Etică și umanitate: între sacru și profan

filozofie

Text- Alexandra Busuioc

Atunci când analizăm vremurile contemporane nouă, este important să ne oprim privirea asupra categoriilor de indivizi pe care societatea i-a uitat sau le-a pierdut din vedere bunăstarea.

Dacă tot ceea ce facem este să elogiem progresul prin avantajele omului tipic, atunci pierdem din vedere adevărata problemă și lipsurile celor puțini.

Cum ai putea să îndrepți eșecurile vremurilor tale dacă nici măcar nu ești conștient de ele?

    Societatea secolului 21 se remarcă printr-un progres considerabil al tehnologiei, care conduce la o creștere a nivelului de confort și o ușurință deosebită cu care se realizează transportul și comunicarea la distanță.

Totuși, trăim într-o lume plină de haos… măcinată de violență, corupție, sărăcie și prejudecăți.

Nu e de mirare că se vorbește despre o degradare a valorilor morale. 

Dar…ce sunt, până la urmă, valorile morale și de ce sunt importante?

Cum se raportează omul la moralitate și la el însuși?  

    În filosofie, morala este totalitatea regulilor valabile necondiționat și universal, iar etica reprezintă o reflecție asupra problemelor practice ce țin de moralitate.

Distingem două aspecte ale moralei – intenția (abilitatea de a face diferența între bine și rău) și acțiunea (abilitatea de a acționa conform ideilor pe care ni le-am format).

Singurul lucru cu care se pun filosofii de acord este faptul că binele reprezintă valoarea supremă în domeniul eticii. Din acest punct, ca de fiecare dată,  teoriile divaghează.

    Immanuel Kant, filosof german din perioada iluminismului, propune ideea de “imperativ categoric “. Având în vedere că omul este o ființă rațională, trebuie să acționeze din datorie, conform unor reguli de conduită valabile universal, ci nu din înclinație, doar cu propriile  interese în minte.

Aşa cum teoremele din geometrie pot fi deduse din premise evidente, la fel şi dacă suntem imparţiali, putem deduce natura binelui şi a răului. 

Kant privește existența divină drept o întruchipare a propriei conștiințe, un judecător plăsmuit de noi sub forma unor norme menite să ofere stabilitate și bunăstare.

Dacă ne axăm pe această viziune, sesizăm în prezent o îndepărtare de la valorile autentice, o tendință pregnantă spre materialism, care s-a amplificat odată cu trecerea timpului.

(“Oamenii de astăzi cunosc prețurile tuturor lucrurilor,  dar nu cunosc valoarea lor” – Oscar Wilde) 

Suntem atât de obișnuiți cu gustul metalic al suferinței, încât nu mai înseamnă nimic pentru noi. Empatia, simțul civic, umanitatea sunt de cele mai multe ori împinse la o parte, uitate undeva, la periferia unei minți. 

Acționăm nu din dragul de a face bine, ci mânați de viitoare posibile beneficii. 

Aristotel spunea că ” omul este un animal social”. 

Prin urmare, această degradare a bazelor morale poate avea drept cauză depersonalizarea interacțiunilor umane. 

Nu mai trecem de barierele personale, astfel încât să ne punem în perspectiva altuia și să ne cântărim acțiunile. Suntem prinși irevocabil în noi înșine…

    Dacă ar fi, totuși , să analizăm actualitatea prin prisma altor doctrine filosofice, am ajunge la concluzii diferite. 

Friedrich Nietzsche,  de exemplu,  se situează la polul opus al lui Kant.

Acesta credea că fundalul existenței noastre este acela care ne determină acțiunile, și că abilitatea noastră de a ne folosi de intelect pentru a modifica modurile de comportare caracteristice nouă este limitată. 

Una dintre temele centrale ale lucrărilor lui Nietzsche este raportul dintre Om și Supraom.

Omul slab este acela care se agață de un cod (presupus) universal al valorilor. Neputincios în a-și asuma viața, el alege să o nege, să se refugieze în iluzia unei dimensiuni de fericire nepieritoare. Tot ce face se bazează pe ceea ce crede el că îi va asigura trecerea în această realitate utopică. ( „Iată antinomia: în măsura în care credem în morală, condamnăm existenţa” – Friedrich Nietzsche, Voinţa de putere)

Supraomul, în schimb, reprezintă omul liber, cel care deține o voință de putere neîmblânzită și este constant în controlul propriei vieți.

Am putea privi situația din prezent nu drept eroziune a moralității, ci drept urmare a fenomenului pe care Nietzsche îl numea ” Moartea lui Dumnezeu”.

Odată ce a avut loc îndepărtarea de ideologiile creștine prin progresul strălucitor al științei, ideea de moralitate a intrat în metamorfoză.

Fiecare individ are percepții diferite despre ceea ce este moral, percepții care se suprapun uneori în anumite aspecte. 

    Haosul care marchează actualitatea poate fi cauzat de faptul că nici acum, în secolul 21, nu înțelegem în totalitate ceea ce înseamnă morala și cum să rezolvăm problemele etice. 

Dacă pedeapsa cu moartea este legitimă, dacă femeia care fură ca să-și hrănească familia trebuie pedepsită… multe dintre situațiile practice de aplicare a valorilor morale sunt dificil de cântărit.

Procesul de analizare a lumii contemporane este mai greu decât pare la prima vedere.

Încercăm să separăm albul de negru într-o realitate pătată în toate culorile. Oricât de mult am încerca să ne dăm seama unde am greșit, ce am făcut bine – ajungem la concluzia că toate aceste definiții sunt subiective și suntem prinși inevitabil între sacru și profan…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s