Strategia lui Putin. De ce nu este atât de puternic pe cât pare?

Întrebări ale politicii contemporane, Diplomație și relații internaționale

Redactor- Ștefan Brădianu

Rusia lui Putin a fost întotdeauna un stat agresiv, dar, recent, odată cu ascensiunea Chinei și cu problemele sale interne, aceasta dă dovadă că este dispusă să încalce orice linie roșie a diplomației. Însă, cât de reală este amenințarea rusească de fapt și de ce avem parte de atâta agresivitate dinspre Moscova?

Putin, un jucător profesionist de poker

Cel mai important de înțeles este motivul pentru care Kremlinul acționează în acest fel. Zilele în care Rusia era una dintre cele trei, iar apoi două, super puteri ale lumii au apus demult, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și declinul demografic și economic ce a urmat. Nici măcar forțele sale armate, cândva cele mai temute, nu mai sunt ce au fost, întrucât Statele Unite ale Americii și China alocă un buget considerabil mai mare, pe care Rusia nu și-l permite. Astfel, țara pur și simplu nu mai contează la fel de mult pe scena internațională, mai ales având în vedere numărul ei limitat de aliați. De aceea, Putin se simte nevoit să aducă aminte constant că țara sa încă este relevantă, că încă mai are un cuvânt de spus. Spre deosebire de America și China, nu poate face asta economic fiindcă economia Rusiei se află în plin declin (o inițiativă la fel de ambițioasă precum Drumul Mătăsii al Chinei ar falimenta-o). Nepermițându-și să ajute și alte țări, Rusia își afirmă poziția prin diferite mișcări agresive: amenințări, manevre militare, atacuri cibernetice, infiltrarea spionilor în guverne și chiar invadarea anumitor țări mai slabe. Chiar dacă, la prima vedere, aceste acțiuni impun frică și arată puterea brută a Rusiei, ele dovedesc tuturor că ele sunt singurele pârghii de care Moscova se mai poate folosi. La rândul lor, acestea sunt eficiente doar cât timp Vestul chiar crede că Rusia este dispusă să înceapă (încă) un război. De aceea, de fiecare dată când Putin amenință, el joacă o ruletă rusească, căci nu se știe când va fi nevoit să se și țină de cuvânt.

Au existat, totuși, cazuri când chiar a fost dispus să facă pasul cel mare și a început un război. Acest lucru a putut fi observat în 2008, când a fost invadată Georgia, apoi în 2016 Ucraina, iar cel mai recent în 2020, când Rusia a orchestrat o mare parte a războiului din Caucaz, abandonându-și unicul aliat comun cu Uniunea Europeană- Armenia.

Așadar, care este profilul victimelor „ucigașului Putin (așa cum l-a numit Joe Biden)? Ce au aceste țări în comun? Toate erau foste membre ale Uniunii Sovietice și aliate ale Rusiei, care s-au îndepărtat de aceasta, mergând cu pași repezi către NATO și Uniunea Europeană. Putin, fiind disperat să mențină un cordon sanitaire între țara sa și NATO, a invadat aceste țări (sau în cazul Armeniei, s-a abținut din a-și ajuta aliatul, intervenind doar la sfârșit pe post de împăciuitor) și a sprijinit mișcări separatiste extremiste, destabilizând situația politică internă, îndepărtandu-le de la cărarea vestică. De asemenea, aceste războaie au avut și rolul de a arăta cât de puține opțiuni are NATO în a ajuta țările care vor să i se alăture, neavând influența necesară pentru a opri niciuna dintre invazi, creând scepticism în rândul populației.

Însă, toate aceste acțiuni mai au un rost, unul intern și poate chiar mai important, acela de a îi solidifica rolul de facto al lui Putin de lider suprem, acela de tătic care știe mereu ce e de făcut și este mereu dispus să lupte pentru a-și apăra țara de eternii inamici. El își conturează această imagine și prin numeroasele cascadori televizate ce par să îl portretizeze drept un om atotștiutor. De-a lungul anilor, Putin a înfrânt echipa națională de hochei, a salvat un grup de jurnaliști tranchilizând un tigru și a descoperit o mini comoară subacvatică. Toate acestea sună, mai degrabă, a titluri The Onion decât fapte realizate de șeful statului.

Prin mișcările agresive ale Rusiei, cetățenii văd cum Putin se luptă și cu acești inamici malefici (nu doar cu tigri). Ironic, acești dușmani sunt vitali pentru orice dictator a cărui situație internă devine din ce în ce mai sumbră, fiind singurul mod de a-și justifica nereușitele economico-sociale și singurul mod de a uni populația în spatele tău – împotriva altcuiva.

Guvernul reușește foarte ușor să portretizeze Vestul drept dușmanul Rusiei, folosind o strategie foarte simplă. De fiecare dată când parlamentul mai votează o lege care restricționează drepturile omului și compromite statul de drept, când Moscova pune în primejdie stabilitatea regională, sau când opoziția este iar redusă la tăcere, guvernele occidentale și, mai ales, presa atacă vehement Kremlinul, condamnând toate aceste abuzuri. Apoi, mașina de propagandă bine dezvoltată le face pe toate acestea să pară atacuri asupra întregii națiuni, din partea unui vest rusofob care pur și simplu îi urăște și față de care țara trebuie apărată.

Totuși, Putin este blocat într-o poziție deloc convenabilă, fiind nevoit să pară dur și acasă și afară, să pozeze drept un războinic neînfricat în Rusia, iar în străinătate drept un președinte neîndreptățit, dispus la negocieri în bună credință; trebuie să amenințe constant diferite țări, în timp ce știe că nu poate să își susțină multe dintre afirmații. El joacă un joc de poker foarte periculos, având cele mai slabe cărți este nevoit să mintă de fiecare dată, sperând ca nimeni să nu îi observe bluff-ul. Acum știm de ce are o întreagă cameră dedicată jocurilor de noroc în castelul său privat. În spatele zâmbetului său se ascunde, probabil, o teamă adâncă: faptul că, oricând, marele lui imperiu al corupției se va întoarce împotriva lui, la prima greșeală serioasă, oligarhii pe care chiar el i-a împuternicit oferindu-le cele mai importante companii de stat sau poziții în guvern, îl vor considera inapt și vor scăpa de el. La finalul zilei, Putin se află în fotoliul prezidențial doar datorită lor.

Avertismente către Vest

Moscova încearcă constant să reamintească NATO că încă este o putere importantă și că este mereu dispusă să joace cât de murdar este nevoie prin diferite manevre militare, care au, de fapt, un scop mai mult diplomatic. Numeroasele incursiuni în spațiul aerian al alianței servesc acest rol, la fel ca mobilizarea a numeroase trupe la granița cu Ucraina în primăvară, destule pentru a o invada din nou, doar pentru a le retrage parțial după câteva săptămâni. Cel mai recent exemplu îl reprezintă focurile de avertisment către o navă britanică din apele Crimeei. În timp ce Marea Britanie susține că acestea au fost departe de navă, Rusia a anunțat că au fost la doar câțiva metri distanță. De ce există această contradicție? Pentru că Putin își dorește să sperie atât cetățenii, cât și guvernul Regatului Unit. De ce aceasta navă? Moscova susține că Peninsula Crimeea îi aparține, în timp ce Marea Britanie o consideră parte din Ucraina, așadar consideră că nava se afla în apele Ucrainei. Rusia a încercat să le aducă aminte cine face legea cu adevărat în acea zonă. Mai important, cu doar câteva zile în urmă, la bordul acelei nave fusese semnat un tratat de cooperare maritimă între Regatul Unit și Ucraina, lucru ce a nemulțumit grav Rusia. Întradevăr, focurile au fost un avertisment, însă, nu doar pentru navă.

Legitimarea lui Putin

Kremlinul știe că doar prin câteva amenințări și prin reducerea la tăcere a unor țări vecine mai mici, irelevante pe scena globală, statutul Rusiei ca putere mondială nu va fi asigurat. Așadar, are nevoie de mai multe momente în care alte mari puteri să-i recunoască influența și puterea, pentru a își putea justifica importanța pe care și-o dă. Din acest motiv, Rusia profită la maxim de orice ocazie are pentru a dialoga cu Vestul, chiar dacă asta nu a mai dus la un rezultat concret de pe vremea lui Boris Yeltsin.

De aceea au ținut atât de mult, atât Putin, cât și Biden, să se întâlnească acum câteva săptămâni. Proaspătul lider american, despre care mulți ziceau că nu va fi în stare să reziste la astfel de întâlniri, a putut să demonstreze, încă de la începutul mandatului, că are tăria necesară să-i țină piept infamului președinte rus, în timp ce Putin s-a bucurat că este văzut în continuare drept amenințarea principală- un compliment pentru el. Practic tot summit-ul a fost mai degrabă o cascadorie politică prin care ambii lideri și-au demonstrat forța într-un meci de box aranjat de dinainte – un blat.

Kremlinul a optat pentru o abordare mai agresivă către Uniunea Europeană, pe care o vede (parțial pe bună dreptate) mai divizată, deci mai slabă. Așadar, dacă Statele Unite ale Americii sunt folosite pe post de adversar veritabil care recunoaște puterea Rusiei, Uniunea Europeană a primind rolul de victimă în acest spectacol de propagandă. Constant, Putin încearcă să evidențieze slăbiciunile Europei, să o portretizeze drept o entitate care, pe de o parte, înrobește state suverane dar, pe de altă parte, se află într-o cădere liberă cauzată de idei progresiste, care sperie publicul conservator rusesc. Într-adevăr, aceste două descrieri sunt contradictorii și false, dar când au oprit adevărul și logica mașina propagandistică a vreunui stat? Cum reușește Moscova să justifice acest lucru în fața cetățenilor? Ei bine, prin mai multe crize create chiar de ea. Se folosesc de lideri liberali rusofili precum Orban sau Zeman pentru a paraliza Consiliul European, ca apoi să vină și să-i portretizeze pe aceștia drept niște victime ale Bruxelului. O altă modalitate de a umili Uniunea Europeană este tot prin întâlniri diplomatice, însă diferite de cele cu Statele Unite ale Americii. Acesta a fost cazul când, în februarie, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, a fost pur și simplu batjocorit de Ministrul rus de Externe Sergeri Larov când, în timpul unei conferințe de presă comune, Larov a acuzat Uniunea Europeană că minte și a descris-o ca fiind „un partener în care nu poate avea încredere”. Chiar în timpul ședinței dintre cei doi, Rusia expulza 3 diplomați europeni. Această umilință a fost posibilă deoarece Uniunea Europeană nu poate avea o agendă politică externă decât dacă toate statele sunt de acord cu ea, lucru imposibil când mulți lideri sunt prieteni de nădejde ai lui Putin. Chiar și în rândul celor care recunosc amenințarea rusească există neînțelegeri legate de cum ar trebui acționat. Cancelarul german Angela Merkel a fost principala susținătoare a unei cooperări economice cu Rusia, lucru dovedit mai ales de conducta Nord Stream 2, dur criticată de Washington. Germania este susținută în această abordare și de state precum Franța sau Austria. Însă, țările din Europa de Est, direct amenințate de Rusia, care au un trecut nefericit cu aceasta, sunt sceptice față de o asemenea abordare și susțin că Rusia ar trebui să facă numeroase concesii înainte de a începe dialogul.

După summitul dintre Biden și Putin, Franța și Germania au propus o întrevedere asemănătoare, însă au fost nevoite să renunțe la propunere în urma opoziției din partea Poloniei (care trecuse printr-un val de atacuri cibernetice rusești cu două săptămâni în urmă), României și a țărilor Baltice, într-o rară înfrângere a axei Berlin-Paris în cadrul consiliului European.

Destabilizarea Vestului

Reticiența anumitor state de a începe cooperarea cu Rusia este de înțeles, întrucât aceasta încearcă (și reușește) să destabilizeze țările rivale din interior, folosindu-se chiar de ceea ce acestea prețuiesc cel mai mult – democrația. Înainte, Rusia finanța, în principal, partide rusofile, în țări pe care își dorește să le aibă aliate (aliate fiind termenul folosit de Kremlin pentru a definii țările ce îi sunt parțial supuse), precum Moldova sau Ucraina. Astfel, reușește să controleze în mod indirect anumite instituții ale statului, țările respective având un guvern care răspunde în fața liderului de la Moscova, nu în fața cetățenilor. Chiar dacă partidele respective nu obțin puterea, ele sunt un factor important care influențează opinia publică în favoarea Estului.

Această strategie a fost îmbunătățită, pentru a afecta și țările în care un partid rusofil pur și simplu nu ar avea succes, indiferent de fondurile sale. De aceea, Rusia a început finanțarea a mai multe partide extremiste, atât de dreapta cât și de stanga, fie că ele condamnă Rusia sau o ridică în slăvi, cu unicul scop de a radicaliza scena politică, de a polariza societatea, astfel destabilizând țara respectivă. Într-un parlament în care partidele extremise au multe locuri, formarea unui guvern cu o majoritate confortabilă este imposibilă, astfel ori trebuie să le coopteze la guvernare și astfel să se compromită (precum a pățit Austria în 2019), ori să se formeze un guvern minoritar, care nu poate niciodată să își îndeplinească îndatoririle pe deplin, lucru care creează disconfort în rândul populației și duce la și mai multe voturi pentru partidele extremiste în următoarele alegeri.

Kremlinul nu se mulțumește doar cu finanțarea unor partide, intervenind și în moduri mai puțin ortodoxe, folosindu-și propria presă (precum Russia Today sau Sputnik) pentru a prezenta occidentului o imagine falsă a Rusiei. De asemenea, Moscova deține o adevărată armată de conturi false de social media și trolli pentru a influența opinia publică prin rețelele de socializare. Aceste conturi sunt primele care să propună idei radicale, pe care alte conturi le susțin, făcându-le să pară populare, ceea ce are un efect snowball, întrucât se răspândesc foarte rapid în rândul oamenilor. După aceea, cealaltă parte a spectrului politic se simte atacată și, la rândul ei, propune idei din ce în ce mai radicale. Partidele extremiste menționate mai devreme intervin și ele, susținând o parte și demonizând-o pe cealaltă. De aceea, opinia publică pare a fi atât de divizată și de polarizată asupra oricărui subiect politic, cauzând multe dintre problemele sociale pe care le avem astăzi, des folosite de Moscova în campania internă de propagandă.

Influența Rusiei asupra politicii interne a fost dovedită de multe ori. The Russia Report, realizat de Parlamentul Britanic, a concluzionat că intervenția Rusiei în politica englezească este la ordinea zilei. În America, Departamentul Justiției, Senatul și FBI-ul au întemeiat fiecare mai multe rapoarte (cel mai celebru fiind al lui Robert Mueller) detaliind rolul important pe care Rusia l-a avut în alegerile din 2016. În Franța, partidul Frontul Național, care a advocat pentru ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei și un așa-zis Frexit, a primit mai multe împrumuturi de la bănci rusești, după o întâlnire a lui Putin cu Le Pen. Puțin mai la Est, în Austria, partidul de extremă dreapta FPO este investigat, după ce ar fi fost finanțat ilegal de Kremlin, în cadrul scandalului Ibiza.

Nu în ultimul rand, și investigațiile jurnalistice au avut un rol important în a scoate la lumină operațiunile rusești. Tabloidul nemțesc BILD a dezvăluit că nu mai puțin de 11 milioane de euro au fost investiți de Rusia pentru a-i asigura realegerea lui Dodon. Mai recent, The Guardian susține că președintele rus a autorizat o operațiune de amploare a serviciilor secrete pentru a-i asigura victoria candidatului „instabil psihic”, Donald Trump, în 2016.

Cât va mai putea Rusia să continue astfel? Oricât de eficiente, de ingenioase sau de periculoase sunt toate aceste metode folosite de Putin pentru a-și umfla singur imaginea și pentru a slăbi occidentul, ele nu sunt nimic mai mult decât niște cascadorii, niște măsuri temporare care n-au nicio speranță pe termen lung. Nici cel mai bun iluzionist nu poate păcăli publicul la nesfârșit. Putin știe asta, de aceea dă semne că ar dori să se retragă, dând de înțeles la ultimele alegeri că nu va mai candida următoarea dată și aprobând o lege care oferă imunitate pe viață președinților. Însă, și după Vladimir Vladimirovich Putin vă mai exista o Rusia, aflată în aceeași poziție. Este greu de crezut că vă mai putea întreține același joc periculos pentru multă vreme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s