Redactor: Ana Anghel

Grafica: Amalia Popa

Într-o lume în care timpul nu așteaptă pe nimeni și în care schimbările par să apară din ce în ce mai des, oamenii sunt într-o continuă căutare a stabilității și a sentimentului de siguranță.

Astăzi, la 70 de ani de la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a, lumea se confruntă cu un scenariu care, deși inevitabil, părea a nu fi posibil să se adeverească vreodată. Cum numărul oamenilor care au trăit vremuri precedente începutului domniei reginei Elisabeta a II-a scade pe zi ce trece, moartea acesteia marchează, mai mult decât prăbușirea unui  simbol deosebit de important al stabilității, chiar începutul unei noi ere.

Nostalgia, însă, previne dorința arzătoare de a înainta spre această nouă eră și ne îndeamnă să ne uităm înapoi, amintindu-ne momentele principale ale vieții Reginei, fără să uităm greutățile pe care le-a avut de înfruntat, aflându-se la cârma uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii.

21 Aprilie 1926 este ziua în care se năștea prima fiică a ducelui și ducesei de York, Elizabeth Alexandra Mary Windsor sau „Lilibet”, așa cum era poreclită de membrii familiei ei.

Crezându-se că fata nu va fi cu nimic mai mult decât o simplă membră a familiei regale britanice, ziua aceea nu urma să fie decât o dată recunoscută de cei mai mulți oameni ca fiind nesemnificativă într-un șir de alte zile cu mai multă importanță.

Astăzi, la 96 de ani de la acea dată, 21 Aprilie este cunoscută ca ziua uneia dintre cele mai remarcabile figuri ale istoriei contemporane, Regina Elisabeta II-a.

·      Ascensiunea la tronul Regatului Unit

Povestea neașteptatei proclamări a Elisabetei Windsor ca fiind urmaș prezumtiv al tronului Regatului Unit începe încă din momentul întâlnirii părinților ei, Prințul Albert Frederick Arthur George Windsor și Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon, fiica contelui de Strathmore.

Elizabeth Bowes-Lyon s-a prezentat în fața Ducelui de York și a mamei sale, Regina Mary, în iunie 1920, atrăgând privirea tânărului. Personalitatea ei entuziastă, generozitatea și alura familiei sale primitoare erau câteva dintre lucrurile care o făceau să fie plăcută de prinț.

Fiind fermecat de tânără, „Bertie” începe să petreacă mai mult timp vizitând reședința din Glamis și mergând la evenimente la care lua parte și ea, iar cu binecuvântarea regelui și a reginei, acesta a cerut-o ca soție, însă fata i-a respins cererea.

Elisabeta dorea o viață liniștită, departe de ochiul publicului și de stresul care venea la pachet cu o asemenea poziție socială, ca parte a familiei regale britanice.

Chiar și după respingerea fetei, cei doi au rămas prieteni, dar el era determinat să o convingă să-i devină soție. După o a doua respingere și o a treia încercare, prințul a obținut mâna tinerei în căsătorie așa cum dorise de la început, însă cu promisiunea că nu își vor face viața publică și cu convingerea că Albert nu urma să urce pe tronul Regatului Unit.

După moartea Regelui George al V-lea, care dorea cu ardoare ca urmașul tronului să fie fiul său cel mic, spunând „Mă rog la Dumnezeu ca fiul meu cel mare să nu se căsătorească sau să aibă copii pentru ca nimic să nu intervină între Bertie, Lilibet și tronul”, este încoronat ca rege Prințul Edward.

Acesta era o figură controversată, fiind implicat în mai multe relații cu femei căsătorite, comportament neadecvat pentru Prințul de Wales, titlu atribuit primului din linia de ascensiune la tronul Regatului Unit.

După multe controverse în privința logodnei sale cu Wallis Simpson și mai puțin de un an pe tron, Regele Edward abdică, lăsându-i fratelui său titlul de rege.

Dezgustat și fără a dori să fie rege, Ducele de York decide să ia responsabilitatea fratelui său care a pus logodna sa cu o femeie divorțată (divorțul fiind împotriva credințelor bisericii anglicane) mai presus de stabilitatea țării și încrederea poporului. Ce era o viață liniștită pe 145 Piccadilly Street se transformă brusc într-o viață încărcată în Palatul Buckingham.

·      Încoronarea și evenimentele precedente

După 15 ani pe tronul Marii Britanii, Regele George al VI-lea este găsit mort de către valetul său care îi aducea obișnuitul ceai matinal la ora 7.30. Ducele de Edinburgh este cel care îi aduce Elisabetei la cunoștință tragedia. Aceasta începe să plângă în hohote, însă după câteva momente, se adună, simțul datoriei prevalând în fața emoțiilor.

Astfel, la 6000 de km de Londra, aflându-se în Kenya, Lilibet devine Regina Elisabeta a II-a, fiind ulterior încoronată pe 2 iunie 1953.

Sărbătorind Jubileul de Platină în iunie 2022, Regina Elisabeta a II-a a fost pe tronul Regatului Unit mai bine de 70 de ani, fiind unul dintre cei mai longevivi monarhi din istorie. Însă deși era una dintre cele mai apreciate persoane din lume, viața ei nu a fost lipsită de controverse.

·  Relația Prințesei Margaret cu Peter Townsend

Primele bănuieli ale unei relații între aghiotantul regelui George al VI-lea, Peter Townsend, și sora lui Lilibet, prințesa Margaret, apar în mai 1948, când, aflându-se la încoronarea reginei Juliana a Țărilor de Jos, tânăra petrece „prea” mult timp dansând cu bărbatul. După moartea regelui, Townsend, rămas fără un loc de muncă, devine administrator al casei reginei-mamă, la Clarence Hall, unde locuiește și Margaret, acela fiind momentul în care legăturile dintre cei doi s-au strâns, cu adevărat. Bărbatul divorțează de soția sa în 1952, femeia comițând adulter.

Așadar, istoria părea că se repetă, Margaret își dorea să sfideze regulile Bisericii Anglicane și să se căsătorească cu o persoană divorțată și cu 15 ani mai mare ca vârstă. Totuși, înainte de a împlini 25 de ani, prințesa trebuia să aibă acordul surorii sale mai mari. Fiind înainte de încoronarea Elisabetei, intenția fetei urma să reînvie trauma trăită de poporul britanic la abdicarea lui Edward al VIII-lea, Coroana urmând să fie slăbită de iubire din nou.

Membrii Guvernului se opun căsătoriei celor doi, iar reginei îi este imposibil să își dea acordul, fiind capul Bisericii Anglicane, care interzicea divorțul.

Peter Townsend este numit atașat pentru Aviație la ambasada Majestății sale de la Bruxelles, într-o încercare de a o despărții pe Margaret de acesta. Dragostea lor dovedește a sfida distanța, iar aceștia reușesc să își întrețină relația prin scrisori timp de doi ani, înainte de a se revedea.

Aflându-se din nou în proximitate unul față de celălalt, Margaret și Peter încearcă să convingă membrii așa-zisului „cabinet”  și pe Regină, însă devine clar că mariajul celor doi nu va fi aprobat decât dacă prințesa accepta ca ea și urmașii ei să fie privați de drepturile de succesiune, cota ei civilă să fie suprimată și să se exileze pentru câțiva ani.

Margaret ia decizia de a renunța la relația sa cu Townsend, dând o declarație de presă la BBC și spunând „Doresc să vă aduc la cunoștință că am decis să nu mă căsătoresc cu căpitanul Peter Townsend. Am fost informată că, în ciuda renunțării la drepturile mele civile, mi-ar fi imposibil să contractez o căsătorie civilă. Dar, însuflețită de învățăturile Bisericii, conform cărora o căsătorie creștină este indisolubilă, și conștientă de datoria mea față de Commonwealth, am hotărât să pun aceste considerații înainte de orice altceva.”

Sfârșitul acestei povești de dragoste stârnește lacrimi în rândul fanilor prințesei, a cărei popularitate era comparabilă cu cea a Prințesei Diana 30 de ani mai târziu. Margaret își învinuia parțial sora pentru destrămarea relației ei cu Townsend.

·  Dezastrul minier din Wales 1966

21 octombrie 1966, copiii localității Aberfan din sudul Țării Galilor merg la școală. De câțiva ani, locuitorii acestui loc încearcă să atragă atenția autorităților cu privire la vârful unei mine de cărbuni care punea în pericol copiii în cazul prăbușirii acestuia, aflându-se exact deasupra școlii locale, însă sunt ignorați. 9:15 vârful se prăbușește din cauza unei acumulări mari de apă, ucigând 116 tineri, aproape întreaga nouă generație a localității.

Din dorința de a rămâne o figură puternică care să îmbărbăteze poporul în urma unei tragedii inimaginabil de brutale, regina Elisabeta a II-a decide să nu viziteze Aberfan imediat după ce evenimentul tragic este anunțat. Presa critică decizia reginei crunt, aceasta fiind portretizată în mass-media ca fiind lipsită de empatie și nepăsătoare. După 8 zile, presată de nemulțumirile poporului  care nu înțelegea atitudinea reginei, aceasta vizitează localitatea distrusă. Suverana recunoaște, mai târziu, că această întârziere este una dintre cele mai regretate greșeli ale ei.

·  Diana, Charles și Camilla

O tânără îndrăgostită nebunește de un prinț care iubea pe altcineva, povestea era predestinată unui sfârșit controversat. Prințesa Diana, una dintre cele mai populare și iubite femei din istorie, a devenit cunoscută din prisma relației sale cu Prințul Charles, primul în linia de ascensiune la tronul Marii Britanii.

Ca membră a familiei regale britanice, aceasta a acaparat atenția a milioane de oameni din toate colțurile lumii spre disconfortul soțului ei care nu dorea să fie eclipsat de aceasta. Charles își găsea alinarea întreținând o relație secretă cu adevărata sa iubire, Camilla Parker-Bowles, în care se putea încrede, regăsind în ea chiar o figură maternă de care avea nevoie, regina neputându-i niciodată oferi atenția necesară.

După multe încercări de reconciliere a relației prințului și prințesei, aceștia se separă în 1992, în anul care urma a fi intitulat de regină „annus horribillis”, întrucât un șir îndelungat de evenimente neplăcute pentru familia regală au avut loc în acel an. Divorțul celor doi are loc patru ani mai târziu, în 1996, urmând ca în 1997 Diana să moară într-un accident de mașină în Paris. Moartea prințesei continuă până în ziua de astăzi să fie un subiect controversat, unii crezând că accidentul a fost planificat chiar de familia regală, teorie apărută în urma publicării unei hârtii pe care Diana scrisese că soțul ei îi plănuiește moartea.

Lista controverselor pe care regina a fost nevoită să le îndure este, însă, una mult mai lungă, iar oricât de multe privilegii ar avea membrii familiei regale, nimeni nu poate nega faptul că viața pe tronul uneia dintre cele mai mari puteri din lume nu este una ușoară, iar 70 de ani de dedicare și sacrificiu sunt o reușită incredibilă.

Astfel, regina Elisabeta a II-a își închide ochii, însă restul oamenilor privesc înainte pentru totdeauna recunoscători acesteia.