Țări înghețate, economii înfloritoare – Cum afectează temperatura avuția unei nații

Întrebări ale politicii contemporane, Economie

Text: Aytana Anghel, Grafică: Diana Oancea

Este un adevăr general valabil că unele țări au o economie mai dezvoltată decât altele și au fost întocmite multe studii care caută a descoperi caracteristici comune ale acestora, precum educația, populația sau sistemul de guvernare. Cu toate acestea, temperatura unei țări nu este o trăsătură pe care mulți o percep ca fiind decisivă vis-a-vis de economia sa.

Surprinzător, are sens: dacă pui pe cineva să numească o țară cu economie dezvoltată, este foarte probabil ca țara respectivă să se regăsească într-un climat temperat, în timp ce atunci când luăm în considerare țările în curs de dezvoltare, în minte ne este proiectată cel mai adesea imaginea unui stat din Africa sau Orientul Mijlociu.

Existența acestui fenomen, ce pare la început nimic mai mult decât o coincidență bizară, este dificilă de explicat. Nu au fost desfășurate multe studii pe această temă, iar multe dintre mințile sclipitoare ale economiei au contraargumentat frecvent legitimitatea acestei teorii, dar o regresie liniară ne arată că odată cu fiecare grad Celsius în plus în temperatura medie a unei țări, PIB-ul (Produs Intern Brut) pe cap de locuitor este cu 762$ mai mic. Tot cu ajutorul unor studii, a fost descoperit că 9% din prosperitatea economică a unei țări este influențată de climă, iar restul de 91% de factori ce explică excepțiile de la regulă. Există state bogate, precum Singapore, care deși călduroase, au reușit să își crească economia datorită industriilor și altele cu o climă similară, precum Emiratele Arabe Unite sau Qatar, care au avut success economic datorită resurselor naturale de care dispun. De cealaltă parte a balanței, se regăsesc state precum Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord), care este o țară cu o temperatură medie scăzută, însă, a cărei economie a fost grav afectată de instabilitatea regimului politic.  

Pentru a găsi o corelație între PIB-ul pe cap de locuitor al unei nații și temperatura medie a acesteia, trebuie să privim spre incipitul acestora, și, implicit, spre seria de evenimente ce le-a consacrat statutul economic. Adevărul este ușor observabil: statele cu o climă caldă au avut un avantaj clar de la început, fiind zone în care mâncarea era disponibilă oricând și unde locuințele nu necesitau complexitatea nevoită pentru asigurarea căldurii. Pe de altă parte, țările cu o temperatură mai scăzută au instituit în locuitorii lor o nevoie limpede pentru organizare, depozitare și strategie, cât și pentru inovație în domeniul construcțiilor și al aprovizionării. Gândiți-vă la aceste state primitive ca la 2 copii, unul dintre ei având toate resursele la dispoziție, iar celălalt fiind nevoit să improvizeze pentru a face rost de acestea. Deși la început copilul căruia i-au fost oferite toate necesitățile va avea mai mult success, celălalt își va dezvolta, cu timpul, abilitățile și creativitatea și se va descurca mai bine pe termen lung. Exact acest lucru s-a întâmplat și cu statele: cele care au avut totul la îndemână nu au trebuit să-și dea silința, iar cele defavorizate s-au adaptat la condiții și au inovat pentru a profita de ele cât mai mult. 

Bineînțeles, statele cu o temperatură ridicată, precum cele regăsite în Africa, nu au avut parte doar de beneficii. Climatul cald, pe cât este de darnic când vine vorba de agricultură, pe atât este de nemilos în domeniul medical, ajutând la răspândirea masivă a bolilor, precum cele aduse de țânțari (febra Dengue, Malaria), care prosperă în temperaturi ridicate. Această vulnerabilitate la boli infecțioase, împreună cu îngrijirea medicală limitată și precară din zonele subsahariene ale Africii, au contribuit, indubitabil la încetinirea dezvoltării lor economice.

Desigur, este mai mult decât posibil ca pasionații de istorie care citesc acest articol să fie puțin confuzi în acest moment. Până la urmă, toate civilizațiile mărețe și imperiile colosale despre care am învățat la școală se regăseau în zone cu un climat cald: Egiptul, Mesopotamia, Persia și multe altele. Acest fapt, deși aparent opozant al teoriei discutate până acum, este de fapt cea mai mare dovadă a legitimității acesteia. Este adevărat că, în urmă cu mii de ani, țările calde erau cele mai prospere, fiind centre ale dezvoltării comerțului și civilizației, însă lumea de atunci nu era identică cu cea de acum. Pe vremea aceea, averea unui stat era dependentă de agricultură, iar pentru acest motiv, cele mai proeminente nații erau cele în care aceasta era posibilă, însă acum, datorită Revoluției Industriale și a progreselor tehnologice, agricultura nu mai este cea mai importantă parte a bunăstării unui stat. Acum, accentul este pus pe inovație, iar țările cu climă rece, obișnuite cu obstacolele impuse de viața în condiții dure, au excelat în această perioadă.

Cu toate acestea, locul statelor cu temperaturi mai scăzute în economia mondială nu este fixat în piatră. După cum au dovedit evoluția și state precum Singapore, probabil în viitorul îndepărtat clima și PIB-ul pe cap de locuitor nu vor mai fi invers proporționale.

Cum pot afecta copiii economia globală?

Economie

Redactor: Rania Derweesh

De la Adam Smith la Thomas Piketty, putem susține, fără îndoială, că economia este o știință vastă. Cu toate acestea, este mult mai subiectivă decât cele mai multe persoane ar crede. De fapt, este atât de imprevizibilă, încât cei mai mulți economiști nu au putut prevede marea criză economică din anul 2007. Nici măcar marele Paul Krugman nu a prevăzut, cu adevărat, consecințele dezastruoase ale sistemelor financiare vulnerabile. Așadar, oricât de exacte ar fi cifrele unui tabel, economia s-a bazat dintotdeauna pe un factor deosebit de schimbător, imprevizibil, și influențabil- comportamentul uman. 

Mai mult decât atât, în economie, părerile sunt împărțite. De fapt, părerile sunt atât de împărțite, încât chiar și o temă simplă, cotidiană, ar putea stârni dezbateri controversate. Prin intermediul acestui articol, aș vrea să analizez o legătură socio-economică ce m-a fascinat mulți ani; legătura dintre copil și economie. Sau, în alte cuvinte, rolul economic al copiilor. De asemnea, voi încerca să realizez o comparație critică între două dintre cele mai fascinante teorii economice: cea instituțională și cea neoclasică. În acest sens, sper ca acest articol nu doar să demonstreze subiectivitatea remarcabilă a problemelor economice, ci și să cerceteze una dintre cele mai importante teme ale contemporaneității. 

Dacă ar fi să privim chiar acum o “hartă a fertilității”, date statistice ce ilustrează ratele natalității la nivelul fiecărei regiuni, am observa nu doar discrepanțe însemnate între continentul european și cel african, dar și semnificația normelor sociale și ale condițiilor socio-economice. În prezent, am putea spune că decizia de a avea sau nu un copil nu mai este, neapărat, o decizie ce ține exclusiv de preferințele fiecărui om,  societăție fiind puternic influențate de tipare ce pot fi explicate, mai mult sau mai puțin, prin economie. Totuși, cum ar arăta societățile ghidate de aceste teorii economice? Cât de mare ar putea fi impactul acestora asupra omenirii? 

Potrivit teoriei economice neoclasice, sistemul capitalist este, categoric, cel mai bun. Așadar, creșterea economică și maximizarea profitului reprezintă obiectivele fundamentale ale unei societăți prospere. Într-o lume dominată sau creionată de economiști neoclasici, precum Milton Friedman, omul trebuie să ia decizii raționale, bazate pe câștiguri. Prin urmare, problema copiilor ar trebui analizată în raport cu forțele cererii și ofertei și ale maximizării utilității.

În ultimele decenii, fertilitatea a scăzut substanțial în economiile dezvoltate și în curs de dezvoltare. Populațiile din cea mai mare parte a lumii sunt în declin. Desigur, mulți nu ar considera că aceste statistici sunt alarmante. La urma urmelor, chiar și cei care nu cred în teoriile lui Thomas Malthus nu pot nega consecințele îngrijorătoare cauzate de zone suprapopulate. Mai mult decât atât, acest lucru ar putea fi excelent pentru mediu. 

Cu toate acestea, perspectiva economiei neoclasice are în vedere alte consecințe, precum reducerea productivității generale și dependența față de lucrătorii vârstnici. Din acest punct de vedere, copiii pot fi analizați prin modelul cererii și ofertei.

Pentru a ilustra acest lucru, Coreea de Sud este un exemplu notabil. A patra cea mai mare economie a Asiei a înregistrat cea mai scăzută rată de fertilitate din lume în 2020. Potrivit World Finance, Coreea de Sud necesită o rată de 2,1 pentru a menține o populație stabilă și, implicit, o creștere economică neîncetată. În acest sens, actuala rată de fertilitate (0,84) exemplifică dezechilibrul. Din acest punct de vedere, copilul joacă un rol apreciabil în economie. 

Pe de altă parte, poate chiar însăși influența acestei teorii stimulează acest dezechilibru. Dacă oamenii ar prioritiza câștigurile financiare atunci când s-ar gândi la posibilitatea de a avea un copil, efectele nu ar fi surprinzătoare. Având în vedere costurile pentru a îngriji un copil, familiile ar putea efectua o analiză cost-beneficiu pentru a determina dacă acest lucru ar putea fi în interesul lor și în conformitate cu maximizarea satisfacției. Departamentul Agriculturii din Statele Unite a calculat costurile medii pe care nașterea și creșterea unui copil timp de optsprezece ani le implică asupra unei familii (aproximativ 233.610 de dolari pentru o familie americană cu venituri medii- în jur de 12.980 de dolari pe an). Așadar, ținând cont nu doar de venitul mediu al unei familii americane (68.703 de dolari), dar și de necesitatea unei implicări emoționale, putem înțelege de ce această teorie ar putea deprecia creșterea unui copil. 

Teoria economică instituțională ne oferă o perspectivă diferită. Conform acestei teorii, omul nu prioritizează pragmatismul financiar sau maximizarea utilității, ci satisfacția. Astfel, copilul nu este integrat într-o analiză cost-beneficiu, ci într-o analiză ce are în vedere condițiile sociale susținute de instituții. Instituțiile formale și cele informale modelează și influențează comportamentul uman și alegerile economice. În consecință, copiii, bunăstarea socio-economică și instituțiile sunt, neîndoielnic, intercondiționate. În alte cuvinte, creșterea masivă a populației umane din ultimul secol reprezintă, din această perspectivă, o consecință directă nu doar a unor organizații, reglementări și schimbări în societatea civilă, dar și a normelor sociale, credințelor. 

Instituțiile informale, ce există sub forma obiceiurilor, tradițiilor și credințelor, joacă un rol deosebit de important în determinarea ratelor de fertilitate din întreaga lume. În acest sens, un exemplu notabil ar putea fi religia. Conform Bibliotecii Naționale de Medicină a Statelor Unite, femeile ce declară că religia este, la nivel personal, foarte importantă sunt mai predispuse să-și dorească copii. Prin urmare, sunt 0,8 mai multe șanse ca un copil să se nască într-o familie ce prioritizează credința decât una ce nu face acest lucru. 

Acest lucru poate fi demonstrat și prin discrepanțele vizibile (ratele natalității) dintre societăți. Rata medie a fertilității în Europa, continent din ce în ce mai secular, este de 1,55. În schimb, Orientul Mijlociu, regiune puternic marcată de tradiții și norme religioase, are o rată medie de 2,9. În orice caz, instituțiile formale din întreaga lume reușesc să simplifice, într-o oarecare măsură, procesul de creștere a unui copil, prin concedii de maternitate, alocații și educație gratuită. 

În concluzie, marile teorii economice joacă un rol deosebit de important în modelarea societăților noastre, chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Teoria economică neoclasică determină individul să analizeze într-un mod pragmatic decizia de a avea un copil, subliniind importanța maximizării utilității. Teoria economică instituțională accentuează importanța instituțiilor în crearea condițiilor prospere necesare. Ambele perspective teoretice ne oferă informații sugestive cu privire la una dintre cele mai importante componente ale trecutului, prezentului și viitorului omenirii- copilul. 

Cap și pajură. Ediție virtuală

Economie

Text – Daria Maria Anghel

Grafică – Mara Săvescu

Tehnoredacție – Andreea Vaida

Poate lumea nu evoluează chiar atât de repede pe cât ne așteptăm noi. Poate, acum 60 de ani, oamenii își imaginau că anul 2021 va fi mult mai aproape de universul “Familiei Jetson”. Totuși, schimbările, fie ele mai mici sau mai mari, se observă la tot pasul. 

Dar cum se poate realiza schimbarea sau, mai bine spus, evoluția rapidă în orice domeniu? Un răspuns punctual ar fi: cu minți deschise, cu voință și cu bani. În articolul de astăzi însă, voi vorbi doar despre bani; și nu mă refer la bancnotele verzi cu fața lui Washington tipărită pe ele sau la monedele aurii care strălucesc pe cadrul ghișeului din gară, ci la banii virtuali.

         ***

“El Salvador devine primul stat care aprobă Bitcoin ca mijloc legal de plată” este unul dintre titlurile actuale, apărute pe foarte multe site-uri de știri și pe multe rețele de socializare. La un click distanță se află informația pe care poza cu steagul țării o ascunde. Poate te gândești că înțelegi situația, că nu e nimic special, că oricum se fac tranzacții deja în toata lumea cu bani virtuali, așa că nu te mai sinchisești să citești articolul. Dar te-ai gandit dacă înțelegi cum funcționează criptomonedele cu adevărat? Care este istoria lor și ce impact au, de fapt, asupra economiei globale? De asemenea, în cazul de față, te-ai gandit de ce El Salvador a luat o astfel de măsură? 

Pentru a înțelege toate acestea, este nevoie să dăm search în browser-ul mașinii timpului până la începutul anilor ‘90. David Chaum, absolvent al Universității Berkeley, California, a fondat compania DigiCash, prima companie de criptomonede din lume. David a înțeles dorința oamenilor de a efectua tranzacții în mod anonim și într-un context de încredere, dar mai mult decât atât, a realizat nevoia acestora de a transfera bani fără ca o terța parte, o instituție financiară, să intervină și să păstreze o rație din suma pe care aceștia doresc să o trimită mai departe. Astfel, folosind o metodă inovativă de criptare, acesta a creat 1 milion de monede digitale ce nu puteau fi urmărite. În anul 2002, din nefericire pentru DigiCash, aceștia au dat faliment. 

Totuși, apariția acestei companii nu a fost una întâmplătoare pentru că a reprezentat fundația mecanismului de funcționare a celei mai populare criptomonede din ziua de astăzi- Bitcoin. În 2008, având ca fundament antecedentul DigiCash,  a fost publicat un document care a revoluționat lumea banilor virtuali, în perioada în care economia americană se prăbușea. Cele două pagini conțineau modul de funcționare al sistemului electronic necentralizat peer-to-peer pentru ca banii digitali să funcționeze cu adevărat.  

La fel de intrigantă ca această tehnologie, nou apărută în anii 2000, este și identitatea autorului instrucțiunilor- Satoshi Nakamoto. Deși pare numele unui cetățean de origine asiatică sau al unui personaj dintr-un anime foarte bun, numele său reprezintă, de fapt, un pseudonim. Deși s-a încercat aflarea identității creatorului (sau a creatorilor) Bitcoinului, acesta nu a fost găsit, iar în 2011 și-a șters numele din lista deținătorilor de bani digitali. 

Prin faptul că a reușit să implementeze tehnologia blockchain în monedele sale, Nakamoto a “provocat” și alte persoane sau companii să își creeze propriile monede. Dar cum

funcționează blockchain, de fapt, și ce siguranță aduce persoanelor care folosesc criptomonede? Această tehnologie stochează informații din rețeaua formată de calculatoarele utilizatorilor descentralizând-o și distribuind-o. Astfel, nicio persoană sau companie nu poate controla sistemul, lucru care este foarte important pentru că va fi greu ca rețeaua să fie dată jos sau coruptă. Persoanele care administrează sistemul își folosesc computerele pentru a păstra pachete de înregistrări trimise de alții, cunoscute sub numele de „blocuri”, într-un lanț cronologic. Blocurile folosesc criptografia pentru a securiza informațiile și pentru a se asigura că aceasta nu este contrafăcută sau schimbată de altcineva. Pentru a asigura continuitatea producerii de astfel de blocuri, există oameni sau calculatoare care minează, validând tranzacția dintre două persoane și fiind recompensate cu o anumită sumă de criptomonede.

În urma atâtor informații tehnice, următoarea întrebare este- cum a început lumea să folosească Bitcoin? În 2010, tânărul ungur, Laszlo Hanyecz a observat potențialul Bitcoinului; deși multă lume începuse să dețină o astfel de valută, nimeni nu o folosea. El a postat pe un forum un anunț în care spunea că oferă 10.000 de Bitcoin (în anul despre care vorbim, aceștia valorau 41 de dolari) pentru 2 pizza. Una dintre pizzeriile care a citit mesajul a făcut schimbul și astfel, Laszlo a demonstrat faptul că banii virtuali au putut cumpara ceva real. Un an mai târziu, valoarea celor 2 pizza atinsese 125.000 de dolari. Frumusețea întrebării “de ce” se vede și în cazul de față; după ce lumea a observat că și banii digitali au un rol, aceștia au început să fie folosiți în diferite schimburi, dar și în tranzacții cu anumite companii. Deși volatilitatea Bitcoinului a pus utilizatorilor multe semne de întrebare, criptomoneda a fost folosită în continuare, chiar și după anul 2017, când valoarea de 20.000 de dolari a unui singur Bitcoin a scăzut sub 6000 de dolari în 2018. 

Satoshi Nakamoto a creat 21 de milioane de astfel de monede, care nu pot fi inventate de altcineva; acesta și-a bazat conceptul de cerere și ofertă; cu cât cererea este mai mare și oferta mai mică, cu atât valoarea Bitcoinului va crește.  În 2015, în urma ideii de “oamenii vor vrea întotdeauna mai mult din ceea ce au mai puțin” și a tehnologiei de geniu, creatorul din spatele ecranului a fost nominalizat la premiul Nobel pentru Economie.

Ar trebui să aruncăm mai atent o privire și asupra caracteristicilor acestor monede: tranzacțiile sunt făcute cu taxe minime, uneori chiar zero; transferurile se realizează mai rapid decât cele bancare, sunt anonime și nu pot fi urmărite. Totuși, acestea nu au avut numai un impact pozitiv. Piața neagră a început să se bucure de existența criptomonedelor și mulți traficanți au cumpărat droguri ilicite cu acestea. “Celebrul” magazin online de pe dark web, Silk Road, cunoscut pentru narcoticele sale, condus de către Ross Ulbricht, a fost închis după 2 ani de funcționare, din 2011 până în 2013, fiind foarte aproape de începutul erei Bitcoinului. Această întâmplare, faptul că banii nu pot fi centralizați, energia enormă de care este nevoie pentru a-i mina și nu numai, au accentuat îngrijorarea și îndoielile guvernelor cu privire la legitimitatea valutei digitale. 

După această succintă istorisire despre apariția și dezvoltarea primei criptomonede cu adevărat funcțională, putem trece în sfârșit la discuția despre El Salvador. Președintele statului din America Centrală, Nayib Bukele a venit cu ideea de a transforma Bitcoinul într-un mijloc legal de plată. În teorie, Bitcoin va crea un canal de plăți paralel, alături de dolarul american. Prețurile pot fi cotate în criptomonede, iar schimburile care o utilizează vor fi scutite de impozitul pe câștigurile de capital. Astfel, banii care ajung în țară prin transfer bancar nu vor mai fi împiedicați de comisioane, ținând cont că aproximativ 20% din PIB-ul țării este reprezentat de sume trimise din afară către rezidenți. Președintele a afirmat, de asemenea că, dacă 1% din totalitatea criptomonedelor ar ajunge în El Salvador, PIB-ul țării ar crește cu 25%. Bineînțeles că s-a pus și problema poluării și a folosirii energiei electrice în exces; Bukele însă, a venit cu o soluție aparte- folosirea energiei geotermice, așa cum a scris pe Twitter “ Tocmai l-am instruit pe președintele @LaGeoSV (compania noastră de electricitate geotermală de stat), să elaboreze un plan pentru a oferi facilități pentru mineritul #Bitcoin cu energie foarte ieftină, 100% curată, 100% regenerabilă(…)” Această soluție se află încă în stadiul de plan și se așteaptă să fie pusă în practică.

       ***

Impactul pe care banii digitali îl au asupra economiei și evoluției este diversificat și imprevizibil (sigur nu te-ai așteptat ca SpaceX să aibă în plan să lanseze o rachetă finanțată de Dogecoin, o criptomonedă care a pornit de la un meme și căreia i-a crescut valoarea în urma uneia dintre postările lui Elon Musk pe Twitter). Desigur că aceștia încurajează incluziunea financiară și pot face față inflației de risc, dar și ei, la randul lor, vin cu anumite riscuri. Depinde de perspectiva fiecăruia dintre noi asupra acestui joc de noroc pe care îl numim capitalism.

Cum poate un vapor să blocheze economia mondială?

Diplomație și relații internaționale, Economie

Text – Diana Sîrbu

Grafică – Gloria Stoica

Cu toții ne gândim la apă ca la o resursă indispensabilă fiecărui individ. Ceva fără de care nu am putea trăi. Importanța apei însă nu se rezumă doar la nevoile fizice ale oamenilor, ci joacă un rol deosebit de important în evoluția unei societăți. Putem să ne uitam la mări sau oceane ca la surse de hrană, de combustibilși nu doar atât. Chiar mai mult, apele sunt căi de transport, locuri de muncă iar dacă aruncăm o privire asupra progresului imperiilor, de la începuturile Antichității și până în zilele noastre, putem observa cum cele mai mari puteri s-au format în apropierea unor mări sau fluvii, cum această poziționare le-a acordat avantajul necesar pentru a prospera.

Civilizații care s-au născut cu 5000 de ani în urmă, precum Egiptul, ne demonstrează importanța acestei resurse. Semiluna fertilă, statul al cărui nume se conturează în perspectiva oamenilor cu imaginea unor piramide și a unei mitologii fascinante, a reușit să înflorească datorită Nilului, un fluviu ce asigura locuitorilor toate cele nevoite. Imperiul Britanic, cel mai mare imperiu cunoscut vreodată până acum, s-a remarcat pentru puterea sa inegalabilă când venea vorba de bătăliile maritime. Chiar și în zilele noastre, dacă ne uităm la cele mai mari orașe din punct de vedere demografic, orașe precum Tokyo sau Seoul, acestea se regăsesc de asemenea în zone împrejmuite de ocean, iar asta nu este ceva întâmplător.

Deși dezvoltarea umanității și a tehnologiei folosită de aceasta este una incontestabilă, apele continuă să fie esențiale pentru economia și bunăstarea statelor. Apropiindu-ne de contemporaneitate, oamenii au început să găsească noi modalități de a fructifica imensele mase lichide. Astfel că au început să creeze canale care permit o mai ușoară comunicare intre diverse regiuni, care în alte condiții ar fi fost dificilă. Canalele au constituit un pas înainte către societatea pe care o cunoaștem azi. Având în vedere amploarea pe care a luat-o comerțul maritim, putem spune că un procent important al economiei mondiale se bazează pe aceste căi de comunicare.

Recent însă, unul dintre cele mai aglomerate astfel de canale a fost blocat.Cauzaa fost eșuarea unui imens vapor, numit Evergreen, care transporta marfă a cărei masă era de ordinul zecilor de tone. Este vorba despre Canalul de Suez, calea pe care circulă 12% din totalul de mărfuri din lume. Acesta leagă Asia de Europa, fiind localizat pe teritoriul Egiptului. Dacă ați mers astăzi cu un autoturism, ori poate v-ați deschis frigiderul sau v-ați făcut o cană de cafea, ați folosit, cel mai probabil, produse dintre cele transportate zilnic prin acest canal. Zilnic, peste 50 de nave traversează canalul, aducând încărcături de miliarde de tone. Produse pe care noi le folosim în fiecare zi fără măcar să conștientizăm importanța lor în viața noastră, fără a realiza lungul drum pe care l-au parcurs până să ajungă în posesia noastră. Canalul de Suez conectează Marea Mediterană de cea Roșie, separă Africa de Asia, reprezintă cel mai scurt drum dintre Europa și Asia, și cel mai important, elimină necesitatea înconjurării Africii, rezultând în reducerea timpului de călătorie cu câteva zile sau chiar săptămâni. Fără el, multe articole indispensabile nouă ar fi foarte greu accesibile.

Istoria Canalului de Suez datează încă de pe vremea când Egiptul se afla sub dominație Otomană, la începutul secolului XIX. În 1956 țara naționalizează canalul, fapt care va atrage nemulțumiri din partea Angliei, Franței si Israelului, care au invadat. Criza s-a încheiat doar atunci când Egiptul a scufundat 40 de nave, iar URSS și UN au intervenit, obligându-le pe Anglia, Franța și Israel să se retragă. Mai târziu, în 1967, Egiptul și alte state arabe au atacat Israelul, declanșând evenimentul ce a rămas în istorie drept Războiul de 6 zile. Canalul a fost puternic afectat și a rămas închis pentru câțiva ani.

Consecințele provocate de blocaj își vor pune amprenta asupra economiei mondiale. Unul dintre efecteleimediat sesizabile ar putea fi creșterea prețului carburantului, mai ales în țări precum Italia, Spania sau Franța,a căror sursă principala de combustibil se găsește în importul din țările asiatice, adus prin Canalul de Suez. Egiptul va fi probabil cel mai afectat, veniturile acestuia fiind într-un procentaj considerabil asigurate de comerțul acestei căi de transport.

Deși poate că nu realizăm, depindem de apă. Nu doar fizic, dar și din punct de vedere economic sau social. Acestea asigură locuri de muncă, resurse, căi de transport, legături între mari puteri. Societățile au nevoie de apă pentru a se dezvolta și pentru a prospera. Acest lucru ne este demonstrat atât de istorie, urmărind firul evoluției celor mai mari imperii putând constanta un factor nelipsit, dar ne este demonstrat și de situația actuală, oprindu-ne asupra celor mai mari puteri și a celor mai populate orașe. Atunci când căile maritime de acces sunt blocate, asemenea situației din Suez, ne putem da seama cât de importante sunt apele de fapt,și putem realiza că o navă poate într-adevăr să blocheze economia mondială.

Cât de mult control mai au guvernele asupra economiei?

Întrebări pentru secolul XXI, Economie

Text- Rania Derweesh

Grafică- Maria Cristea

Din foarte multe puncte de vedere, actuala economie globală se bazează pe încrederea oamenilor în instituțiile care ar trebui să promoveze și asigure prosperitate socială. Așadar, economia globală poate fi definită printr-o relație complicată, dar deseori previzibilă, dintre stat și cetățean. În acest sens, moneda fiduciară se sprijină pe principiul de garanție apărată de instituții, nefiind susținută de o marfă fizică sau de o valoare autentică.

Deoarece încrederea oamenilor în capacitatea statelor de a asigura stabilitate este imperativă pentru legitimitatea acestora, responsabilitatea de a interveni în însuși sistemul bancar este justificată. Cu toate acestea, fructificarea și încurajarea economiilor coordonate de pieți libere a limitat într-un mod semnificativ autoritatea statului de a manevra economia, implicit moneda. Desigur, nu putem subestima importanța libertății individuale și a antreprenoriatului. Totuși, observând și analizând principalele probleme economice ale contemporaneității, nu putem fi blamați pentru punerea la îndoială a puterii statului într-o eră a tehnologiei și a globalizării.

Unul dintre principalele motive pentru care mulți se îndoiesc de capacitatea statelor de a garanta stabilitate și echitabilitate este în strânsă legătură cu corporațiile multinaționale și tendința acestora de a profita de libertatea economică. Potrivit multor surse, între $8,7 trilioane și $36 trilioane sunt ascunși prin intermediul conturilor bancare offshore. În alte cuvinte, mai mult decât venitul total al celor mai săraci 20% din lume reprezintă sume ce avansează inegalitatea globală și ce sunt, cel puțin în teorie, ascunse de instituțiile publice.

Pierderea acestor sume are un impact semnificativ asupra bugetelor publice ale fiecărui stat, compromițând, atât în mod direct, cât și în mod indirect, viețile cetățenilor. Mai mult decât atât, această problemă poate crește povara muncii, răspunsul oferit veniturilor pierdute fiind creșterea impozitelor în alte părți, ce afectează piața muncii și neglijează contractul social dintre cetățeni și guvern. Desigur, frauda fiscală este ilegală. Totuși, ideea principală a acestui argument se bazează pe fapte legale, ce demonstrează, de fapt, autoritatea limitată a guvernului cu privire la economia contemporaneității.

Deși evaziunea fiscală legală și frauda fiscală au, din numeroase puncte de vedere, același obiectiv, prima acțiune menționată nu încalcă legea. Un exemplu ce ilustrează această problemă sunt Insulele Caymen. Potrivit The Guardian, în acest teritoriu sunt de două ori mai multe companii decât oameni, iar acest lucru poate fi explicat prin implementarea politicii de “impozitare zero”. Așadar, acest teritoriu reprezintă modalitatea perfectă prin care companii internaționale se pot elibera, legal, de responsabilitățile lor față de țările lor de origine.

Situându-se la granița legalității, puterea statelor de a o limita este redusă, mai ales datorită dreputilor cu privire la protecția datelor cu caracter personal. Documentele Panama, numite de Edward Snowden „cea mai mare scurgere de informații din istoria jurnalismului de investigație” ilustrează libertatea celor bogați și puternici de a domina și manipula economia.

Un alt motiv pentru care am putea să ne îndoim de capacitatea guvernelor de a influența economia globală reprezintă ascensiunea și popularitatea criptomonedei. Prima criptomonedă apărută în lume, Bitcoin, a fost creată în 2009. Cu toate că nu putem susține cu certitudine cine a creat-o (deși mulți consideră că  Satoshi Nakamoto este creatorul), obiectivul acestuia a reprezentat o monedă descentralizată și independentă de instituțiile financiare. Nebazându-se pe încrederea în stat, criptomoneda a reprezentat una dintre consecințele crizei economice mondiale, începută în luna decembrie 2007.

Deși nu vă putem indica dacă investiția în Bitcoin este favorabilă, nu putem contesta popularitatea acesteia. Valoarea unui Bitcoin a fost de $0 când a fost introdus pentru prima dată în 2009. În 2011, valoarea acestuia era de aproximativ $15, iar în prezent este de $58.000, creșterea fiind cu adevărat remarcabilă. Unul dintre principalii factori ce a contribuit, recent, la aceasta ascensiune a fost investiția de $1,5 miliarde realizată de Tesla și promovată de Elon Musk. Însă, valoarea criptomonedei se bazează la fel de mult pe încredere, un simplu comentariu din partea lui Bill Gates (“Ar fi bine că scăpăm de ea”) având capacitatea de a influența într-un mod semnificativ încrederea globală.

În orice caz, Bitcoin nu este singura criptomonedă ce se bucură de interesul oamenilor de afaceri. Bazându-se pe criptografie, anonimitate și minerit, popularitatea Bitcoin a influențat numeroase alte criptomonede, precum Ethereum, XRP și Stellar. Deși criptomoneda nu este acceptată în toate țările, fiind restricționată în țări precum Republica Populară Chineză și ilegală în Macedonia de Nord, liberalismul contemporaneității limitează puterea a numeroase guverne de a interveni. Criptomoneda poate însemna spălare de bani și activitate ilegală ce îngreunează punerea în aplicare a legii. Totuși, criptomoneda mai poate însemna și revoluționarea unei economii în prezent dominată de bancheri și întreținută de corupție, iar guvernele  nu au multe de spus în acest sens.

Desigur, numeroase bănci centrale, precum Banca Centrală a Suediei, și-au exprimat dorința de a oferi criptomonedei o șansă. Totuși, majoritatea oamenilor par a fi nemulțumiți, dorința lor de a investi în criptomonedă fiind în strânsă legătură cu dorința unui sistem în totalitate descentralizat.

Așadar, deși nu putem afirma cu certitudine cât de mult control vor mai avea guvernele asupra economiei globale în viitor, un lucru este cert; influența acestora devine neînsemnată. Îmbrățișarea liberalismului economic a însemnat inovație, progres social și transformarea contemporaneității. Este important să conștientizăm, totuși, că acest progres ilustrează o realitate pe cât de clară, pe atât inedită- un viitor în care economia prezentului nu se va mai putea regăsi și o societate dominată de legiile unor altor instituții.