Redactare: Anghel Daria
Tehnoredactare: Buliga Andreea Sînziana
Design: Oancea Diana
Tragediile și “știrile de la ora 5” nu au fost niciodată un subiect de mare interes pentru mine, dar reprezintă un lucru de cultură generală să cunoști povestea din spatele atentatului terorist de la 11 septembrie sau câteva istorisiri ale supraviețuitorilor holocaustului. Bineînțeles că cele două exemple aduse sunt adesea discutate în școli, menționate anual pe diferite posturi de televiziune sau constituie subiect de dezbatere între tați la reuniunile de familie.
De cele mai multe ori, doar cele mai faimoase și mediatizate astfel de evenimente istorice (ca cele menționate mai sus) ajung la urechile oamenilor și sunt folosite drept exemple pertinente în diferite situații.
Acum ceva timp, citind despre culte și personalitatea autoritariană am întâlnit, de mai multe ori, descrierea vagă a unui anume Jim Jones. Am fost intrigată de această personalitate atât de semnalată încât am dorit să îi aflu povestea. Nu, nu este un personaj fictiv înrudit cu Indiana Jones, ci omul care a condus cel mai mare suicid în masă.
Pentru a înțelege cât mai bine un eveniment și de ce impactul acestuia a fost atât de mare, trebuie plasat, bineînțeles, într-un context istoric. Astfel, ne imaginăm (pe instrumentalul de liră) anul 1955, Indianapolis, Statele Unite ale Americii. Ca o rază de soare ce iese printre nori, Jim Jones a înființat comunitatea religioasă People’s Temple (Templul Oamenilor) care, așa cum zicea el, era deschisă pentru orice om, indiferent de rasă, sex sau convingeri. Ținând cont de diferențele rasiale din perioada respectivă, această ideologie a fost una revoluționară în ochii oamenilor, adunând până în anul 1978 peste 5000 de adepți dovediți.
Ce a declanșat această dorință de egalitate în mintea lui Jim Jones? Diferite surse afirmă că în copilărie, tatăl acestuia nu i-a permis să vină acasă împreună cu prietenul său de culoare și că i-a ținut o teorie care l-a marcat. Deseori era bătut de acesta pentru întrebările sau acțiunile sale.
Deși lumea din jurul lui credea că va ajunge doctor datorită priceperii sale în acest domeniu, Jim s-a alăturat unei congregații unde a început să predice în timpul facultății. Cu timpul, acesta a devenit din ce în ce mai pasionat de biserică și de modul în care aceasta își atrăgea oamenii, nu de ceea ce Biblia susținea. Astfel, după o analiză atentă în rolul său de predicator și după o întâlnire cu unul dintre cei mai cunoscuți conducători ai mișcărilor religioase din perioada anilor 1900, Father Divine, Jones reușește să atragă adepți în cadrul People’s Temple. Chiar dacă acesta a făcut diferite acte de caritate precum construirea caselor pentru bătrâni, lupta împotriva rasismului, reabilitarea dependenților de droguri sau inițierea unei campanii pentru oamenii săraci, avea un cu totul alt comportament față de adepții credinței sale.
Pe măsură ce timpul trecea, Jones își trata oamenii cu un aer de superioritate din ce în ce mai proeminent, învățându-i să i se adreseze cu “tată” și soției sale cu “mamă”, altă formulă de adresare reprezentând un lucru ofensator. De cele mai multe ori acesta li se adresa oamenilor cu “da, dragul meu, animăluțul meu”, iar încetul cu încetul au apărut și pedepsele în lipsa conformării sau a oricărei mici inconveniențe în fața “conducătorului“.
“De ce nu au plecat oamenii în momentul în care au început să fie tratați astfel?” poate vă întrebați- și dacă nu v-ați întrebat, e cazul. Pentru un motiv simplu- erau deja mult prea acaparați de ideile lui Jim Jones- în termeni exacți și mai puțin plăcuți, erau îndoctrinați. Așadar, cum a reușit Jones să atragă și să convingă un număr atât de mare de oameni că ceea ce făcea People’s Temple era demn de urmat?
Explicațiile sunt clare și dovedite de-a lungul a nenumărate studii psihologice și sociologice. Astfel, voi menționa doar motivele principale pentru cazul de față, căci altfel ne abatem prea mult de la “poveste”. În primul rând, adepții se aflau într-o perioadă vulnerabilă; fie erau victime ale discriminării, fie erau persoane excluse din anumite grupuri sociale, ceea ce le făcea mult mai ușor de convins că în mediul creat de People’s Temple contează, au un rol definit și se integrează- apartenența la un grup reprezentand o nevoie fundamentală. În al doilea rând, oamenilor li se inducea ideea unui univers aparte, special, care urmărește ideologiile lor, dar mai mult decât atât, un univers total opus de lumea de afară, de realitatea atât de rea, necinstită, care provoacă durere. Nu în ultimul rând, toate acestea sunt mereu conduse de un “lider” autoritar, carismatic care cere să fie tratat ca o figură dumnezeiasca.
Descrierea liderului este universală pentru orice doctrină, fie ea politică, filosofică sau religioasă (portrete precum Bonaparte, Hitler, Churchill), iar Jim Jones se conforma întru totul.
Revenind la evoluția People’s Temple, aceasta și-a mutat locația de câteva ori bune din cauza fricii lui Jones de începere a unui război nuclear, deoarece perioada despre care vorbim este cea a Războiului Rece, dar și de ura tot mai înrădăcinată pe care acesta o simțea față de America. În final, conducătorul propune oamenilor o utopie în afara țării- le promite un loc socialist, lipsit de griji, în care vor trăi așa cum merită. Astfel, în 1977, Jim împreuna cu peste 1000 de adepți, adulți și copii, zboară în Guyana, America de Sud, unde îi aștepta un sat locuibil sub numele de Jonestown.
Cu toate acestea, Jonestown nu s-a dovedit a fi universul utopic pe care liderul lor îl promisese. Oamenii lucrau zile întregi pe câmp și erau aspru pedepsiți dacă își permiteau să pună la îndoială autoritatea lui Jones. De asemenea, pașapoartele și medicamentele le-au fost confiscate și au fost afectați de diferite boli și insecte. Paznicii înarmați patrulau zi și noapte, iar Jones crea intenționat revolte între oameni, sănătatea lui mentală devenind din ce în ce mai precară.
În data de 18 noiembrie 1978, congressman-ul Leo Ryan zboară în Guyana, în urma cererilor familiilor celor cărora părăsiseră America împreună cu Jones. Conducătorul People’s Temple vede venirea lui Ryan ca pe o declarație de război și își trimite oamenii să îl asasineze în drumul său de întoarcere către avion.
Simtindu-se dezamăgit și amenințat, Jones ajunge la concluzia că nu a reușit ce și-a propus să facă, spunându-le oamenilor că guvernul american îi vânează, explicându-le filosofia lui de viață- dacă nu pot trăi în pace, mai bine mor în pace. Astfel, conducătorul le ține un discurs despre faptul că moartea lor va fi o revoluție pentru lumea atât de inumană în care trăiesc și că este cea mai bună decizie pe care o pot lua în cazul în care se află, atât pentru ei înșiși, cât și pentru copiii lor. În urma discuției, cei mici au fost primii care au ingerat o băutură ce conținea cianura direct de la părinții lor, după care fiecare în parte și-a administrat doza ce ii revenea. Toată discuția dintre Jones și adepții ideologiei sale este înregistrată pe o casetă, așa-numita “Death tape”, iar cel mai frapant lucru este acela că, înainte de a ingera cianura, oamenii îi mulțumesc conducătorului pentru viața oferită, adresându-i-se de fiecare dată cu “tată”.
Peste 900 de oameni au fost găsiți întinși pe jos, de-a lungul suprafeței satului, printre care și Jim Jones, ce fusese împușcat în cap. Dintre toți oamenii din Jonestown, numai 33 au supraviețuit.
În era digitalizării, în care arta convingerii are impact la nivel global și se poate ascunde sub orice poză sau comentariu, este foarte important să conștientizăm cât de ușor putem fi influențați și să invatam totuși din toate aceste evenimente neplăcute, ca sa nu fim meniți să ne repetam istoria.