și integrarea acestora reprezintă, chiar și în ziua de azi, o problemă națională.

În ciuda faptului că băștinașii au fost primii oameni ai acelui teritoriu și, de asemenea, în ciuda faptului că aceștia au participat și au contribuit la dobândirea independenței, aceștia au suferit persecuții culturale clare.

Canada a trecut printr-o perioadă de persecuție a băștinașilor. Timp de mulți ani, aceștia au fost trimiși la rezervații speciale, care, de multe ori, nu aveau condițiile de bază ce le-ar fi asigurat supraviețuirea.

Atât limba, cât și ritualele culturale și religioase au fost interzise. Aceste persecuții deveniseră atât de ordinare, încât autoritățile au înființat școli și comunități speciale, îndepărtate de cele obișnuite, pentru familiile băștinașe și copiii lor.

Guvernul Canadei a separat, de multe ori, familii, trimițând copii la școli unde ar fi primit o educație “occidentală”, astfel pierzând aspectele identităților lor culturale.

Consecințe

Consecințele acestor persecuții sunt vizibile chiar și în zilele noastre.

Rata sărăciei băștinașilor, ce acum reprezintă o minoritate, este foarte mare, neputând fi comparată cu cea a imigranților.

Rata sinuciderilor băștinașilor comparată cu cea a imigranților.

De asemenea, depresia și alcoolismul sunt răspândite, rata sinuciderilor fiind mult mai mare decât cea a imigranților.

Trudeau, liderul ideal

În concluzie, deși Canada are o istorie întunecată, îngreunată de mentalitatea unor oameni ce militau pentru supremația rasei albe, aceasta a ajuns să fie cea mai admirată țară din lume, datorită unui singur om: Justin Trudeau.

Din punctul nostru de vedere, Trudeau a reușit să schimbe mentalitatea oamenilor, îmbrățișând conceptul de multiculturalism. Acesta a transformat Canada, impunând-o în rândul marilor puteri ale lumii.

Într-o lume sufocată de lideri precum Maduro, Erdoğan, Khamenei și Trump, avem nevoie de Justin Trudeau!

Tot ceea ce trebuie să știi despre protestele din SUA

Politică America de Nord, Politică simplificată

  “Cu toții vărsăm același sânge”

Au trecut aproape 57 de ani de când Martin Luther King a condus marșul din Washington pentru justiție rasială. Unde este această justiție acum, pentru ce au luptat înaintașii noștri?

La 25 mai 2020, George Floyd, un bărbat negru în vârstă de 46 de ani, a fost ucis în Minneapolis, Minnesota, în timpul unei arestări, pentru că ar fi folosit o presupusă bancnotă contrafăcută. Derek Chauvin, un ofițer de poliție alb, a îngenuncheat pe gâtul lui Floyd timp de aproape nouă minute, în timp ce Floyd era încătușat și întins cu fața în jos, cerșindu-și viața și spunând în mod repetat „Nu pot respira”. Un al doilea și cel de-al treilea ofițer l-au reținut pe Floyd în timp ce un al patrulea a împiedicat martorii să intervină. Ofițerul a ignorat rugămințile martorilor oculari de a-și îndepărta genunchiul, lucru pe care nu l-a făcut până când medicii nu i-au ordonat.

După ce înregistrările realizate de martori și de camerele de securitate au devenit publice, toți cei patru ofițeri au fost concediați a doua zi. Două autopsii au declarat moartea lui Floyd prin omucidere. Inițial, Chauvin a fost acuzat de omor de gradul trei și omor de gradul doi; ceilalți trei ofițeri au fost acuzați că au fost complici și au comis crime de gradul doi. 

Un avocat al lui George Floyd a spus ca “o pandemie a rasismului” a cauzat moartea sa.

Two men on an asphalt surface, behind a black van on which the letters "EAPOLIS" is seen, with a license plate ending "ICE". One man has light skin, a blue shirt with identifying badges on his chest and shoulder, black pants and boots, and black sunglasses pushed to the top of his close-shorn head. He is kneeling with his left knee and upper shin resting on the neck of the other man, and his right knee out of sight behind the van. The other man is lying prone, with his left cheek pressed against the asphalt close to a painted line. He is dark-skinned, with similarly short hair, and is not wearing a shirt; His mouth is slightly open, his eyes are closed with his eyebrows raised, and his arms are down, not visible behind the van. The kneeling man has his left hand in a dark glove, with his right arm hidden behind the van, and is looking at the viewer with his eyebrows slightly lifted and mouth slightly open.
Uciderea lui George Floyd

De la moartea lui Floyd, au existat proteste în întreaga țară, în peste 100 de orașe, inclusiv Minneapolis, New York, Atlanta, Denver, Memphis, Phoenix, Ann Arbor, Los Angeles, dar și în altele. Unele dintre aceste proteste au durat zile întregi. Mai mulți membri ai Congresului au introdus o rezoluție pentru a condamna brutalitatea poliției, profilarea rasială și utilizarea excesivă a forței.

Protestele din toată lumea nu sunt împiedicate nici măcar de criza acestei pandemii.

Există un context și o istorie mai largă a bărbaților și băieților afro-americani care au fost uciși de mâna poliției, mulți dintre ei, precum George Floyd, nefiind înarmați. Începând din 2014, decese cu profil înalt îi includ pe Eric Garner (2014), Michael Brown (2014), Tamir Rice (2014), Laquan McDonald (2014), John Crawford (2014) Freddie Gray (2015), Walter Scott (2015), Alton Sterling (2016), Philando Castile (2016), Terence Crutcher (2016), Antwon Rose (2018) și alții. 

George Floyd nu a fost nici pe departe un caz individual, a fost însa cel mai mediatizat, ultimul om pe care societatea a mai putut să îl condamne, considerând ca pigmentul pielii sale e o infracțiune.

Femeile și fetele negre sunt, de asemenea, ținte ale violenței poliției, o realitate care a stârnit mișcarea „Spune-i numele” pentru a evidenția modul în care această violență trece adesea neobservată. Printre femeile care au murit în urma interacțiunilor cu politia se numără Sandra Bland (2015), Deborah Danner (2016), Atatiana Jefferson (2019) și Breonna Taylor (2020).

În ciuda înregistrărilor video a multor dintre aceste decese, este foarte rar ca polițiștii să fie arestați, cercetați sau condamnați pentru utilizarea excesivă a forței. Această lipsă de răspundere a dus la un strigăt public pentru justiție.

Black Lives Matter este o mișcare activistă care a început ca hashtag (#BlackLivesMatter) când, în iulie 2013, civilul alb George Zimmerman a fost achitat în moartea prin împușcare a lui Trayvon Martin, un adolescent afro-american înarmat, ucis în Florida. 

Mișcarea Black Lives Matter a devenit recunoscută și pusă în evidență după două decese de înaltă importanță, în 2014, a doi bărbați afro-americani neînarmați (Eric Garner în Staten Island, NY și Michael Brown din Ferguson, MO). Niciunul dintre polițiștii implicați în moartea lor nu a fost pus sub acuzare.

Rasismul sistemic, atunci cand ura atinge cel mai înalt nivel

Rasismul este definit ca: „marginalizarea și / sau opresiunea oamenilor de culoare, bazată pe o ierarhie rasială construită social, care privilegiează oamenii albi.” 

Rasismul apare în toate aspectele vieții și societății noastre: în comunicarea interpersonală, prin politici și practici discriminatorii, în limbaj părtinitor și în legile și instituțiile noastre (de exemplu, educație, mass-media, ocuparea forței de muncă, guvern și sistemul de justiție penală).

Mulți văd moartea lui Floyd ca un exemplu de rasism sistemic, referindu-se la modul în care rasa dezavantajează oamenii de culoare în sistemul de justiție penală. Bărbații afro-americani și latini sunt reprezentați în mod disproporționat in toate nivelurile sistemului de justiție penală, de la arest până la condamnarea la moarte. Mai mult, cercetările arată că populația afro-americanilor este de 2,5 ori mai probabil să fie ucisă de poliție decât oamenii albi, însa albii sunt mult mai numerosi în America, deci șansele unei persoane de culoare sa fie abuzată de poliție cresc vertiginos.

Atunci când ura și părtinirea cresc 

În aceeași zi în care George Floyd a fost ucis, un alt incident a avut loc în Central Park din New York. Christian Cooper, un bărbat afro-american, observa păsările atunci când a întâlnit un câine dezlănțuit. El i-a cerut proprietarului câinelui, Amy Cooper, o femeie albă, să pună câinele in lesă, așa cum impun regulile parcului. Când nu a făcut-o, el a început să o filmeze. În răspuns, Amy Cooper a spus că va apela la poliție, precizând ca „le voi spune că există un bărbat afro-american care mi-a amenințat viața”, în timp ce scotea telefonul mobil pentru a suna la 911.

În timp ce aceste două evenimente par să nu aibă legătură, ambele demonstrează un concept foarte important: atunci când sunt lăsate necontrolate, ura și părtinirea pot escalada și pot duce la rezultate grave.

Piramida Urii ilustrează modul în care nivelurile de atitudini și comportamente părtinitoare cresc în complexitate de jos în sus. Ca și o piramidă, nivelurile superioare sunt susținute de nivelele inferioare și devine din ce în ce mai dificil de contestat și de demontat pe măsură ce comportamentele escaladează. 

Partinirea la fiecare nivel are un impact negativ asupra indivizilor, instituțiilor și societății. Când aceasta nu este verificată, ea se „normalizează” și contribuie la un model de acceptare a discriminării, a urii și a nedreptății în societate.

Furia lui Amy Cooper a determinat-o să-l amenințe pe Christian Cooper cu părtinirea pe care a presupus-o că ar avea-o poliția, atunci când a descris bărbatul care o amenința drept afro-american. Aceasta este o situație care ar fi putut escalada cu ușurință dacă poliția ar fi ajuns la fața locului și s-ar fi angajat într-o confruntare, sau altceva mai rău, cu Christian Cooper. 

In cele 3 saptamani care au trecut de la moartea lui George Floyd, s-au spus multe adevaruri ascunse si despre provocarile oamenilor din rasa neagra care sunt cetateni americani.

In 2016, avutia unei familii obisnuite de albi era de 7 ori mai mare decat a unei familii de negri. Aceasta diferenta era mai mare in 2016 decat in 1983, atunci cand date de acest fel au fost pentru prima oara colectate.

Cercetatorii de la Institutul Brooklin spun ca: “Aceasta diferenta de venituri reflecta o societate care nu are si nu isi permite egalitate in oportunitati pentru toti cetatenii sai.”

Ce putem face ?

Multi spun ca un singur om nu poate impiedica un fenomen atat de larg raspandit, insa un singur om a fost capabil si de moartea lui George Floyd. Noi putem aduce un impact acolo unde nu ne-am putea astepta, daca nu pastram tacerea. 

Trebuie sa vorbim cu prietenii nostri, cu familia noastra, cu oamenii de langa noi care au inca ură în ei. Nu ne naștem cu această ură, copiii nu se vor discrimina niciodată rasial. Ea este inoculată de societate, și tot societatea o poate eradica. Trebuie sa avem aceste discutii inconfortabile, să încercăm sa schimbăm moduri de gandire bine înrădăcinate, sa raportăm un incident atunci când suntem martori, sa ne folosim privilegiul inspre binele celor care nu îl au.