Lecțiile moștenirii monarhice în România

Istorie, Politică simplificată

Redactor: Alina Vițel, Grafică: Miruna Vasile

Posibilitatea revenirii la monarhie este, pe cale constituțională, una tranșată- România nu poate fi altceva decât o republică. Asta nu înseamnă că ajungem într-un punct mort ci, mai degrabă, că nuanțele încep să fie unele din ce în ce mai fine, trasarea liniilor de demarcație dovedindu-se din ce în ce mai provocatoare și mai sensibilă.  Analizând sumar istoria monarhiei din România, numărul de patru capete încoronate pe care le-am avut poate să nu pară mult, dar contribuția lui Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai este una care nu poate fi trecută cu vederea și minimalizată altfel decât apelând la perspective părtinitoare.

Exemplul cel mai grăitor, care ne arată spiritul de sacrificu al celor care au vrut să ne conducă este cel al lui Ferdinand, mai exact faptul că a aprobat intrarea României în Primul Război Mondial alături de Antanta, nu de Puterile Centrale, alianță care includea Germania, țara natală a regelui. Ferdinand a hotărât să pună interesele țării de adopție pe primul loc, lucru pe care nu avem certitudinea că oricine ar fi avut puterea să îl facă. Concluzia care trebuie trasă e faptul că datoria primează, ea dând sens vieții celui care nu se dezice de aceasta, constituind un model pentru cei care i-au urmat, îi urmează și îl vor urma. Acest exemplu de demnitate nemediată de interese ascunse este o lecție de care România de azi are nevoie. Cazul lui Ferdinand nu este unul izolat. 

Cu privire la abdicarea regelui Mihai, care a pus capăt aflării monarhiei la conducerea statului român, știm că nu a fost una benevolă, ci forțată de conjunctură. Acesta a fost amenințat că studenții care au participat la protestul promonarhist vor fi omorâți dacă nu semnează actul prin care atât el, cât și urmașii săi renunță la dreptul de a mai conduce România. Plecarea în exil nu a fost una ușoară, în primul rând mental și sufletește, dar și financiar- au fost obligați să plece într-un timp foarte scurt și nu au primit azil politic, fiind nevoiți să se mute periodic în diferite țări europene precum Elveția, Danemarca etc. A fost nevoie să se orienteze spre alte mijloace de asigurare a traiului, Regele Mihai devenind pilot, bancher și având o fermă pe care o îngrijea alături de soția sa, Ana de Bourbon-Parma.

Ceea ce România de azi ar trebui să înțeleagă și să transmită mai departe e faptul că familia regală de Hohenzollern-Sigmaringen(devenită ulterior familia regală a României) nu a profitat de poziția privilegiată pe care a avut-o, ci și-a asumat până la capăt misiunea pe care i-a dat-o poporul român- aceea de a ajuta țara să prospere, să cunoască avansul economic și să se dezvolte cultural în așa fel încât să devină „Belgia Orientului”. Să nu uităm că reușita pe care am obținut-o în cadrul Sistemului Tratatelor de la Versailles se datorează și contribuției Reginei Maria. Aceasta, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, a reușit să convingă Marile Puteri antantiste că trebuie recunoscută alipirea Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Maramureșului, Banatului și Crișanei teritoriului României. Cel mai probabil, în absența acestei implicări, dezideratul național nu ar mai fi avut conturul mult tânjit.

Există și anumite probleme cu privire la legitimitatea familiilor regale în ziua de azi, problema descendenței și continuității fiind prezentă în monarhiile de pe întregul glob. În Japonia, prințesele se pot căsători doar cu nobili. Așadar, dacă vor să-și păstreze statutul de membri ai familiei regale, trebuie să rămână singure. În Japonia, funcționează legea salică. Ceea ce, până recent, se aplica și în cazul familiei regale a României. Ca urmare a faptului că regele Mihai nu a avut moștenitori de genul masculin, această cutumă a fost îndepărtată. 

Concluziile pe care avem nevoie să nu le uităm

Familia Regală a României nu este una perfectă, nu toți membrii acesteia și-au dus la îndeplinire îndatoririle cu un simț al responsabilității la fel de acut(Carol al II-lea a renunțat la dreptul de a deveni suveran pentru a se putea căsători cu ?) dar, simplul fapt că au venit din alt capăt al Europei și au făcut tot ce au putut să ne ajute să evoluăm ne arată că, poate, problemele cu care ne confruntăm nu se datorează factorilor externi nefavorabili, ci și pasivității noastre, dorinței de a vedea că lucrurile se mișcă, fără însă a ne asuma inconveniențele temporare pe care le necesită depășirea impasului social, moral, economic pe care îl traversăm și care, în loc să se amelioreze, mai degrabă se adâncește. Carol de Hohenzollern-Sigmaringen nu avea nicio certitudine când a pășit prima dată pe pământ românesc, dar își dăduse cuvântul că va lăsa statul într-o stare mult mai bună decât cea în care l-a găsit, ceea ce s-a și întâmplat într-un mod spectaculos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s