Dada – revolta și renașterea artei

Cultură, Istorie

Text – Alexandra Busuioc

Grafică – Antonia Drăgan

Primul Război Mondial e cunoscut drept unul dintre cele mai mortale conflicte care au marcat umanitatea. A provocat schimbări politice majore (inclusiv revoluțiile din 1917-1923 la multe dintre națiunile implicate) și importanța lui, în formarea actualității pe care o cunoaștem,  este incontestabilă.

Dar până unde s-a răspândit această influență? 

Vorbim adesea despre consecințe economice, schimbări politice, modificări teritoriale, dar un eveniment precum Primul Război Mondial – de o asemenea proporție – influențează toate sferele societății. 

Ca societatea să se schimbe,  nu trebuie să își schimbe concepțiile indivizii care fac parte din ea?

Privim istoria de la distanță, cu un ochi scrutător rece… Când, de fapt, la baza oricărui eveniment istoric stau șiruri de acțiuni și consecințe, iar orice acțiune a omului are la fundamentul ei principii bine-definite  – proprii sau  universal recunoscute.

Nu e oare mai ușor să înțelegem fenomenele sociale complexe,  dacă înțelegem mintea umană?

Acest articol hotărăște să aducă în prim plan felul în care ororile războiului și societatea paralizată în haos a secolului 20 au influențat modurile de exprimare a individului și aspectele culturale ale societății.

Cea mai bună metodă de a te elibera dintr-un univers concentraționar ( fie el fizic sau de natură imaterială, pur psihologică) este, revolta, în toate formele sale.

În lumea măcinată de război nu era loc pentru manifestări artistice. Zurich, totuși, domnea în afara lumii, separat de tunurile care bubuiau și abatoarele războiului. În tihna neutralității elvețiene,  în cadrul clubului artistic Cabaret Voltaire, s-a format Dada  – melanj de filosofie iluministă și spontaneitate revoluționară. 

Se adunau artiști plastici, teoreticieni, dezertori și refugiați politici, în jurul scriitorului român Tristan Tzara, reacționând împotriva ascensiunii culturii capitaliste, căutând să salveze arta de rigiditatea autoritară și alienarea care cuprinseseră societatea odată cu războiul.

Conflictul care luase în stăpânire lumea părea fără de sfârșit… iar, din această durere profundă a individului s-a născut Dada.

 A apărut ca un abandon al sensurilor convenționale, o întreprindere revoluționară a libertății, o căutare a sensului realizată prin îmbrățișarea absurdului. A fost un curent cultural non-conformist și anarhic care își propuse să reinventeze mecanismele creației și ale gândirii. 

Denumirea însăși este dovada hazardului pe care dadaiștii îl cultivau. 

Cuvântul ” dada ” a fost menționat prima dată în editorialul unicului număr al revistei Cabaret Voltaire. Au fost destule teorii în ceea ce privește sursa lui – se spune că a fost ales la întamplare dintr-un dicționar Larousse; că inițiatorii mișcării dadaiste au creat acest cuvânt prin înțeparea cu un cuțit a unui dicționar francez-german, și deschizând cartea acolo unde indicau loviturile.

Iar scriitorul  Hugo Ball susținea că provine din afirmația “da” repetată de nenumărate ori în discuțiile fondatorilor de origine română.

Oricum ar fi, “dada” sugera, potrivit lui Marcel Iancu : ” acel sens de puritate, de artă naturală, de artă intuitivă. ”  Nu trebuia să însemne ceva ori să cuprindă vreun înțeles profund , era o anti-etichetă, era un simplu cuvânt menit să reprezinte o mână de indivizi, o tabula rasa pe care să se scrie noua artă.

Și era nevoie de o nouă artă – intelectualii asociau arta clasică cu burghezia,  așa că s-au întors împotriva a tot ce însemna ea, redefinind estetica.

Dar Dada a reprezentat mai mult decât artă , a fost un manifest etalon pentru toate avangardele care au urmat, a fost o mișcare politică, un răcnet către burghezie și capitalism, o satiră la adresa  societății decadente.

Fotomontaje, fotograme, poeme libere, sculpturi, colaje, poezie abstractă sonoră – din 1916 până în 1923, dadaiștii s-au remarcat în toată lumea. Mișcarea s-a născut în Zurich , a luat amploare la Berlin , a ajuns în 1920 la Paris,  și-a aprins scânteia în Barcelona, New York și Olanda, făcând înconjurul lumii până în Tokyo.  

Rigurozitate, raționalitate, semnificație – toate valorile tradiționale nu mai însemnau nimic, se născuse un gol în inima societății,  o prăpastie profundă care condusese la capitulare. – ” Arta a murit. Trăiască noua artă mecanică a lui Tatlin”

  Dacă nihilismul poate fi considerat abandonul sensurilor și valorilor, divorțul dintre om și sine, atunci, un curent precum dadaismul (care presupune, la rândul lui, divorțul dintre gândire și expresie) este clar nihilist. 

„Începuturile Dada”, spunea Tristan Tzara „nu au fost începuturile artei, ci ale dezgustului”.

Multe curente artistice, precum suprarealismul sau cubismul au fost simplu criticate ca fiind nihiliste.

Dada, totuși,  îmbrățișa acest titlu, asumându-și întru totul abordarea negativistă.

Voința aceasta spre absurd a fost cultivată atent de dadaiști, redată sub diverse forme.

Jean Arp a explorat arta colajului și potențialul hazardului  ( alegerea întâmplătoare de cuvinte și imagini pentru a forma lucrări). Hugo Ball a analizat eliberarea cuvântului scris de constrângerile unei pagini jucându-se cu puterea silabelor fără sens ca nouă formă de poezie. Marcel Duchamp, considerat deschizător de drumuri al artei moderne , a inventat conceptul de Readymade – un obiect de uz curent ales de artist pentru a juca rolul de operă de artă.

Și au mai fost mulți alții – Max Ernst, Man Ray, Hannah Höch, Kurt Schwitters, Raoul Hausmann – pictori, fotografi și scriitori din toată lumea pe care i-a unit dorința de reinventare. 

Au stârnit controverse, au întâmpinat ostilitate socială, și-au făcut susținători și critici. Au fost mulți aceia care le-au condamnat operele, negându-le lucrărilor lor statul de artă. 

Dar ce face arta, artă? 

E o întrebare la care nu avem nici măcar în prezent un răspuns clar.  

Singura concluzie la care putem ajunge este că  aceasta nu poate fi considerată frumoasă sau urâtă, bună sau rea, ci este deasupra tuturor clasificărilor factuale. Arta poate fi doar validă și este validă când apariția sa este în strânsă legătură cu artistul. Orice lucru pe care îl pătezi de o amprentă personală, orice obiect atins de inspirație creatoare, devine inevitabil artă. 

Astfel, fenomenul Dada nu poate fi definit ca fiind un curent artistic superior sau inferior artei clasice ci este, în sine, doar un alt mod de exprimare.

Dacă ar fi să rezumăm anii de expoziții, numerele de revistă, târgurile și conferințele dadaiste, am observa că Dada a fost un răspuns. A răspunde la război cu război, la absurd cu absurd.

Poate că asta sunt și ideile – răspunsuri ale minții la realitate. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s