Redactor: Ana Maria Ciolac

Grafica: Pană Maria

Orientul Mijlociu, cunoscut și sub numele de Orientul Apropiat, este o regiune transcontinentală aflată la conjunctura dintre Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană și Oceanul Indian. Deși este o zonă geografică deosebit de importantă, nu s-a ajuns încă la un conses în legatură cu delimitările ei. La modul general, aceasta include Asia de vest, Egiptul și Turcia. Denumirea de Orient Mijlociu, folosită prima dată în mod oficial in 1957, a fost criticată ca fiind eurocentrică, fiind bazată pe percepția europeană.  

Ceea ce este cert, însă, este faptul că Orientul Mijlociu a reprezentat un centru de greutate în istorie, fiind supranumit “leagănul civilizațiilor”. Aici au luat naștere creștinismul, islamul, iudaismul și numeroase alte religii. Civilizații avansate au înflorit aici, începând cu Egiptul Antic și Mesopotamia, până la Fenicia și Israel. Este de la sine înțeles, deci, că Orientul Mijlociu a zămislit nenumărate filosofii diferite de-a lungul timpului.  

Egiptul Antic este un tărâm înconjurat de legendă și mister; o civilizație ce a luat viață și s-a stins acum mii de ani pe malul Nilului. Filosofia și religia se întrepătrundeau cu toate aspectele din viața egiptenilor. Filosofii greci considerau Egiptul un loc al înțelepciunii. Prin urmare, mulți scriitori, printre care și Pitagora, au călătorit aici pentru a învăța și a duce cunoștințele dobândite acasă. Un filosof egiptean preponderent este Ptahhotep (luându-și numele de la Ptah, zeul creației), care a scris “Maximele lui Ptahhotep”, o serie de 37 de maxime adresate fiului său, care discutau etica și viața de zi cu zi. Un alt text important, vechi de 3200 de ani, se numește “Nemurirea scriitorilor”, despre care American Philosophical Association afirmă că este “un exemplu remarcabil de filosofie egipteană clasică”, discutând nemurirea sufletului unui scriitor.  

Filosofia arabo-islamică se distinge și ea prin multiple curente de gândire, dintre care se remarcă falsafa, sufismul și teosofia. Falsafa era bazată pe învățăturile grecești, precum logica lui Aristotel și metafizica. Sufismul, în schimb, a fost inspirată de călugării creștini, iranieni și indieni, promovând percepția intuitivă. Teosofia reunește aceste abordări filozofice diferite, punând accentul pe cunoașterea prin reflexie.  

Cel mai important călugăr iranian a fost Mazdak. Acesta și-a lăsat, la rândul lui, amprenta asupra filosofiei Orientului Mijlociu prin crearea unei noi invățături, sub numele de mazdakism. Acesta avea o cosmologie dualistă, văzând lumea în alb și negru. Entitatea cea bună era Lumina, cea rea, Întunericul. Mazdakismul era nonconformist, aducând nenumărate elemente noi. Mazdak punea accent pe buna conduită și pe moralitate, criticând formalitățile religioase.  

Orientul Mijlociu este în prezent o zonă măcinată de conflicte, multe țări confruntându-se cu sărăcia. Totuși, trecutul său glorios continuă să ne fascineze, învățăturile și filozofia sa punându-și amprenta asupra lumii contemporane.