Doamna de fier a Moldovei și cum situația de peste Prut se poate schimba

Întrebări ale politicii contemporane

Text – Ștefan Brădianu

Grafică – Maria Cristea

Tehnoredacție – Andreea Vaida

Adesea, în România, nu ezităm să ne autocaracterizăm țara drept apogeul corupției, unde statul ori lucrează împotriva cetățeanului, ori este prea incompetent pentru a-l apăra. În timp ce toate acestea sunt oarecum adevărate, la un anumit nivel, o simplă privire peste Prut ne va dovedi că ne subestimăm instituțiile și calitatea statului, întrucât vecinul nostru cel mai apropiat cultural, Republica Moldova, suferă de probleme cu mult mai grave, unde principii precum statul de drept sau egalitatea în fața legii sunt doar niște glume pentru oligarhii puternici, care conduc cu adevărat țara către un colaps economico-social. Sau cel puțin aceasta era direcția în care țara se îndrepta, până recent, când cursul pare că a fost schimbat de către o persoană determinată să facă o diferență. 

Moldova a fost întotdeauna un câmp de bătălie pentru partidele rusofile, cu tendințe autoritare (controlate direct sau indirect de Moscova), care, în principal, captează electoratul de stânga și mai multe partide dezorganizate pro Uniunea Europeană, pro Statele Unite ale Americii și uneori unioniste, lipsite de o viziune comună în afara acestor puține subiecte de credibilitate (întrucât și ele au trecut prin mai multe scandaluri de corupție) sau de lideri carismatici. Astfel, în ciuda faptului că ambele părți au ajuns la guvernare, adevărata putere s-a aflat în mâinile oligarhilor rusofili, care nu se sfiau să încalce legea, transformând Moldova într-un stat mafiot. Oricum, niciun guvern de la Chișinău nu a avut vreodată control asupra Transnistriei, care funcționează ca o entitate separată, controlată de forțe rusești care se autoproclamă o țară independentă și suverană, în ciuda lipsei susținerii la nivel internațional. 

Totuși, în 2014, partidul cu viziuni vestice PDM (Partidul Democrat) a obținut o majoritate și a preluat guvernarea. Ce este special în acest caz este că, deși premierul era Pavel Filip, frâiele conducerii le avea defapt liderul partidului, oligarhul Vladimir Plahotniuc, într-un aranjament asemănător cu cel Dragnea-Dăncilă din România. Plahotniuc era principalul lider pro-vest din țară, astfel puterile occidentale, precum SUA sau UE, l-au susținut tăcit, ignorând cum acesta îndrepta țara către un colaps economic și social, o mică dictatură unde el era liderul din umbră. Plahotniuc nu se temea de instituțiile statului, pe care a reușit să le paralizeze sau să le controleze complet, ci de forțele pro-ruse, întrucât îl vedeau drept o amenințare la puterea deținută de ei. Deși îi disprețuia, Plahotniuc nu s-a sfiit să coopereze pe alocuri cu partidele rusofile, precum Șor, în acte de corupție, precum furtul miliardului, cunoscut și ca furtul secolului, pentru care atât el cât și Ilian Șor au fost condamnați. Ilian Șor a fugit din Moldova înainte de a putea fi încarcerat, însă, în principal, aceste forțe se aflau în conflict, cauzând un fel de război civil înăuntrul acestei mici cleptocrați. 

În tot acest timp, în afara parlamentului, în stradă, la protestele împotriva corupției, aparent, endemice, s-a format o alternativă, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), condus de carismatica Maia Sandu. Deși s-a născut într-un sat sărac, într-o familie normală, Maia Sandu a reușit să fie admisă la Universitatea Harvard, iar apoi a lucrat la Washington în funcția de consultant pentru Banca Mondială. În 2012, a fost invitată să devină ministrul educației și a acceptat, conducând ministerul până în 2015. Profesionalismul și carisma i-au câștigat mulți admiratori, determinând-o să-și creeze partidul, ca mai apoi să candideze pentru funcția de președinte în 2016, unde a fost înfrântă în turul doi la o diferență de puțin peste 50.000 de voturi. S-a poziționat în centrul spectrului politic, declarându-se pro-UE, susținând unirea cu România. A advocat, însă, în principal, pentru o reforma puternică a administrației, concentrându-se asupra luptei cu corupția. 

La alegerile parlamentare din 2019, PAS și Platforma DA au format alianța ACUM, care a obținut al doilea cel mai mare număr de voturi, după PSRM, socialiștii rusofili ai lui Dodon, și al treilea număr de mandate. Ea s-a declarat, public, împotriva așa-zișilor democrați și împotriva corupției și autoritarismului pe care le reprezentau, dar și împotriva socialiștilor, pe care îi consideră marionetele Moscovei. Astfel, s-a format un blocaj politic care a dus la o criză constituțională, când PDM, prin Curtea Constituțională, pe care a reușit să o corupă în întregime, a cerut suspendarea lui Dodon și reluarea alegerilor parlamentare. Asta a dus la proteste spontane în stradă împotriva a ceea ce părea a fi instituirea unei dictaturi și definitivarea unui stat mafiot. Totodată a dus și la un răspuns aspru, atât din partea Rusiei, care de mult aștepta să se descotorosească de Plahotniuc, cât și din partea vestului, pentru care această manipulare a reprezentat ultima picătură, neputând ignora aceste abateri de la drumul către democrație ale Chișinăului. În final, ACUM și PSRM au format o alianță improbabilă, instituind un guvern al cărui prim-ministru era Maia Sandu. Criza s-a terminat cu democrații acceptându-și înfrângerea și cu fuga lui Plahotniuc din țară.

Atât PSRM, cât și PAS știau că această alianța va avea o viață scurtă, fiind doar un compromis momentan, sfârșindu-se cu socialiștii votând cot la cot cu radicalii din partidul Șor împotriva propriului guvern, doar câteva luni mai târziu, ca mai apoi să își instituie propriul guvern. Este de înțeles graba cu care au acționat, având în vedere că guvernul Sandu începuse deja cursul reformelor. Astfel, ar fi putut deranja sistemul corupt, de care PDM și PSRM au profitat, și ar fi putut împuternici instituțiile menite să apere țara de ambițiile autocratice ale vreunui alt Plahotniuc. De asemenea, Maia Sandu a dovedit că nu își compromite principiile pentru a nu-și deranja aliații pro-ruși, întrucât, în scurta ei guvernare, a condamnat atrocitățile comise de URSS, influența pe care Moscova o are asupra țării și a ținut mai multe întâlniri cu oficiali vestici, precum cancelarul german Angela Merkel și vice-președintele american Mike Pence. Prin comparație, vizitele externe ale lui Dodon au fost foarte limitate, majoritatea fiind către eternul său aliat (și stăpân), Vladimir Putin. 

Însă, pandemia globală de coronavirus le-a încurcat planurile socialiștilor, care au fost complet nepregătiți pentru a răspunde crizei. Guvernul a reacționat haotic, incompetent, evitând să ia măsuri concrete cu un impact adevărat. Din acest motiv, țara a fost grav afectată de pandemie, chiar și prin comparație cu România, atât sanitar, cât și economic. Zeci de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar guvernul nu a reușit să își ajute cetățenii pe deplin în aceste timpuri. România a încercat să ajute Republica Moldova, trimițând aparatură medicală, ce urma să ajungă de Ziua Podului de Flori, zi în care, în 1990, mii de români și moldoveni au trecut Prutul vizitându-se reciproc, după căderea comunismului, simbolizând sfârșitul conducerii rusești. Guvernul a amânat pe cât posibil primirea acestor materiale, care ar fi putut salva vieți, pentru a nu atrage atenția asupra acestei zile și asupra ajutorului pe care România îl oferea. În această situație dezastruoasă, haotică și agitată, Maia Sandu a continuat să critice vehement măsurile guvernului, însă, în același timp, a îndemnat la respectarea lor, la calm și la o cooperare strânsă cu vestul. Nu a folosit această ocazie pentru a advoca în favoarea unor măsuri mai radicale, ci s-a concentrat asupra problemelor reale și imediate ale oamenilor, mulți dintre ei ne mai având din ce să trăiască. Astfel, a reușit să se poziționeze drept un politician moderat, calm și calculat înainte de alegerile prezidențiale din toamnă. În acest timp, președintele Dodon continua să încerce să minimalizeze problemele țării, susținând că ajutorul rusesc urma să salveze Moldova. 

De-a lungul campaniei electorale, diferența dintre Dodon și Sandu a devenit și mai evidentă, întrucât comportamentul său a devenit și mai populist, agresiv și, pe alocuri, misogin, făcând acuzații ridicole la adresa opoziției. În final, alegerile au fost mai mult decât o confruntare între forțele pro-ruse și cele pro-ue, a devenit o confruntare între vechiul sistem de guvernare, unul corupt și incompetent, și o forță politică reformatoare, care își asumă o nouă cale de a conduce, lucru care i-ar speria pe mulți alegători. În condițiile în care problemele vechiului sistem au fost atât de vizibile în timpul crizei, oamenii au renunțat la pragmatism și s-au încumetat să aleagă ceva nou. Astfel, Maia Sandu a câștigat la o diferență decisivă alegerile prezidențiale. În mod previzibil, Dodon a încercat să folosească diferite pârghii pentru a rămâne la putere, mimicând acțiunile lui Trump, invocând o presupusă fraudă electorală, ironic, având în vedere că guvernul lui este cel care a organizat alegerile. În final, a fost nevoit să-și accepte înfrângerea, dar din acest moment a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a slăbi președinția, fapt interesant având în vedere că nu au existat astfel de inițiative din partea PSRM, cât timp el era președinte. Parlamentul a rămas în continuare controlat de forțele aliate Moscovei, și nu a ezitat să acționeze. Serviciile secrete au fost mutate din subordinea președintelui, în subordinea parlamentului, în urma unui vot în parlament. Dodon a continuat să negocieze cu Rusia pentru Moldova, deși acesta nu o mai reprezenta, subminând autoritatea președintelui. Negocierile erau asupra vaccinurilor Sputnik V, care nu au fost autorizate la nivel european și oricum au ajuns cu mari întârzieri. În comparație, proaspăt învestită, Maia Sandu a negociat cu România primirea de către Moldova a unei donații de 200.000 de vaccinuri, acest număr mărindu-se. De asemenea, cetățenii moldoveni se pot vaccina în centrele din România de la Iași, iar Moldova urmează se poată cumpără cu ajutorul României mai multe vaccinuri. Moldova a primit vaccinuri și de la Organizația Mondială a Sănătății, prin mecanismul COVAX. Ea a cerut și retragerea trupelor rusești staționate ilegal în Transnistria, fără a avea succes. 

Premierul Chicu a demisionat, fiind înlocuit în fruntea guvernului interimar de diplomatul Aureliu Ciocoi. Astfel, s-a ivit oportunitatea alegerilor anticipate, care ar putea crea o majoritate moderată și reformistă în parlament. Conform legii, alegerile anticipate pot avea loc dacă, după două încercări, nu poate fi învestit un  guvern cu puteri depline. Maia Sandu a nominalizat-o întâi pe Natalia Gavriliță, apoi pe Igor Grosu, fost vice-ministru al educației și mâna ei dreapta. Ambii au pierdut votul în parlament, așadar parlamentul putea fi dizolvat. Însă, majoritatea PSRM-ȘOR a instituit, la cererea guvernului, starea de urgență  motivându-și decizia prin menționarea stării deplorabile din țara în care se află se află (după anii în care a fost guvernată chiar de ei). Totuși, nu au menționat nicio măsură care ar putea fi luată în acest timp, singura schimbare fiind faptul că alegerile nu pot avea loc deoarece partidele rusofile riscă să piardă multe scaune în parlament sau chiar toată majoritatea. Socialiștii susțineau că nu se tem de alegerile anticipate (deși toate sondajele arată că PAS are un avantaj considerabil asupra PSRM), ba chiar și le doresc, însă, ar fi un pericol epidemiologic prea mare, lucru dovedit a fi fals de numeroasele alte alegeri care au avut loc în timpul pandemiei, în Franța,Polonia, America, România și chiar Moldova.

 Dacă mai demult nu era nimic mai mult decât o jucărie politică, de această dată , Curtea Constituțională s–a dovedit a fi soluția acestor probleme. Curtea a decis că trecerea serviciilor secrete în subordinea parlamentului a fost neconstituțională, la fel și declararea stării de urgență, întrucât numai un guvern cu puteri depline o poate propune. Evident, Dodon a acuzat curtea că ar fi coruptă. În tot acest timp, Maia Sandu a dat dovadă de responsabilitate politică, calculându-și fiecare mișcare, astfel încât să fie în conformitate cu legea. Deși era clar pentru toată lumea că starea de urgență fusese instituită neconstituțional și nimeni nu ar fi acuzat-o dacă dizolva parlamentul, ea a așteptat decizia ușor târzie a curții înainte de a acționa.

Dodon a făcut un ultim efort disperat de a opri alegerile, forțând în parlament un vot care a concediat-o pe Domnica Manole, Președintele CC, cauzând proteste în stradă și critici, atât din partea celorlalte partide, cât și din partea mai multor șefi de stat și Curți Constituționale din alte țări. Și această acțiune a parlamentului a fost declarată neconstituțională. Ultima încercare a socialiștilor de a amâna inevitabilul a eșuat. Realizând că urmează să confrunte PAS încă odată, Rusia a unit forțat diferite forțe politice rusofile din țară. Cel mai bun exemplu îl reprezintă alianța dintre Dodon și Voronin, dușmani cunoscuți. Voronin este președintele Partidului Comunist Moldovenesc, care a rămas în afara parlamentului în urma ultimelor alegeri. Este un politician ce aparține unei alte ere, mult mai întunecate, readus în scena politică de către Moscova din disperare. Partidul extremist Șor s-a redus la niște metode chiar și mai deplorabile, întrucât fiecare parlamentar Șor a trimis un bilet amenințător la adresa parlamentarului Octavian Ticu, care i-a criticat în mod public. Acum, acest partid riscă să fie scos în afara legii. Pe ultima sută de metri, parlamentul a votat mai multe legi cu un impact enorm, inclusiv una care i-ar achita pe cei vinovați în furtul miliardului de la plata pagubelor. 

 Deși sondajele oferă PAS un avantaj considerabil, asta nu înseamnă că urmează o luptă ușoară, mai ales având în vedere că singura voce carismatică a partidului era Maia Sandu, care nu are voie să susțină public un partid la alegeri. Nu ar fi inedit ca un președinte să nu respecte această regulă, dar asta ar zice foarte multe despre Maia Sandu și cât de mult respectă ea cu adevărat constituția. Implicarea ei ar putea aduce multe voturi, însă, ar pune-o mai aproape de politicienii pe care ar trebui să îi înlocuiască. Pe termen lung, asta ar face mai mult rău decât bine, fiindcă ar putea deschide poarta pentru ca mai multe astfel de mici abateri să aibă loc, fiecare din ce în ce mai gravă, justificate de binele final. Aceste alegeri sunt, în adevăratul sens al cuvântului, un moment de cotitură pentru Republica Moldova. Ar putea determina un drum ușor dar sigur către vest, ieșind din zona de influență rusească și ar putea oferi mijloacele pentru ca o reformă adevărată să aibă loc. Într-o lume care devine din ce în ce mai autoritară, Moldova ar putea fi contra exemplul, alegând un viitor democratic, cine știe, poate chiar printr-o uniune cu România. PAS și Maia Sandu, în cazul în care câștigă alegerile, au o responsabilitate enormă să își îndeplinească promisiunile, să conducă țara eficient, întărind și democratizând instituțiile, să stârpească corupția, fără să comită abuzuri și să le asigure oamenilor un trai mai bun. Votul pe care l-au obținut în toamnă a fost unul plin cu speranță în schimbare, cetățenii și-au asumat un risc; dacă PAS îi dezamăgește, ei bine, este greu de crezut că vor mai avea vreodată încredere într-un partid reformator și se vor întoarce în brațele primitoare ale Rusiei. Partidele cu viziuni occidentale ar fi lipsite de orice credibilitate, iar guvernarea nefericită a PAS ar reveni în mințile tuturor de fiecare dată când este menționată o reformă politică. De aceea, PAS nu are dreptul să eșueze.

Este o situație asemănătoare cu cea din România, după alegerea lui Emil Constantinescu, când mii de oamenii au îndrăznit să viseze. Știm cum acest experiment s-a sfârșit, cu victoria serviciilor, cu o Românie la fel de săracă și de coruptă , deloc mai aproape de viitorul prosper promis, cu Ion Iliescu, o stafie a comunismului, reales președinte și Corneliu Vadim Tudor, un extremist xenofob populist pe locul doi în preferințele românilor. Însă, dacă Maia Sandu reușește să facă ceea ce și-a propus (presupunând că este onestă în ceea ce zice), atunci va intra în istroie drept cel mai mare reformator al Europei de est, va fi acea persoană rară, care se află la locul potrivit în momentul potrivit și știe exact ce are de făcut, nelăsându-se coruptă sau înfrântă de marii oligarhi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s