Avem nevoie de un Guvern Mondial?

Întrebări ale politicii contemporane, Politică simplificată

Naționaliștii Regatului Unit au votat pentru a părăsi Uniunea Europeană, iar conservatorii Statelor Unite ale Americii au votat pentru un Președinte ce a promis că “va pune America pe primul loc”. În întreaga lume, naționalismul câștigă, în continuare, alegeri.

Critica tradițională împotriva naționalismului evidențiază tendința istorică a acestei ideologii de a duce la conflict sau la război, dar, deși acest lucru poate fi adevărat, intenția acestui articol se bazează pe altceva.

Naționalismul poate fi definit ca un devotament față de propria națiune, dar și ca o doctrină care pune interesele naționale deasupra considerațiilor internaționale. Cu toate acestea, una dintre provocările evoluției moderne reprezintă perioada de timp dintre dezvoltarea tehnologică rapidă și adaptarea politică lentă.

Într-o eră a globalizării, avem o economie globală, o piață globală și o tehnologie globală. Cu toate acestea, nu avem un guvern mondial, ceea ce face ca fiecare sistem politic național să fie ineficient.

Dioxidul de carbon din atmosferă, dezastrele nucleare și amenințările tehnologice nu cunosc granițe, iar întreaga umanitate împărtășește un destin comun. Cu toții trăim pe o singură planetă care este amenințată de propriile noastre acțiuni, motiv pentru care trebuie să formăm o comunitate globală și ne regăsim sub aceeași identitate.

Problemele secolului XXI

Toate problemele majore cu care se va confrunta omul secolului XXI vor fi probleme globale, care pur și simplu nu vor putea fi rezolvate la nivel național.

Naționalismul ne împiedică să rezolvăm probleme cruciale, precum schimbările climatice, inegalitatea economică în continuă creștere, amenințarea unui potențial război nuclear, criza refugiaților și amenințarea inteligenței artificiale, prioritizând cultivarea tradițiilor și urmărirea propriilor interese.

Nu este niciodată o coincidență-

Este evident că, în privința încălzirii globale, de exemplu, nicio națiune nu poate rezolva singură problema, motiv pentru care naționaliștii, precum Donald Trump, tind să nege problema.

Nu este o coincidență că aproape toți oamenii care nu cred în schimbările climatice simpatizează cu partide politice de dreapta, cu orientare naționalistă.

Politicienii naționaliști refuză să creadă în încălzirea globală, deoarece nu există o soluție națională care să o poată rezolva. Mai mult decât atât, întrucât aspecte precum potențialul periculos al ingineriei artificiale nu pot fi rezolvate cu reglementări la nivel național, naționaliștii evită să vorbească public despre acestea. 

Vechia dezbatere politică a secolului XX dintre dreapta și stânga este acum, în mare parte, irelevantă. Dezbaterea de astăzi este între politica națională și cea globală; putem crea un sistem politic global, o singură guvernare, ce va asigura păstrarea condițiilor de viață pentru generațiile viitoare, sau putem continua să facem exact ceea ce am făcut până acum și să eșuăm.

Identitatea națională într-o eră a globalizării

Loialitățile patriotice, tradițiile și culturile comune sau solidaritățile religioase nu trebuie desconsiderate, dar, pentru a a crea o guvernare globală, omul trebuie să se regăsească în această identitate globală, dincolo de națiunea în care s-a născut.

Timp de sute de ani, am lăsat frontierele, un simplu rezultat al colonializării, nu doar să ne definească ca oameni, dar și să provoace moartea a milioane de oameni defavorizați.

Gândiți-vă doar la conflictul teritorial din Kashmir; mii de oameni și-au pierdut viața pentru simplul fapt că, în anul 1947, Imperiul Britanic a trasat granițele unei regiuni, fără să țină cont de locuitorii acesteia.

Mai mult decât atât, întregul Orient Mijlociu reprezintă rezultatul trasării unor granițe bazate pe interesele imperiilor coloniale, nu pe diferențe culturale, religioase sau lingvistice. Nu există diferențe ce țin, teoretic, de identitate națională între un saudit și un yemenit, dar, cu toate acestea, calitatea vieții acestor oameni este pe cât se poate de diferită.

Cum ar arâta o guvernare globală?

Organizația Națiunilor Unite a eșuat de nenumărate ori, iar milioane de oameni din întreaga lume au fost uciși de la fondarea acesteia.

Deși ONU există pentru a promova cooperarea globală, trebuie să criticăm influența celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate.  Implementarea puterii de veto a dus la desconsiderarea crizelor umanitare din întreaga lume, astfel protejându-se doar interesele naționale a celor mai puternice state.

Mai mult decât atât, gestionarea necorespunzătoare a pandemiei ar trebui să reprezinte un motiv suficient de bun pentru a susține o guvernare globală. Confruntându-ne cu o pandemie, s-a demonstrat că este ineficient, chiar și periculos, să permitem fiecărui stat să aplice o politică națională. Virusurile nu cunosc granițe și, chiar dacă ar fi existat o reacție inteligibilă de închidere a frontierelor și retragere în propriul teritoriu, aceasta ar fi fost eficientă doar dacă toate statele ar fi avut-o.

Așadar, propunem modelul unei federații. Printr-o guvernare mondială și prin structuri supranaționale adecvate, am reuși să gestionăm probleme globale, ce nu pot fi gestionate la nivel național.

Prin conștientizarea intereselor noastre comune și prin fructificarea tuturor diferențelor culturale, am reuni omenirea separată de religie, împărțită de politică și clasificată de avere.

A venit timpul să ne unim sub aceeași identitate: cetățeni ai lumii.

Cum am putea salva lumea?

Întrebări ale politicii contemporane, Politică simplificată

Creșterea economică este prezentată ca fiind soluția ce poate rezolva toate problemele lumii, sau cel puțin o mare parte din ele

Ne bucurăm să vedem că economia țării noastre este din ce în ce mai mare și suntem convinși că o economie sănătoasă înseamnă că o ducem bine, că suntem fericiți…

Venituri mari ar trebui să însemne alegeri mai bune, oportunități considerabile și o viață mai fericită, nu-i așa?

Dar creșterea infinită pe o planetă finită nu este posibilă. Singura întrebare este: când ne vom opri?

Trebuie să recunoaștem că beneficiile sistemului capitalist, încurajat de lideri precum Thatcher și Reagan, s-au transpus în viețile noastre de zi cu zi, dar, din păcate, nu toți am beneficiat.

Ceea ce mulți nu înțeleg este faptul că un PIB ridicat nu înseamnă neapărat o creștere a bunăstării umane, mai ales că nu este echitabil.

Una dintre cele mai mari probleme ale lumii este faptul că prea mulți au prea puțin și prea puțini au mult prea mult. Într-o lume în care 1/5 din populație câștigă doar 2% din veniturile globale, iar această inegalitate nu face decât să se agraveze, ceva trebuie schimbat.

Desigur, chiar și cele mai puțin dezvoltate țări au început să evolueze, treptat, bazându-și economia pe industria vulnerabilă, dar aici intervine o altă problemă.

Chiar dacă oamenii aspiră să atingă, într-o bună zi, standardele de viață de care se bucură cele mai dezvoltate țări, 7,2 miliarde de oameni nu pot fi captivi într-un ciclu nesfârșit de consumerism.

Dacă 9 miliarde de oameni, număr la care vom ajunge, în zece ani, și-ar dori să trăiască precum trăiesc, de exemplu, oamenii din Danemarca, am avea nevoie de o economie de cincisprezece ori mai mare și de o a doua planetă.

În ultimii douăzeci și cinci de ani, economia globală s-a dublat, dar costul acestei creșteri, necunoscut de foarte mulți, a fost catastrofal: 60% din ecosistemele lumii s-au prăbușit.

Capitalismul necesită o creștere economică nelimitată, dar aceasta este pur și simplu incompatibilă cu trebuința schimbărilor sustenabile. Actualul sistem economic nu urmărește altceva decât o creștere continuă, o creștere ce a contribuit, de-a lungul anilor, la exploatare, polarizare politică și dezumanizare.

Emisiile globale de dioxid de carbon (CO2) au crescut cu 40% din anul 1990, iar efectele schimbărilor climatice nu mai sunt discutabile. Am ajuns în punctul în care dacă nu reușim să creăm o societate post-capitalistă, lumea se va prăbuși până în anul 2050.

Limitarea acestei creșteri economice reprezintă un subiect controversat, dar acest declin trebuie să se întâmple. Singura noastră întrebare este dacă va fi prin organizare sau prin dezastru.

Energie regenerabilă, un pas înainte, dar nu suficient de mare

Mulți refuză să ia în considerare că sistemul economic capitalist reprezintă o problemă, de aceea, răspunsul lor la încălzirea globală este, de multe ori, “energia verde”.

Unii spun că economia poate crește, în continuare, atâta timp cât investim într-o restructurare și retehnologizare ce ar beneficia energia regenerabilă.

Energia regenerabilă a devenit foarte populară în ultimii ani. Tehnologia verde a devenit foarte eficientă în rândul oamenilor de afaceri; reprezintă un lucru pe care îl putem achiziționa, ca și consumatori, sau vinde, ca antreprenori.

Energie regenerabilă?

O continuă creștere a economiei ar însemna o creștere a cantității de energie necesară, dar energia regenerabilă este mai puțin eficientă decât combustibilii fosili; aceasta nu poate satisface actualele nevoi.

Alternativa verde trebuie încurajată, desigur, deoarece reprezintă un pas înainte, dar faptul că politicienii spun că aceasta nu ne afectează viața, economia sau politica, ar trebui să ne dea de gândit…

Oare este posibilă o rezolvare atât de simplă a tuturor acestor probleme?

O schimbare autentică nu se poate produce prin idei, precum „Pactul Ecologic European”, ce promovează extinderea economiei europene; schimbarea se va putea produce  doar în momentul în care adoptăm o viziune diferită față de ce înseamnă, cu adevărat, o viață mai bună.

Este momentul să abordăm descreșterea

Recunoaștem, cuvântul poate fi înșelător. Oamenii consideră, de multe ori, că “descreșterea” este anti-progres și că ne dorim să ne întoarcem în timpul anterior Revoluției Industriale, poate chiar și în epoca de piatră, dar noi ne dorim doar să producem și să consumăm mai puțin.

Cercetările demonstrează că, pentru a opri creșterea temperaturii globale cu 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, țările dezvoltate trebuie să-și decarbonizeze economiile cu 10% în fiecare an. Acest lucru va fi posibil doar în momentul în care renunțăm la ocolirea și protejarea economiei.

Teoria “degrowth” susține faptul că economia nu mai trebuie să crească, omul putând fi fericit, iar planeta curată, cu actuala dimensiune.

Tranziția va impune descreșterea economiilor celor mai dezvoltate țări, în așa fel încât, treptat, țările sub-dezvoltate, și cele în curs de dezvoltare, să aibă oportunitatea să evolueze. Deoarece țările dezvoltate sunt, în mare parte, responsabile pentru cantitatea gazelor cu efect de seră din atmosferă, este responsabilitatea lor de a face, mai întâi, o schimbare; țările sub-dezvoltate, de asemenea, nu pot să adopte această strategie în momentul de față.

Strategia degrowth oferă șansa țărilor în curs de dezvoltare să-și ridice standardul de viață prin crearea unei infrastructuri pe care țările dezvoltate o au deja, cum ar fi drumuri, școli, spitale, rețele de apă portabilă etc.

Țările dezvoltate ar face eforturi pentru a utiliza doar energia necesară. Reducând orele de muncă și încurajând o economie internă, am încuraja mobilizarea și conștientizarea cetățenilor. Am produce mai puține materiale și obiecte, detașându-ne de materialism.

Cercetările științifice demonstrează că creșterea PIB-ului nu este necesară pentru bunăstarea omului. De exemplu, există o conexiune între speranța de viață ridicată și emisiile reduse de dioxid de carbon, dar nu și între fericire și venituri mari.

Banii aduc fericirea?

Știm deja că banii nu aduc fericirea, dar ceea ce nu înțelegem este faptul că oamenii au ajuns să fie înstrăinați de ceea ce produc, sunt nesatisfăcuți cu propria existență, iar actualul sistem economic nu poate aduce fericire.

Omul consumă din abundență, inconștient; refuză să înțeleagă că, indiferent de locul în care ne aflăm, sau de banii pe care îi avem, cu toții ne confruntăm cu aceeași problemă…

Dacă sistemul economic dominant va rămâne capitalismul până în anul 2050, oamenii de știință ne avertizează că ecosistemele planetare vor fi, în cel mai bun caz, în pragul prăbușirii.

Așadar, strategia “degrowth” reprezintă singura soluție ce ar putea evita destabilizarea climei și declanșarea unei reacții în lanț ireversibile pe care omenirea nu o va putea controla.

De ce statele “comuniste” nu au existat?

Întrebări ale politicii contemporane, Politică simplificată

“Comunismul nu a ajuns niciodată la putere într-o țară care nu a fost tulburată de război sau de corupție, sau de ambele.”- John F. Kennedy

Majoritatea oamenilor sunt de acord că trebuie să ne îmbunătățim sistemul economic cumva, dar refuză să ia în considerare unele dintre cele mai faimoase și ambițioase idei din istorie.

Deși multe idei, precum cele scrie de Karl Marx și de Friedrich Engels, au fost folosite în mod dezastruos, tragic, nu ar trebui sa le respingem cu rapiditate, cel puțin nu înainte de a le înțelege cu adevarat, acestea având capacitatea de a ne ajuta să navigăm spre un viitor promițător.

Așadar, dacă studiem și înțelegem ideea marxistă, ajungem la concluzia ca nu a existat, vreodată, un stat cu adevarat comunist, cel putin nu în adevăratul sens al cuvântului.

Marxism? Leninism? Comunism…

Ideologia primului regim comunist din istorie se bazează pe principiile fundamentale ale marxism-leninismului. Ținta finală era construirea societății comuniste, etapă în care atât statul, cât și clasele sociale urmau să dispară.

În manifestul său, Marx a expus lupta clasei muncitoare datorată existenței unei ideologii capitaliste în societate și a încurajat muncitorii să se unească și să răstoarne sistemul existent.

Marx a scris despre capitalism, tipul de economie care domina lumea occidentală, în zilele sale.

Problemele identificate de Marx au fost:

  1. Înstrăinarea muncitorilor;

Munca poate deveni una dintre cele mai mari plăceri ale omului, dar pentru ca lucrătorul să se simtă îndeplinit, acesta trebuie să se regăsească în obiectul pe care l-a creat. Problema ar fi faptul că munca modernă este extrem de specializată și, de asemenea, eficientă.

 Dar această specializare duce la o imposibilitate a lucrătorilor de a obține un sentiment de contribuție autentică; lucrătorul nu se poate regăsi în munca sa, nu poate înțelege importanța muncii sale.

Sub capitalism, existența proprietății private separă societatea în capitaliști – cei care dețin resurse productive, precum fabrici sau mașini – și muncitori, cei care nu posedă nimic, cu excepția forței de muncă.

Marx susține că această înstrăinare înlătură calitatea completă a muncii, ceea ce duce la nemulțumire. Muncitorul poate produce obiecte frumoase pentru ca alți oameni să se bucure, dar el se va simți limitat, nesatisfăcut cu propria existență.

Teoria marxistă

Pentru Marx, comunismul rezolvă tensiunea cauzată de înstrăinarea lucrătorului prin abolirea proprietății private și rezolvă în sfârșit problema capitalismului.

 Potrivit lui Marx, comunismul rezolvă conflictul dintre om și natură și între ființe umane și, prin aceasta, reconectează omul cu umanitatea sa fundamentală.

Asocierea dintre muncitori apare acum dintr-un sentiment de fraternitate, mai degrabă decât ca ceva ce trebuie făcut.

Karl Marx și Friedrich Engels au influențat, prin „Manifestul Partidului Comunist”, revoluția comunistă ce a jucat un rol deosebit de important în politica secolului XX.

Trebuie subliniat faptul că Marx vedea statul ca o creatură a interesului economic burghez, ideologia sa diferențiindu-se de viziunea adoptată de politica sovietică.

Leninism?

Vladimir Lenin a fost un comunist rus, puternic influențat de principiile marxiste.

 Lenin a orchestrat revoluția bolșevică care a răsturnat regimul țarist rus și a instituit primul stat comunist cu un singur partid din lume.

Spre deosebire de Marx, care credea că revoluția pentru comunism va avea loc atunci când muncitorii își vor dezvolta o conștiință revoluționară, Lenin credea că clasa muncitoare nu este capabilă să-și dezvolte o astfel de conștiință pe cont propriu și, în orice caz,ar fi durat mult prea mult.

Lenin a crezut ca în ritmul respectiv, revoluția nu ar fi avut loc niciodată și a încercat să o abordeze în felul său.

Deși Lenin s-a folosit de scrierile lui Marx, acesta nu a urmat, cu exactitate, modelul său.

sursă: greenleft

In viziunea lui Marx revoluția ar fi avut loc în țările industrializate, când capitalismul si-ar fi atins apogeul, iar lucrătorii vor putea prelua pur și simplu puterea.

În cazul Rusiei, lucrurile nu ar fi putut să se întâmple pe baza ideilor lui Marx, fiind o țară în curs de dezvoltare cu o economie bazata, foarte mult, pe agricultură și cu o monarhie eșuată.

Statele “comuniste” nu au existat.

Deși, de-a lungul timpului, numeroase state s-au descris ca fiind “comuniste”, precum Republica Populară Democrată Coreeană sau Republica Populară Chineză , în istoria lumii moderne nu a existat, cu adevarat, un stat comunist.

Asemănările dintre socialism și comunism:

Ambele ideologii provin din dorința de a limita exploatarea lucrătorilor și de a reduce sau de a elimina influența claselor economice în societate.

Există zeci de variații atât ale comunismului, cât și ale socialismului, având la baza diferite moduri de aplicare.

Potrivit lui Marx, socialismul este un precursor al comunismului și următorul pas logic după capitalism.

În socialism, un stat democratic controlează mijloacele de producție, iar muncitorii contribuie, pe cât posibil, la binele mai mare, al tuturor. Socialismul susține egalitatea condițiilor de existență prin suprimarea proprietății particulare și socializarea economiei prin participarea la puterea politică a reprezentanților maselor de salariați.

În socialism, toată lumea are o responsabilitate, fiecare contribuie în funcție de capacitatea veniturilor sale.

Variații ale acestei idei sunt deja populare În cadrul societăților capitaliste sub formă de servicii medicale universale sau servicii sociale.

Majoritatea țărilor au un sistem economic ce combină atât elemente ale capitalismului, cât și ale socialismului, de exemplu Suedia.

Dar…

Odată ce statul controlează toate mijloacele de producție, următorul pas este proprietatea colectivă totală. Fiecare asa-numită țară “comunistă” este, de fapt, o țară socialistă, guvernul său controlând economia.

Chiar și faimoasa “Rusia comunistă” a fost socialistă, numindu-se “Uniunea Republicii Socialiste Sovietice”.

În concluzie,

Socialismul și comunismul nu sunt cu totul diferite.

Majoritatea școlilor de economie consideră că socialismul este un precursor al comunismului odată ce statul are suficient control asupra societății și asupra economiei.

 Acest control este un motiv major pentru care țările socialiste luptă pentru a atinge acest ideal. Corupția este răsunătoare în țări precum fosta URSS, Venezuela, Vietnam și Coreea de Nord, în mare parte datorită oamenilor aflați la putere,care abuzează acea putere în loc să o folosească pentru a ajuta societatea controlată și refuza să renunțe la acea putere pentru a ajuta oamenii.

Cu toate acestea…

Idealurile socialiste au fost văzute ca fiind eficiente (și pot deveni eficiente) atunci când au fost asociate cu capitalismul, în țări precum Suedia și Canada.