Redactor – Ana Ciolac

Grafica – Amalia Popa

Dacă aș face o listă cu ,,19 lucruri pe care le-am învățat până la 19 ani”, pe primul loc ar fi scris cu majuscule și cu șapte semne de exclamare ,,nu pleca în drumeții pe teritoriu rusesc”. În această serie de articole o să vă vorbesc despre cazurile înfiorătoare petrecute în munții din Republica Rusă (la timpul incidentelor – Uniunea Sovietică), începând cu cel mai infam dintre toate: Cazul trecătoarei Dyatlov. 

În dimineața zilei de 23 ianuarie a anului 1959, o echipă de zece alpiniști – opt bărbați și două femei – se îmbarcă într-un tren către Munții Ural. Liderul campaniei este Igor Dyatlov, student la Institutul de Politehnică Ural, majoritatea membrilor fiind colegii lui de la universitate. După câteva zile de schimbat mijloace de transport în comun, cei zece își continuă drumul pe jos, cu ajutorul schiurilor. Pe 28 ianuarie, unul dintre drumeți, Yuri Yudin, pare să fie lovit de ghinion – se îmbolnăvește și este nevoit să se întoarcă singur acasă. Nu are de unde să știe că va fi singurul supraviețuitor din grupul de zece prieteni. Ceilalți nouă – Igor Dyatlov, Alexander Kolevatov, Lyudmila Dubinina, Nikolai Thibeaux-Brignolles, Yuri Doroshenko, Yuri Krivonischenko, Rustem Slobodin, Semyon Zolotaryov și Zinaida Kolmogorova – vor muri. 

Pe data de 1 februarie, echipa ajunge la poalele unui munte supranumit, parcă profetic, de populația indigenă Mansi ,,Muntele Mort”, urmând să întemeieze tabăra aproape de vârful acestuia. Săptămânile trec, iar liniștea se așterne peste munte. Îngrijorată, o echipă de voluntari pleacă în căutarea lor. Pe data de 26 februarie, voluntarii găsesc în sfârșit tabăra schiorilor, însă niciunul nu se aștepta la această priveliște grotească. 

Cortul era sfâșiat și acoperit de zăpadă, prezentând tăieturi de cuțit care fuseseră făcute din interior. De la cort, voluntarii au găsit urme de pași, care dispăreau după aproximativ 500 de metri. Mergând în continuare, aceștia au dat peste cadavrele lui Yuri Doroshenko și Yuri Krivonischenko, la circa 1500 de metri de cort, îngropate sub un brad, lângă rămășițele unui mic foc. Ambii muriseră de hipotermie, fiind îmbrăcați sumar. Mai apoi au fost descoperite trupurile fără viață ale lui Igor Dyatlov, Rustem Slobodin și Zinaida Kolmogorova, într-o linie dreaptă, între copac și cort, care au murit tot din cauza hipotermiei. Ultimele patru cadavre au fost descoperite abia două luni mai târziu, într-o trecătoare, îngropate în zăpadă. Doar unul dintre acești schiori, Alexander Kolevatov, murise din cauza temperaturilor scăzute. Restul – Lyudmila Dubinina, Nikolai Thibeaux-Brignolles și Semyon Zolotaryov, au decedat din cauza unor răni interne, respectiv coaste rupte și traumatisme craniene. Corpul lui Dubinina avea ochii și limba lipsă, iar lui Zolotaryov îi lipseau, de asemenea, ochii. Alte două cadavre prezentau arsuri de gradul trei. 

A fost misterul trecătoarei Dyatlov elucidat până la urmă? Răspunsul este… teoretic da, practic nu. Pe 28 mai 1959, cazul a fost închis, declarând cauza morții drumeților ca fiind ,,o forță copleșitoare, pe care alpiniștii nu au putut să o învingă”. Dacă nu aveți habar ce înseamnă asta, stați liniștiți, deoarece nimeni nu știe – probabil nici rușii, care au vrut doar să scape de speculații. 

Cea mai simplă teorie ce ar explica moartea echipei este cea a avalanșei. Pare logic – pe un munte acoperit de zăpadă, o avalanșă pare cea mai probabilă să provoace o tragedie. Acum câțiva ani, Alexander Putzrin, un inginer geotehnician născut în Rusia, i-a cerut ajutorul lui Johan Gaume, șeful Laboratorului de Simulări ale Avalanșelor de Zăpadă, pentru a dovedi teoria avalanșei. Răspunsul la toate problemele lor s-a dovedit a fi chiar filmul animat ,,Frozen”. Gaume a fost uimit de tehnologia de recreare a modelului comportamental al zăpezii utilizată de animatorii filmului Disney, așa ca cei doi au decis să-și unească forțele cu animatorii americani pentru a verifica explicația avalanșei. Astfel, teoria avalanșei a devenit, mai mult sau mai puțin, explicația oficială. 

Dat fiind contextul internațional actual, este evident de ce mulți oameni au reticențe cu privire la explicațiile oficiale asupra evenimentelor din Republica Rusă. Cazul trecătoarei Dyatlov a căpătat valoare de legendă urbană, iar oamenii au venit cu propriile lor teorii, care fluctuează de la puțin credibil – extratereștri, forțe supranaturale – la foarte credibil. 

O primă teorie este cea a incendiului. În interiorul cortului se afla un cuptor artizanal, construit chiar de Igor Dyatlov. Acesta prezenta o țeavă de eliminare a fumului, ce era decuplată când cuptorul nu funcționa. Conform acestei teorii, focul s-ar fi reaprins în timpul nopții și, în lipsa țevii, cortul s-ar fi umplut de fum. Alpiniștii ar fi încercat să taie găuri de aerisire în cort, ceea ce explică starea în care a fost găsit, însă fumul nu a putut fi evacuat și cei nouă au fost nevoiți să fugă. Șase au murit de hipotermie, deoarece nu avuseseră timp să-și ia echipamentul, iar ceilalți trei au săpat un adăpost în zăpadă, care s-ar fi prăbușit peste ei, cauzând leziunile fatale. Această teorie ar explica și arsurile de gradul trei. 

A doua teorie este cea a vântului katabatic, care este de multe ori cuplată cu cea a avalanșei. Acest vânt se deplasează în jos, de la vârful muntelui către poale și poate atinge o viteză asemănătoare cu cea din timpul unui uragan, fiind împins de forța gravitațională. Conform acestei teorii, schiorii au părăsit în grabă cortul, care a fost sfâșiat de forța distrugătoare a vântului. Urmările sunt identice cu teoria anterioară. 

Bineînțeles, există și altfel de teorii – genul care se află permanent în spatele minților celor intrigați de acest caz; o voce micuță, amplificată de ura și scepticismul față de Uniunea Sovietică. Se crede că grupul a dat accidental peste un site de testare a armelor nucleare, iar prăbușirea unei rachete ar fi cauzat dezastrul. Unul dintre schiori, Yuri Krivonischenko, lucrase la o centrală nucleară top secretă de plutoniu, ce producea arme nucleare. O altă teorie se bazează pe natura criptică a lui Semyon Zolotaryov, care avea 37 de ani, fiind mult mai vârstnic decât ceilalți studenți și care s-a alăturat echipei în ultimul moment. Golurile din dosarul lui de serviciu ridică întrebări cu privire la posibila lui afiliere cu KGB-ul. Yuri Yudin a fost toată viața lui de părere că prietenii lui au fost uciși fie de soldați sovietici, fie chiar de agenți americani din CIA. Un procuror a dezvăluit faptul că niște documente găsite în cortul lor intitulează expediția ,,Al 21-lea congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice”. 

Partea cea mai rea este că, în ciuda popularității și credibilității acestor teorii, ele vor rămâne întotdeauna doar atât – teorii. Deoarece nimeni nu a văzut ce s-a întâmplat în acea noapte fatală, probabil nu vom putea răspunde niciodată cu acuratețe la cea mai înspăimântătoare întrebare dintre toate: ce i-a speriat atât de tare pe schiori încât i-a determinat să fugă din cort?