Pride Month: istoria comunității LGBTQIA într-o coajă de nucă

Întrebări pentru secolul XXI

Text – Ana-Maria Ciolac

Grafică – Rania Derweesh

Femeile, oamenii de culoare, ateii și păgânii, membrii LGBTQIA… toate aceste grupuri sociale au trecut prin aceeași tragedie – lupta pentru drepturi într-o societate în care erau arși pe rug pentru simpla lor existență. În onoarea Pride Month, în acest articol o să mă concentrez pe comunitatea LGBTQIA și o să disec istoria homosexualității, începând cu imperiile din antichitate și ajungând până în lumea contemporană, încercând să răspund la întrebarea “de ce?” Din ce motiv a ajuns această comunitate să fie discriminată în întreaga lume? 

Înainte de toate, în calitate de scriitoare, trebuie să înfrunt crudul adevăr al posibilității ca unii din cititorii mei să fie supărați pe alegerea redactorială a revistei de a preda istoria comunității LGBTQIA, care este omisă din materia școlară. Deci, haideți să contracarăm mituri care sunt folosite ca argumente împotriva existenței acestor oameni – faptul că să fii homosexual nu este natural și faptul că Biblia este împotriva acestui lucru. Primul argument este invalid, deoarece oamenii de știință au descoperit indivizi homosexuali aparținând a sute de specii de mamifere, păsări, amfibieni, reptile, insecte, pești și alte nevertebrate. Al doilea argument s-a dovedit și el a fi fals. Hermenauticii (cărturarii care interpretează semnificațiile scrierilor biblice) au ajuns la concluzia că multe pasaje sau pilde despre care se crede că se referă la homosexualitate condamnă de fapt violența, pedofilia și desfrâul. Mai mult decât atât, cuvântul “homosexualitate” nu a existat în Biblie până în secolul 19, când a fost adăugat la traduceri ulterioare ale Sfintei Scripturi. 

Acum suntem în sfârșit gata să ne îmbarcăm în călătoria noastră în timp și spațiu. Puneți-vă centurile de siguranță, pentru că prima noastră oprire este antichitatea. Ne place să credem că, în zilele noastre, ne bucurăm de mult mai multă egalitate și libertate decât în trecut, dar asta depinde de cât de “în trecut” vorbim. Egiptul Antic deține cea mai veche dovadă a relațiilor între indivizi de același sex din lume. În mormântul lui Niankhkhnum și Khnumhotep, doi bărbați care au trăit în jurul anului 2300 î.Hr., s-au descoperit picturi funerare în care aceștia se țin de mână și se sărută. Curios este faptul că și portretele soțiile lor sunt desenate în mormânt, dar acestea nu sunt înfățișate ca având vreo legătură cu soții lor. Egiptologia este însă părtinitoare, judecând istoria uneia dintre cele mai prolifice și misterioase civilizații umane prin prisma gândirii occidentale, asemănând Egiptul mai degrabă cu lumea antică din Europa decât cu restul Africii. Egiptologii au filtrat părțile care nu conveneau gândirii europene din secolul trecut. Adevărul este că civilizațiile africane vechi, deși puneau mult accent pe viața spirituală, ofereau mai multă egalitate decât continentul european, mai ales între sexe, care de multe ori nu erau doar două. 

În Grecia Antică, relațiile între bărbați sau băieți adolescenți erau complet normale și acceptate, după cum notează scriitori de vază precum Herodot și Plato. Soldații greci erau chiar încurajați să se angajeze în relații unul cu altul, deoarece petreceau luni de zile departe de soțiile lor sau alți posibili parteneri. Relațiile pe care acum le numim “homosexuale” erau atât de generalizate încât nici măcar nu aveau o denumire specială. Oamenii nu erau “gay” sau “straight”, ci toți erau normali, neexistând nicio distincție între ei. Și cum oamenii au fost creați după chipul și asemănarea zeilor, majoritatea zeităților grecești și romane erau bi- și pansexuale, având atât relații cu femei muritoare cât și cu bărbați. De asemenea, se credea că oamenii transsexuali erau rezultatul unei greșeli a zeului Apollo, care, beat fiind, le-a atribuit organele genitale greșite când i-a creat. Astfel, Grecia Antică și, mai târziu, Imperiul Roman, sunt cunoscute ca fiind cele mai receptive cu privire la homosexualitate. 

Dacă facem o escală în China antică, o să vedem că homosexualitatea a fost acceptată o perioadă după căderea dinastiei Han. Mulți împărați aveau atât concubine cât și concubini. În timpul dinastiei Qing, localnicii din Fujian se închinau la o zeitate taoistă pe nume Tu Er Shen, care era gardianul dragostei între persoane de același sex. Deoarece confucianismul (filosofia principală a chinezilor) propovăduia importanța expresă a aducerii pe lume a copiilor, dar nu spunea nimic de sexualități, mulți erau neutri cu privire la bisexualitate. Lu Tongyin, autor al unui studiu de caz despre mentalitatea chineza contemporană, spune că “în China tradițională nu exista o dicotomie clară între homo- și heterosexualitate.” În adiție, înainte de influențele europene, limba chineză nu avea pronume diferite pentru persoane de gen feminin sau masculin, deci poveștile de dragoste din literatura veche pot fi interpretate ca fiind homosexuale, heterosexuale sau între indivizi non-binary. 

Aveți grijă să nu aveți un atac de inimă când ajungem în Japonia antică, întrucât este de nerecunoscut față de Japonia conservatoare din zilele noastre. În afară de budism, nicio religie nu era împotriva homosexualității. Adepții șintoismului credeau în zei precum Myoshin, Hachiman, Shinmei și Tenjin, care erau păzitorii relațiilor romantice între bărbați. Majoritatea împăraților și a călugărilor aveau iubiți, iar samuraii îi curtau deseori pe învățăceii lor. Literatura japoneză veche este presărată cu personaje de diverse orientări sexuale datând încă din secolul 17. Astfel, se remarcă poveștile “Viața unui bărbat amoros” (1682) de Ihara Saikaku, care are în prim-plan un protagonist bisexual și “Povești de lumină de lună și ploaie” (1776) de Ueda Akinari, care gravitează în jurul unui călugăr budist homosexual. Cea mai remarcabilă operă literară este “Măreața oglindă a iubirii între bărbați”, scrisă de Ihara Saikaku, în care poetul reflectă asupra modului în care se desfășurau relațiile romantice și sexuale între bărbați în Japonia. 

În America de Nord pre-colonialistă, numeroase triburi acceptau indivizi cu diferite orientări sexuale și identități de gen. Persoanele non-binary nu erau doar tolerate, ci prețuite, având posibilitatea de a ocupa poziții în trib rezervate atât pentru femei cât și pentru bărbați. Din cauza genocidului comis de coloniști, multe din aceste povețe au fost uitate, iar nativii au fost obligați să îmbrățișeze rigorile europene. Astăzi, s-a căzut de acord cu privire la inventarea unui nou termen, cu caracter de generalizare, în limba engleză și originar în Ojibwe – “two-spirited” (cu două spirite) – pentru a desemna membri LGBTQIA, deși fiecare trib are propriile denumiri. Majoritatea nativilor recunosc patru genuri: femeie feminină, bărbat masculin, femeie masculină și bărbat feminin. Nativii hawaiiani cred într-un gen intermediar numit mahu, între bărbat și femeie. Acest al treilea gen, care poate fi definit și ca inter-sex, dar și ca non-binary, există și în India și Polinezia, cu denumirea de hijras, respectiv fa’afafine

Acum cititorii mei mă vor întreba “Dar ce s-a întâmplat de homosexualitatea a devenit o crimă și comunitatea LGBTQIA un subiect tabu?” Răspunsul este pe cât de simplu și direct, pe atât de greu de acceptat și dureros – colonizarea și creștinismul, care au pavat drumul spre Epoca Întunecată. Orele de istorie de la școală îi portretizează pe conchistadori ca pe niște eroi care i-au civilizat pe nativi, când de fapt europenii nu au făcut decât să dea buzna peste niște oameni care i-au primit cu brațele deschise, să fure ce nu li se cuvenea și să distrugă orice li se părea că îl venera pe diavol, convertindu-i pe localnici cu forța la creștinism. Scrierile biblice au fost folosite ca arme împotriva comunității LGBTQIA, dar și a femeilor și a aderenților la alte religii. Din acest punct de vedere, trecutul antic pare să fi fost mult mai avansat decât trecutul Evului Mediu, care a aruncat omenirea 100 de ani în trecut. 

Din fericire, până și cea mai întunecată perioadă din istoria rasei umane nu durează decât câteva sute de ani. Însă, doar pentru că homosexualii nu mai erau rulați în covoare și aruncați în foc nu înseamnă că au și primit drepturi. Astfel, ultima noastră oprire este America de Nord a secolului XX. Anul este 1969, iar luna… ați ghicit, este iunie. Pe data de 28 a ceea ce va deveni Pride Month, forțele de ordine au luat cu asalt barul pentru persoane gay Stonewall Inn din Manhattan, New York. Totuși, lucrurile nu s-au desfășurat după cum plănuiseră polițiștii. Cum mașinile pentru ridicarea prizonierilor și a alcoolului au întârziat să apară, oamenii au avut timp să se mobilizeze în fața barului, ajungând în punctul în care polițiștilor sub acoperire din interiorul clădirii le era frică să iasă. Scânteia care a aprins revolta a fost strigătul de luptă al lui Storme DeLarverie, o femeie lesbiană care a țipat în timp ce se lupta cu polițiștii care încercau să o încătușeze: “De ce nu faceți ceva?” În acel moment, războiul dintre protestatari și polițiști a început, iar barul a fost ars din temelii. Marsha P. Johnson, o drag queen afro-americană care a luptat pentru drepturile comunității LGBTQIA, a aruncat un pahar de tărie într-o oglindă din barul în flăcări, strigând “Mi-am primit drepturile civile!” Jandarmii au reușit în cele din urmă să calmeze luptele de stradă, dar habar nu aveau că acela avea să fie începutul unei noi ere. 

Revolta de la Stonewall Inn au declanșat o serie de proteste pentru drepturile persoanelor LGBTQIA pe tot întinsul Statelor Unite ale Americii, care au continuat zile în șir. Pe 2 noiembrie 1969, Craig Rodwell și partenerii lui au propus organizarea primului marș Pride. Pe 27 iunie 1970, acesta a devenit realitate, oamenii începând să mărșăluiască în Washington Square Park, ajungând până la intersecția bulevardului Michigan cu Chicago. Pe 28 iunie 1970, Marsha a luat parte la primul Gay Pride. În iunie 1992, cadavrul ei a fost descoperit plutind în râul Hudson. Poliția a decis că moartea a survenit prin suicid, dar membrii comunității LGBTQIA și aliații sunt ferm convinși că activista a fost asasinată. Pe data de 26 iunie 2015, imposibilul a devenit posibil – căsătoria între persoane de același sex a devenit legală în Statele Unite. Deși a reprezentat un pas uriaș înainte, victoria are un gust dulce-amar. Americanii au legalizat căsătoria persoanelor homosexuale după ce i-au forțat pe nativii care deja îi acceptau să adopte mentalități homofobe, deci putem să afirmăm cu adevărat că am evoluat sau doar ne învârtim în cerc? 

Uniunea Europeană se declară a fi pro-LGBT în momentul de față, dar există și excepții, unele țări părând să regreseze în loc să evolueze. În Polonia, mai multe orașe s-au proclamat zone “LGBT-free” (libere de LGBT), iar parlamentul din Ungaria a interzis de curând includerea membrilor LGBTQIA în formele de media destinate copiilor sub 18 ani. Politicienii din ambele țări promovează întoarcerea la valori creștine, dorind să se închidă în fața “liberalismului occidental”. Aceste măsuri vin după ce Rusia a promulgat în 2013 o lege care interzice “propaganda gay”. Duo-ul de muzică electronică rusească IC3SPEAK, format din vocalista Anastasiya Kreslina și producătorul Nikolay Kostylev, își riscă zilnic viața cântând despre nedreptățile înfăptuite de liderii republicii. Orașul german München a propus să lumineze Arena Allianz la UEFA 2020 în culorile curcubeului în semn de solidaritate cu membrii LGBTQIA din Ungaria. Când liderii UEFA au refuzat, spre deliciul miniștrilor ungari, Germania nu s-a lăsat învinsă, ci a transformat arena într-un curcubeu în timpul meciului Bundesliga dintre Bayern Munich și Hoffenheim de pe data de 30 ianuarie 2021. De asemenea, mai multe cluburi sportive nemțești și-au iluminat stadioanele în culorile curcubeului în semn de protest. 

În final, aș vrea să remarcați cum toate formele de asuprire a minorităților sunt legate între ele. În Evul Mediu, imperativul ca bărbații să se căsătorească cu femei tinere și să aibă cât mai mulți copii împreună a izvorât din dorința de a controla femeile și de a crește populația creștină, homofobia devenind un pretext. De aceea, în zilele noastre există ceva ce se numește activism intersecțional. Aderenții acestei mișcări cred cu tărie că sistemele opresive se sprijină unul pe celălalt și, astfel, pentru a libera o minoritate, trebuie să lupți pentru toate. “Nimeni nu este liber până când nu suntem toți liberi” este replica consacrată a lui Martin Luther King Jr., care nu doar că este încă relevantă, dar pare că, la fel ca odisea noastră în timp și spațiu, a trecut de barierele seculare. A devenit un adevăr universal valabil în istoria omenirii, un strigăt de luptă și o promisiune pentru viitoarele generații. 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s