Kitty Genovese și articolul care a intrigat lumea psihologiei

Cultură

“Timp de mai bine de o jumătate de oră, 38 de cetățeni, supuși legii, din Queens au privit cum un ucigaș a urmărit și a înjunghiat o femeie în trei atacuri separate în Kew Gardens. De două ori, vocea lor și aprinderea bruscă a luminilor din dormitor l-au întrerupt și l-au speriat. De fiecare dată s-a întors, a căutat-o și a înjunghiat-o din nou. Nicio persoană nu a sunat la poliție în timpul agresiunii; un singur martor a sunat după ce femeia a murit.”  este paragraful pe care cetățenii din New York l-au citit pe prima pagina a ziarului The New York Times în anul 1964 sub titlul bolduit “37 de persoane care au văzut crima nu au sunat la poliție; apatia față de înjunghierea unei femei din Queens îl șochează pe inspector”.  

Articolul lui Martin Gansberg a creat mari controverse în rândul cetățenilor din New York, prezentând situația dintr-un unghi radical, punând martorii într-o lumina negativă, făcându-i să pară mult prea leneși, înfricoșați sau dezinteresați să o ajute pe Kitty Genovese în momentul în care a fost asaltată. În urmă investigațiilor nu numai că s-a descoperit că oamenii care erau treji la ora 3 dimineața nu au urmărit activ întreagă scenă, ci și că au existat câteva persoane care au încercat să anunțe autoritățile din primul moment în care au auzit strigăte. Și totuși… tânăra de 28 de ani a murit în ambulanță în drum spre spital după ce la ea a ajuns o singură vecină care a insistat că tânăra are nevoie de ajutor.

Bineînțeles că ancheta a început imediat ce autoritățile au ajuns la locul crimei. Răspunsul unuia dintre martorii investigați a fost că, în momentul în care a văzut că ceva e în neregulă, și-a sunat un prieten care l-a sfătuit că ar face mai bine să nu se implice într-o astfel de situație; declarații asemănătoare au venit și din partea celorlalți, menționând de asemenea că au crezut doar că este o ceartă de cuplu.

Thriller-ul lui Kitty Genovese nu doar ca a șocat o țară întreagă și a reprezentat unul dintre motivele apariției liniei telefonice americane de urgență 911, ci a pus foarte mulți psihologi și sociologi în poziția de a-i face sa se întrebe de ce, deși erau atat de mulți oameni în jur, nimeni nu a acționat în mod corespunzător unei situații de urgență. Povestea a devenit material de studiu socio-psihologic în urma căruia s-au scris cărți și s-au făcut diferite studii de caz. 

Printre cei cărora aceasta intamplare le-a starnit interesul s-au aflat și Bibb Latane și John Darley, profesori de psihologie din New York. Primul motiv pe care cei doi l-au menționat în legătură cu atitudinea martorilor a fost pasarea responsabilității într-un context social. Fiind atat de mulți oameni în jurul scenei crimei, responsansabilitatea individuala a fiecaruia, in mintea acestora, se reducea. “Poate X a sunat la poliție deja. Dacă eu îmi dau seama ca ceva e în neregulă, cu siguranța și X își dă seama.” Astfel, persoanele treze în acel moment, crezand ca cineva va lua atitudine sau a luat deja, nu au mai făcut nimic în legătură cu situația și, în final, nimeni nu a mișcat cu adevărat un deget.

Cel de-al doilea motiv pe care Latane și Darley l-au descoperit “are la baza principiul dovezii sociale și implică efectul ignoranței pluralistice”. De foarte multe ori, în momente de incertitudine, oamenii caută în acțiunile celorlalți indicii pentru a ști cum să reacioneze. Un exemplu care nu necesită prea mult exercițiu de imaginație ar fi: mergi pe un bulevard aglomerat în plină zi și treci pe lângă un om întins pe jos, îmbrăcat sărăcăcios, care poartă în picioare doar șosete rupte. Nimeni nu știe dacă acesta doarme sau dacă a ajuns într-o astfel de ipostază din alt motiv, dar niciun om din jurul tău nu se obosește să îl trezească să îl întrebe dacă se simte în regulă. Tu de ce ai face asta? “Cu siguranță doar doarme.” îți spui în mintea ta și îți continui drumul până la stația de autobuz.

Cu toate acestea, se uită un lucru foarte important- toată lumea caută dovadă și validare socială în acțiunile celorlalți, iar cum oamenii își doresc să arate tot timpul relaxați și să pară că își văd de treaba, urgențele sunt tratate într-un mod care nu le mai face să pară atât de urgențe. Acest lucru, conform celor doi psihologi new-yorkezi, este starea ignoranței pluralistice- “cea în care fiecare persoană decide că, dacă nimeni nu este îngrijorat, nimic din jur nu este greșit”. Astfel, Latane și Darley au ajuns la concluzia că pentru victimă, un număr mai mare de martori nu reprezintă siguranță ci contrariul. 

Pentru a demonstra ideea, în 1968, psihologii au realizat un studiu intitulat The Smoky Room Experiment (experimentul camerei afumate) în trei situații diferite. În primul caz, cei doi au studiat cum reacioneaza un voluntar dacă, atunci când se află de unul singur într-o camera (completând un sondaj) în care începe să pătrundă fum, va semnala o problema și va merge să ceară ajutor. În cel de al doilea caz, Latane și Darley au angajat doi actori care să rămână pasivi la apariția fumului în camera, fără să raporteze urgență sau să schițeze vreun gest de îngrijorare în preajma voluntarului, iar în ultimul caz cei doi psihologi au pus trei voluntari în aceeași cameră. Rezultatele nu au fost mai puțin decât surprinzătoare, în primul caz reacția din partea voluntarilor fiind în procent de 75%, în cel de al doilea doar de 10%, iar în cel de-al treilea de 38%, chiar dacă în cameră a pătruns atât de mult fum încât subiecții nu mai vedeau clar și începuseră să tușească. Mai mult decât atât, nu numai numărul persoanelor care raportau problema a scăzut de la prima la a două situație, ci și viteza de reacție a acestora. 

În urmă experimentului, cei doi psihologi au denumit atitudinile ezitante în situații de urgență în cadre sociale că “efectul spectatorului” având următatoarele cauze- prima,  indivizii se simt presați de a adera la normele percepute ale grupului din care fac parte, nedorind să acționeze în contradicție cu atmosfera generală a grupului, pentru a evita o eventuală situație jenantă, iar cea de a două, oamenii atunci când se află în mulțimi au tendința de a se comportă în mod similar- dacă cei din grup se comportă într-un anumit fel, cei din jur presupun că acest comportament este standardul și se conformează.

Concluzia? Astfel de cazuri ca cel al lui Kitty Genovese ar trebui tratate, conform spuselor celor doi psihologi new-yorkezi, în raport martor-oameni din jur, nu martor-victima și mai mult decât atât, în situații de incertitudine cel mai bine ar fi să îți asculți instinctul pentru că este evident că factorul social influențează majoritar reacția individului și scoate la iveală o discrepanța dintre convingerile personale ale oamenilor și comportamentul public al acestora. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s