Cronica unui război nedeclarat- Va invada Rusia Ucraina?

Întrebări ale politicii contemporane, Diplomație și relații internaționale, Politică Europa

Redactor: Irina Radu

Grafică: Diana Oancea

Tehnoredactare: Staciu Ruxandra

    Ucraina este o țară de dimensiunea Texasului, situată între Rusia și Europa. A făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991 și de atunci a fost o democrație mai puțin decât perfectă, cu o economie foarte slabă și o politică externă care oscilează între pro-rus și pro-european. În contextul pandemic actual, se ive ș te un război modern, “la cald”, care împarte lumea în tabere adverse, cauzat de ruinele fostei Uniuni Sovietice.

     Conflictul dintre Rusia și Ucraina are o istorie care datează încă din Evul Mediu. Cele două țări împărtășesc rădăcini comune slave, acesta fiind motivul pentru care președintele rus Vladimir Putin se referă la cele două țări drept „un singur popor”.

    Dar, de fapt, căile celor două națiuni au fost împărțite timp de secole, dând naștere la două limbi și culturi – strâns legate, dar totuși destul de diferite.

Ce a pornit conflictul dintre Ucraina și Rusia?

  Incă din 2007, Ucraina și UE au negociat un acord de asociere, la baza pactului propus era un acord de liber schimb cuprinzător, care ar elimina în același timp majoritatea tarifelor la comerțul cu mărfuri. Rusia încerca să determine Ucraina să se alăture propriului proiect de integrare a unei uniuni economice eurasiatice, care ar include o uniune vamală, aceste două oferte se excludeau reciproc.

    Tensiunile dintre Ucraina și Rusia, ambele foste state sovietice, au escaladat la sfârșitul anului 2013 din cauza unui acord politic și comercial de referință cu Uniunea Europeană. După ce președintele de atunci pro-rus, Viktor Ianukovici, a suspendat discuțiile, se pare că sub presiunea Moscovei, săptămâni de proteste de la Kiev au izbucnit în violență care au dus la înlăturarea lui Ianukovici în februarie 2014. Înlăturarea a stârnit tulburări în regiunile de est și de sud ale Ucrainei, în mare parte rusofone, de unde Ianukovici și-a atras cea mai mare parte a sprijinului.

   Apoi, în martie 2014,  Kremlinul a profitat de vidul de putere de la Kiev și a anexat Crimeea, o peninsulă autonomă din sudul Ucrainei cu puternice loialități rusești, sub pretextul că își apăra interesele și pe cele ale cetățenilor vorbitori de limbă rusă. Mai întâi, mii de trupe vorbitoare de limbă rusă, supranumite „omuleți verzi” și ulterior recunoscuți de Moscova ca fiind soldați ruși, s-au revărsat în peninsula Crimeea. În câteva zile, Rusia și-a încheiat anexarea într-un referendum care a fost criticat de Ucraina și de cea mai mare parte a lumii ca fiind ilegitim. A fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre cele două țări și începutul războiului nedeclarat dintre cele două părți

  Tările occidentale, precaute față de influența destabilizatoare a Rusiei, au început să furnizeze arme Ucrainei, care a început să respingă separatiștii susținuți de ruși, iar în mai 2014, electoratul ucrainean l-a ales pe Petro Poroșenko, care a semnat acordul de asociere cu UE.

   O problemă specială în acest moment este dacă Ucraina – o țară de frontieră între Rusia și restul Europei și una care aspiră să adere la UE – ar putea deveni într-o zi membră a alianței militare occidentale NATO.Aceasta este o posibilitate împotriva căreia Rusia se opune vehement și este dispusă să recurgă la orice metodă pentru ca aceasta să nu se adeverească.

   Conform estimarilor, violența din estul Ucrainei dintre forțele separatiste susținute de Rusia și armata ucraineană a ucis peste 10.300 de persoane și a rănit aproape 24.000 din aprilie 2014. Deși Moscova și-a negat implicarea, Ucraina și NATO au raportat acumularea de trupe, armate ruse si echipamente lângă Donețk.

Care sunt declarațiile Rusiei?            

  Kremlinul a negat în mod repetat că Rusia intenționează să invadeze Ucraina, insistând că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și că țara care mută trupele pe propriul teritoriu nu ar trebui să fie un motiv de alarmă.

  Moscova vede sprijinul tot mai mare pentru Ucraina din partea NATO, în ceea ce privește armamentul, pregătirea și personalul  ca o amenințare la adresa propriei sale securități. De asemenea, a acuzat Ucraina că și-a sporit propriul număr de trupe în pregătirea unei tentative de reluare a regiunii Donbas, o acuzație pe care Ucraina a negat-o.

   Președintele rus Vladimir Putin a cerut acorduri legale specifice care să excludă orice extindere ulterioară a NATO spre est, spre granițele Rusiei, declarând că Occidentul nu a respectat asigurările sale verbale anterioare.

    În octombrie 2018, Ucraina s-a alăturat Statelor Unite și altor șapte țări ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) într-o serie de exerciții aeriene la scară largă în vestul Ucrainei. Exercițiile au venit după ce Rusia și-a desfășurat exercițiile militare anuale în septembrie 2018, cele mai mari de la căderea Uniunii Sovietice.

Ce încercări de pace există?

Din februarie 2015, Franța, Germania, Rusia și Ucraina au încercat să intermedieze încetarea violenței prin Acordurile de la Minsk. Acordul include prevederi pentru încetarea focului, retragerea armamentului greu și controlul deplin al guvernului ucrainean în întreaga zonă de conflict. Totuși, eforturile de a ajunge la o înțelegere diplomatică și la o rezoluție satisfăcătoare nu au avut succes.

   Acordurile de la Minsk sunt importante din trei motive, în primul rând, marchează cele două ocazii în care Putin a împins de două ori cu succes Ucraina spre viitorul eurasiatic, de ambele ori, folosind amenințarea violenței, aceasta explică parțial agresiunea actuală. Până acum, a fost singurul lucru care a funcționat în câteva secunde, restricționand orice compromisuri viitoare, deoarece Rusia nu va accepta nimic mai puțin și Europa nu poate fi văzută ca încalcă un tratat pe care l-a semnat. In primul rând, acordul împinge deja Ucraina către viitorul eurasiatic din trei motive, primul prevede un mini-stat pro-rus în interiorul Ucrainei, cu puterea constituțională de a limita orice înclinare europeană, al doilea erodează noțiunea de suveranitate ucraineană, adică spune clar că forțele pro-ruse din Donbass pot avea propria sa armată și legitimează Rusia in amestecul din afacerile constituționale ucrainene iar al treilea garantează instabilitatea politică în ucraina ce depășește cu mult ceea ce majoritatea ucrainenilor consideră un preț acceptabil pentru pace.

      Un sondaj a constatat că doar 15% dintre ucraineni acceptă condițiile din Minsk, motiv pentru care Zelensky a refuzat până acum să le accepte.

Unde se îndreaptă acest conflict?

   Ințelegerea acestui conflict se poate face doar prin a considera Ucraina ca fiind sfâșiată între două viitoare posibile, pe care le-am putea numi viitorul european și viitorul eurasiatic, fie ucraina își rezolvă problemele de corupție și devine un stat european modern, posibil membru al Uniunii Europene, fie ajunge să fie aliată cu Rusia, cel mai probabil ca un fel de stat satelit rus, având un viitor eurasiatic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s