Caligula, împăratul care s-a luptat cu zeii

Istorie

Text: Ana Ciolac, Grafică: Maria Cristea

Gaius Iulius Caesar Augustus Germanicus – un nume impozant, pe măsura uneia dintre cele mai proeminente figuri din istoria Imperiului Roman. Deși a domnit doar patru ani, numele lui încă se află pe buzele oamenilor, la 2000 de ani după moartea lui, alături de adjective precum sadic, pervers, crud și extravagant. Povestea noastră, țesută în jurul unor intrigi politice, băi de sânge și trădări regale, începe pe data de 31 august a anului 12 d.Hr., în orașul Antium, odată cu nașterea lui Gaius. Venirea lui pe lume a fost o binecuvântare pentru părinții lui, Germanicus și Agrippina cea Mare, care s-a transformat, însă, în blestem pentru poporul român odată cu urcarea lui la tron. 

Până și porecla lui sună înfiorător, nu-i așa? Caligula. De fapt, aceasta este poate cea mai frumoasă parte a poveștii împăratului. ‘“Caligula“ provine de la latinescul “caliga”, cuvânt care desemna sandalele din piele purtate de soldații români. Când avea doar doi-trei ani, Caligula îl însoțea pe tatăl lui în campanii în Germania, îmbrăcat într-o uniformă militară în miniatură. Acest lucru i-a amuzat pe soldați și i-a determinat să îi pună această poreclă în semn de afecțiune, care poate fi tradusă drept “Ghetuțe”. Ironia a făcut ca această denumire să dăinuie mii de ani în memoria colectivă, în ciuda faptului că Gaius a displăcut-o. 

Din păcate, copilăria fericită a lui Gaius se termină aici. Atrocitățile comise de el nu pot fi iertate, dar, dacă îmi permiteți să joc rolul de avocat al diavolului, mintea bolnavă a împăratului a fost rezultatul tragediilor, abuzurilor și traumelor suferite. Când avea doar șapte ani, unchiul lui, împăratul Tiberius, a comandat asasinarea tatălui lui Caligula, acțiune care a declanșat dezmembrarea familiei. Mama lui și fratele mai mare, Nero, au fost trimiși în exil. Celălalt frate, Drusus, a fost întemnițat în baza unor acuzații de trădare, toți trei, decedând în anii următori. Caligula a fost trimis în grija străbunicii lui, Livia, până la moartea acesteia, după care a locuit cu bunica sa, Antonia Minor. În final, Caligula și cele trei surori, Agrippina cea Mică, Iulia Drusilla și Iulia Livilla au ajuns în custodia lui Tiberius. 

Tiberius nu doar că și-a lăsat nepotul să trăiască, ceea ce a fost o surpriză pentru toată lumea, dar l-a numit și moștenitor la tron. Cu toate acestea, anii petrecuți alături de Tiberius au constituit cea mai neagră perioadă din viața sa. Caligula a fost obligat să-l servească timp de șase ani pe insula Capri, fiind supus unor abuzuri și sarcini umilitoare. De asemenea, trebuia să asiste la torturi și execuții. În ciuda tuturor nenorocirilor provocate de Tiberius, Caligula a reușit să își păstreze cumpătul, fiind descris ca cel mai bun servitor al împăratului. A fost căsătorit timp de un an cu Iunia Claudia, care, din păcate a murit în timpul travaliului. 

Se părea că tot chinul îndurat a meritat. Pe data de 16 martie a anului 37, Tiberius a murit, iar Caligula, în vârstă de doar 25 de ani a fost încoronat. Domnia lui poate fi împărțită în două perioade – înainte și după. În primele șapte luni de la urcarea la tron, totul a fost numai lapte și miere. Tiberius fusese un împărat atât de îngrozitor, încât Caligula era adorat de popor pentru simplul fapt că nu era unchiul lui. Supușii îi spuneau “copilul nostru” sau “steaua noastră”, însă aceste porecle nu au trecut testul timpului. Caligula și-a început domnia prin gesturi pline de generozitate, printre care enumerăm acordarea de bonusuri armatei și ajutor celor care nu își permiteau să plătească taxele, punerea în scenă a nenumărate spectacole și iertarea celor care fuseseră trimiși în exil de Tiberius. 

Luna octombrie a anului 37 a reprezentat punctul de cotitură a domniei lui Caligula, următorii trei ani și jumătate având să îl consacreze în istorie ca fiind cel mai sângeros împărat roman. Acesta s-a îmbolnăvit brusc și, după vindecarea lui, nu a mai fost niciodată la fel. Și-a executat fiul vitreg (Tiberius Gemellus), precum și pe tatăl primei soții. În anul 38, sora lui preferată, Iulia Drusilla, a murit de febră, fiind sanctificată de către fratele ei. Soțul Drusillei a întreprins relații cu celelalte surori, determinându-l pe Caligula să îl ucidă și să le trimită pe cele două femei în exil. De asemenea, a pângărit reputația bunicii lui, Agrippa, pe care o ura și l-a împins pe cel mai important aliat politic, Naevius Sutorius Macro, către sinucidere. În timpul unor jocuri, surse spun că împăratul a comandat aruncarea la lei a unei secțiuni a publicului pe motiv că se plictisise, deoarece nu mai erau prizonieri pe care animalele să îi ucidă. 

Se observă o asemănare între Caligula și faimosul rege englez Henric al VIII-lea, care și-a schimbat personalitatea la 180 de grade în urma unui accident de călărie și a luat decizia bruscă de a-și executa soția, pe Anne Boleyn. 

Din cauza cheltuielilor fabuloase, statul a intrat într-o criză financiară în anul 39. Caligula a recurs la măsuri disperate de a umple trezoreria, de la ridicarea taxelor până la licitarea vieților gladiatorilor. A intrat într-un război cu senatul, descoperind mai multe conspirații împotriva sa și executând senatori și chiar pe guvernatorul Germaniei. Caligula a fost implicat în construcția a numeroase capodopere arhitecturale, precum porturile Rhegium și Sicilia, apeductele Aqua Claudia și Anio Novus, dar nici acest domeniu nu a fost lipsit de controverse. A vandalizat templul lui Castor și Pollux, transformându-l într-o intrare în luxosul său palat și a comandat construcția unui castel plutitor. L-a invitat la curtea regală pe regele Ptolemeu al Mauritaniei și – ați ghicit! –  l-a executat pe neașteptate și a anexat Mauritania. 

Cel mai controversat aspect legat de Caligula este importanța divină pe care și-o acorda. În anul 40, a început să se costumeze ca diferiți zei și semizei și să se refere la el însuși ca la o zeitate. Își zicea Jupiter (numele regelui zeilor romani) și Neos Helios (Noul Soare), dorind să-i ia locul lui Apollo ca zeu al soarelui. Monedele egiptene îl reprezentau ca pe o divinitate, iar diverse voci susțin că voia să își ridice o statuie în templul din Ierusalim. Cel mai remarcabil act de megalomanie înfăptuit a fost declararea unui război în anul 40 împotriva lui Poseidon, zeul apelor. Suetonius descrie în “Viața lui Caligula” cum împăratul le-a comandat soldaților să înjunghie apa mării și să adune scoici drept trofeu de război. Ultima picătură a constat în declarația șocantă a lui Caligula, care urma să părăsească Roma și să se stabilească în Alexandria, pentru a fi slăvit ca un zeu. 

Acestea fiind spuse, căderea lui de la tron nu a fost o surpriză. Pe 24 ianuarie 41, gărzile pretoriene – elita armatei romane -, în frunte cu Cassius Chaerea l-au asasinat pe împărat, într-o manieră asemănătoare cu uciderea lui Iulius Caesar. Ultima soție a lui Caligula, Milonia Caesonia, precum și fiica lor, Iulia Drussina nu au scăpat de mânia nobililor, în dorința lor arzătoare de a scăpa de arborele genealogic al lui Caligula, fiind ucise. Singurul membru al familiei care a reușit să scape cu viață de masacrele lui Tiberius, Caligula și ale insurgenților a fost nepotul lui Caligula, Claudius, care va deveni următorul împărat – Tiberius Claudius Augustus Germanicus. 

Din păcate, nu putem să nu ne întrebăm în ce proporție sunt adevărate scrierile despre Caligula. Cercetătorii contemporani atestă faptul că istoricii din vechime au înclinat balanța intenționat în defavoarea împăratului asasinat. Informațiile prezentate mai sus sunt atestate de experți, însă mai multe legende care îl discreditează pe Caligula s-au dovedit a fi nimic mai mult decât propagandă politică. Scriitorii Suetonius și Cassius Dio sunt notorii pentru încercările lor constante de a-l pune în cea mai proastă lumină pe Caligula. Cel mai faimos mit stârnit de ei care s-a dovedit a fi fals povestea cum Caligula l-a făcut preot pe armăsarul lui favorit, Incitatus, și voia să îi acorde și titlul de consul. De asemenea, cei doi au exagerat rolul împăratului în criza economică. Știm cu toții că istoria este scrisă de învingători, care își elevează imaginea în detrimentul celor învinși. Caligula pare că face parte din cea de-a doua categorie, “supraviețuitor” nefiind unul din adjectivele care îl caracterizează.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s