Între absurd și căutarea sensului

filozofie

Text – Alexandra Busuioc

Grafică – Maria Cristea

Ne zbatem constant între dorința de a trăi și neputința de a înțelege viața.

Nu există un mod universal corect de a trăi, așa că, de multe ori, suntem supuși confuziei și mâhnirii, rătăcind în căutarea semnificației.

Existența noastră este limitată și vrem să facem toate aceste clipe trecătoare să conteze, dar nu știm cum.  Și asemenea unei scântei,  în mințile noastre ia naștere întrebarea: “Ce ar trebui să facem cu timpul care ne este dat?”  

Sunt unele întrebări la care se poate răspunde factual și sunt întrebări la care singurul răspuns valid este cel pe care îl afli de unul singur,  un răspuns pur subiectiv.

Așa cum probabil vă așteptați, a noastră se încadrează în cea de-a doua categorie.

Atunci, ce rol mai are acest articol ?  

Ei bine, în căutarea sensului sunt implicate diverse concepte ( precum liberul arbitru, etica, fericirea, binele și răul etc). Ca să ajungem la niște răspunsuri satisfăcătoare trebuie să ne punem mai multe întrebări. 

O să constatăm, totuși,  că au fost oameni care și le-au pus cu mult înainte. Viziunea lor poate să fie pe placul nostru sau nu… Dar, având în vedere că povara de pe umerii noștri este aceeași,  putem spune că înțelepciunea și limpezimea concluziilor lor ne pot ghida în căutarea propriilor răspunsuri. 

Articolul de astăzi pune în lumină trei mari filosofi, reprezentanții unor doctrine filosofice de care, probabil, ați auzit – Friedrich Nietzsche (nihilism), Jean-Paul Sartre (existențialis m) și Albert Camus (absurdism).

Toate cele trei doctrine filosofice pornesc de la ideea că viața nu posedă un sens intrinsec. Modurile în care abordează această premisă, totuși, sunt profund distincte.

Termenul de nihilism este unul amplu, cuprinzând o multitudine de teorii și viziuni, dar în acest articol o să ne referim doar la nihilismul existențial. Acesta poate fi privit, conform lui Nietzsche, drept “o abandonare radicală a valorilor, sensului și a dorințelor”. 

Nevoia unui sens al vieții este generată de nevoia unui sens pentru suferință. Iar lipsa unuia conduce la disperare și stagnare, căci dacă lumea nu posedă un scop, atunci a acționa este, în sine, zadarnic…

Viața, în complexitatea sa, este un melanj de suferință și confuzie, presărat cu momente trecătoare de fericire. În momentul în care individul intră în contact cu emoțiile din sfera pozitivă își imaginează cum ar decurge o viață determinată doar de acestea.  Astfel, din cele mai vechi timpuri, a apărut “teoria celor două lumi” (teorie ce propune existența unei realități utopice, o lume idealizată, separată de a noastră -” Lumea formelor” a lui Platon, ” Raiul ” din viziunea creștină etc.) și omul a început să acționeze în conformitate cu modul care, din perspectiva sa, i-ar asigura accesul către această realitate a fericirii nepieritoare.

Scepticismul în creștere față de “teoria celor două lumi” (apărut odată cu evoluția științei și depărtarea de ideologiile creștine în secolele XV- XVII ) a condus la nihilism, la smulgerea bruscă din perspectivele de viață și înăbușirea dorinței de a persevera.

Friedrich Nietzsche susținea că nihilismul reprezintă  “o etapă de tranziție patologică” și o stare care ar trebui evitată cu orice preț. El a clasificat nihiliștii în două mari categorii: activi și pasivi.

Nihiliștii activi sunt indivizii care distrug vechile valori false ( cum este considerat de el creștinismul) și încep să își construiască credințe proprii, subiective, noi interpretări ale sensului.

Nihiliștii pasivi neagă în totalitate existența vreunui sens – subiectiv ori universal –  și încearcă să se separe pe sine de propriile dorințe și idealuri, astfel încât să reducă suferința. Totuși, această „voință spre neant” rămâne o voință… doar că individul nu este conștient că se agață în continuare de un sens care pretinde a fi universal. Acest paradox duce ori la căderea în disperare ori la reîmbrățișarea vechilor valori.

Baza existențialismului lui Jean-Paul Sartre (filosof francez din secolul al XIX-lea) poate fi rezumată în expresia “existența precede esența”, ceea ce susține că nu se poate da nicio explicație generală despre ceea ce înseamnă să fii om sau să trăiești, ci sensul poate fi decis și construit doar prin existență în sine.

Un stilou, de exemplu, este creat pentru scris, dar oamenii își construiesc scopul luând decizii și făcând alegeri în cursul vieții lor.

Existențialiștii cred că lumea  nu are un sens intrinsec, dar printr-o combinație de liber arbitru, conștientizare și responsabilitate, individul își poate crea unul personal.

Principalele diferențe dintre nihilismul activ si existențialism ar fi că existențialiștii nu sunt neapărat atei, în timp ce nihiliștii pun foarte mare accent pe recunoașterea faptului că nu există vreo divinitate.

De asemenea, în viziunea existențialistă, conștientizarea lipsei unui sens universal nu este privită drept ceva negativ, ci reprezintă un aspect necesar în descoperirea sensurilor proprii. Nietzsche vede conștientizarea ca pe o povara, o cădere în nihilism cu consecințe crunte asupra vieții individului și a societății.

Albert Camus a fost un alt filosof francez, care s-a afirmat prin formarea unui nou curent ideologic, absurdismul, al cărui fundament teoretic îl oferă, în principal, prin intermediul a două eseuri filosofice: “Mitul lui Sisif” și “Omul revoltat”.

El introduce conceptul de “Absurd” – “contrastul dintre strigătul ființei și tăcerea ilogică a lumii”, contradicția dintre natura universului (ca fiind haotică, indiferentă, goală de sens) și omul, aflat continuu în căutarea sensului. Această conștientizare conduce la mâhnire existențială și la trei posibile urmări:

 – moartea voluntară ( din perspectiva lui Camus, sinuciderea doar amplifică “Absurdul” deci nu reprezintă o soluție)

– “moartea filosofică” ( a pretinde că există vreun sens universal și a accepta un nivel limitat de libertate și responsabilitate în viețile noastre)

– îmbrățișarea “Absurdului” – Camus susținea că odată ce omul conștientizează acest fenomen și îl acceptă ca fiind normal și inevitabil, se eliberează pe sine din căutarea sensului, lucru care devine, în ultimă instanță, cea mai pură formă de revoltă față de absurditate.

“Lupta spre înălţimi este suficientă pentru a umple inima unui om. Trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.” Albert Camus compară în lucrările sale povara “absurdului” cu chinul etern la care era supus Sisif, blestemat de zei să care un bolovan uriaș pe vârful muntelui, doar ca să îl rostogolească înapoi în jos și să reia sarcina la nesfârșit. Sisif devine arhetip al condiției umane căci, deși conștientizează starea sa cumplită, lipsită de speranță, pornește din nou cu stânca spre vârf. Faptul că duce mai departe o asemenea trudă este forma lui de revoltă, de asumare a propriului destin, o “fericire” paradoxală – “a trăi o experienţă, un destin, înseamnă a-l accepta pe deplin”.

” Ce ar trebui să facem cu timpul care ne este dat?” rămâne, în continuare, o întrebare fără vreun răspuns clar. Totuși, înțelegând că nu există o rețetă universală a fericirii sau a vieții fără regrete, vedem că fiecare experiență prin care trecem, fiecare conversație, fiecare pagină citită, ne conduce mai aproape de aflarea sau construirea unui sens personal, capabil să ne facă existența mai suportabilă. Fiecare acțiune a fost, inițial, un gând și fiecare influență exterioară ne determină perspectiva despre viață. Cursul societății depinde de acțiunile oamenilor, și acestea sunt influențate de felul în care este abordată existența.

Astfel, poate că nu ai ajuns la un răspuns astăzi, poate că nu vei ajunge la un răspuns nici măcar peste o săptămână  ( asemenea lucruri iau, în general, timp), dar, ești mai aproape cu fiecare clipă, cu fiecare cuvânt care își lasă amprenta pe mintea ta. 

Pune-ți întrebări în continuare, învață de la cei anteriori ție, fii la curent cu actualitatea și trăiește-ți viața! Acesta este singurul mod prin care poți avea șansa să faci o schimbare. 

One thought on “Între absurd și căutarea sensului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s