Bernard Williams și problema existenței eterne

filozofie

Redactor: Daria Blendea, Grafică: Diana Oancea

Moartea, fie ea înfricoșătoare, eliberatoare ori tragică face parte din cursul vieții umane. E inevitabilă. Când suntem puși față-n față cu problema efemerității existenței, imortalitatea pare dezirabilă, fapt dovedit de îndelungatele încercări ale omenirii în a o atinge sau, cel puțin, a o înțelege, fie prin “Elixirul Tinereții” ori prin asidue teorii științifice. Dar dacă, în fapt, moartea este un lucru bun iar imortalitatea o fantezie înșelătoare? Numeroși filosofi au cugetat asupra acestei întrebări încă din cele mai vechi timpuri, iar Bernard Williams (1929-2003)  a fost unul dintre ei, remarcându-se printr-o faimoasă teză ce nu contenește să stârnească controverse între mințile luminate ale zilelor noastre, după aproape 20 de ani de la trecerea sa în neființă. 

De ce nu îți doreșți să fii nemuritor conform lui Bernard Williams? 

Argumentul lui Williams este bazat asupra conceptului de “dorințe categorice”. 

Pentru a trăi o viață împlinită, oamenii au nevoie de scopuri sau dorințe categorice. Fie că-ți dorești să călătorești în jurul lumii, să fii un scriitor de succes sau să fii un celebru filantrop, idealurile personale îți oferă motive pentru a privi înspre viitor, pentru a te perfecționa, limitat fiind de parametrii mortalității. Dar este oare acest lucru aplicabil și în cazul unei vieți fără sfârșit? Când vorbim despre imortalitate, epuizarea idealurilor personale este, mai devreme sau mai târziu, inevitabilă. Fie că reușim să ne împlinim dorințele categorice sau că, pur și simplu, ne pierdem interesul față de ele, sinele este supus unei continue metamorfoze. Prin urmare, odată cu trecerea timpului dobandim zeci, poate chiar sute de identități complet distincte unele față de altele, “murind” într-o oarecare măsură în mod periodic. Williams a cântărit posibilitatea ca, la un moment dat, să fi trăit îndeajuns încât să ne fi satisfăcut toate dorințele categorice, ori să ne fi săturat a încerca să le atingem, abandonandu-le întru totul. 

Negreșit, acest lucru ar rezulta în plictiseală cumplită, viața devenind un calvar iar moartea, o dorință. 

Așadar, Williams concluzionează că există două posibilități în cazul existenței eterne, niciuna dintre ele fiind favorabilă: fie ne epuizăm idealurile, trăind în plictiseală agonizantă, fie urmărim unele noi față de care vechiul nostru sine n-ar fi prezentat niciun interes, fapt ce este, în esență, nefiresc. 

Desigur, mulți alți filosofi au argumentat că viața eternă și-ar pierde însemnătatea, precum o carte fără deznodământ, sau că motivația ființelor umane nu ar mai avea motiv să existe. A fost pusă în discuție și posibilitatea ca oamenii să își piardă pe parcurs abilitatea de a aprecia viața, natura, persoanele iubite.

 Indiferent de cauza pentru care imortalitatea e indezirabilă, Bernard Williams a propus în opera să argumente ce vor dăinui asupra lumii noastre poate până la materializarea imortalitatii cu ajutorul științei. Până atunci, însă, lucrurile rămân puse sub semnul întrebării și este de datoria noastră să ne formăm propria filosofie asupra problemei existenței eterne. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s