Text: Ștefan Brădianu

Grafică: Maria Cristea

Tehnoredacție: Andreea Vaida

Unul dintre cele mai des auzite argumente împortiva democrației este cel care spune că aceasta nu este, în esență, decât un concurs de popularitate al cărui câștigător primește frâiele conducerii. Deși democrația se dovedește a fi cea mai eficientă formă de guvernare, cele spuse mai devreme se dovedesc a fi oarecum adevărate. Populismul, cea mai aprigă boală a democrației, pentru care încă nu s-a găsit vaccin, profită cu bucurie de toate slăbiciunile democrației. Printre ele se află și tendința oamenilor de a se uita către celebrități, care altfel nu au legătură cu politica, pentru salvare. Despre asta vom vorbi în acest articol.

Morbiditatea normalității

Deși o perioadă de decadență și regres duce mai des la intrarea celebrităților în politică, întrucât atunci este cea mai mare nevoie de un erou, nu este deloc rară intrarea acestora și în mod normal.

Dacă țara trece printr-o mică perioadă de belșug și stabilitate, parțial asigurată de către politicieni plictisitori, grași, cu păr gri (dacă au) și costume ponosite, care sunt aproape total lipsiți de carismă, atunci o monotonie cronică năpădește “publicul”. Nu este nevoie decât ca o celebritate îndrăgită să intre în scenă, de această dată, politică. Dacă țara trece printr-o perioadă complicată și nefericită, atunci lumea caută cu disperare un “ales”, care să-i salveze. Politicienii tradiționali și plictisitori, rareori garantează o schimbare radicală și rapidă în orice direcție. Ei aduc stabilitate  (în sensul că păstrează pe cât posibil status quo-ul), și cauzează o schimbare foarte lentă înspre o direcție sau alta. Însă, oamenii rareori sunt statisfăcuți de ceea ce pare a fi stagnare. Celebritățile sunt complet imprevizibile și promit (și de cele mai multe ori, se țin de această promisiune) o schimbare radicală. Din nefericire, adesea nu este schimbarea dorită. 

Cel mai bun exemplu îl reprezintă Vladimir Zelenskiy. Acesta a fost un comediant și actor, cunoscut cel mai bine pentru rolul său în serialul “Slujitorul Poporului”. Zelenskiy joacă rolul unui profesor de liceu, care devine președinte, după ce elevii săi l-au filmat plângându-se de corupția din Ucraina și au postat acest videoclip online. Am spus “a fost” deoarece în prezent acesta este președintele Ucrainei, după ce, în 2019, la nici un an după sfârșirea serialului, Zelenskiy a câștigat alegerile prezidențiale cu peste 73% din voturi, iar mai apoi partidul său, numit “Slujitorul Poporului” a câștigat alegerile parlamentare. De atunci, Zelenskiy nu a făcut vreun progres în a eradica corupția din țară.  Chiar dacă este cel mai ironic exemplu, Zelenskiy este departe de a fi singurul actor devenit politician. Ronald Reagan, adorat de unii, criticat de alții, a fost cunoscut prima dată pentru filmele în care a jucat, înainte de a deveni guvernatorul Californiei și, mai apoi, președinte. Tot în California, celebrul actor Arnold Schwarzenegger a devenit guvernator. Acesta nu a reușit să devină președinte, însă, deoarece s-a născut în Austria, iar constituția Americii îl oprea din a candida. Totuși, au existat încercări de a schimba această parte a constituției doar pentru a îl lăsa pe el să candideze. Mai recent, Matthew McConaughey este favorit pentru a deveni viitorul guvernator al Texasului, conform celui mai recent sondaj de opinie. 

Ieșind din bula actorilor, îl avem pe fostul președinte american Donald Trump, care obișnuia să fie emblematic New York-ului, fiind prezent peste tot, de la reclamele la pizza, la studiourile televiziunilor sau chiar și în filme, precum “Singur Acasă”. Trebuie menționat și reality TV show-ul său propriu: “Ucenicul”.

Totuși, cum de sunt aleși?

Politicienii tradiționali, indiferent de partid sau de realizări, sunt puși în aceeași oală de majoritatea lumii, mai ales când încrederea în ei este slabă. De aceea, lumea nu e interesată să înlocuiască un birocrat incompetent cu ceea ce pare a fi alt birocrat incompetent. În schimb, celebritățile vin din afara sistemului, dintr-un domeniu unde au devenit deja cunoscute, respectate și, mai ales, îndrăgite, pentru munca depusă acolo. Astfel, profită de cunoaștere și de încredere pentru capabilitățile lor. Însă, este o greșeală să presupunem că, dacă cineva se pricepe la actorie, automat înseamnă că va fi un lider bun. Adesea fostul domeniu de activitate nu are nicio legătură cu munca unui politician. Din moment ce orice partid își dorește un astfel de membru, singurul lucru care le oprește pe majoritatea celebrităților din a intra în politică este dorința lor de a face asta, mai ales când câștigă mult mai mult în showbiz.

Reguli noi

Odată aleși, superstarurile vin cu propriul set de reguli (ceea ce e de înțeles, având în vedere că nu le știau pe cele inițiale în primul rând), schimbând jocul pentru toți. Ei se descurcă de minune să atragă cât mai multă atenție asupra lor, umbrindu-și competiția. Până la urmă, orice reclamă este o reclamă bună. Astfel, chiar și un scandal este benefic, atât timp cât distrage atenția votanților de la competiție. Cu cât mai des numele lor este auzit la televizor, cu atât mai bine, nu contează în ce context. Celebritățile se află cu un pas înainte și când vine vorba de social media, întrucât sunt nevoite să interacționeze cu fanii constant.

Astfel, restul politicienilor trebuie să se adapteze noilor reguli, altfel se vor pierde în obscuritate.

Pe de o parte, asta duce la o relație mai strânsă între electorat și politician, unde cetățenii sunt mai atenți la acțiunile politicienilor, care, la rândul lor, interacționează mai des cu oamenii. Însă, în același timp, atenția lumii cade asupra vieții personale și a unor mici stunt-uri, ci nu asupra unor subiecte cu adevărat importante care ne afectează pe toți, iar, la sfârșitul zilei, ce contează cel mai mult sunt măsurile luate și rezultatele obținute, nu personalitatea.

Odată cu influxul de superstaruri în politică, oamenii politici tradiționali au reușit să se adapteze, uneori prea bine. Astfel, am ajuns să avem politicieni care au devenit celebrități. Markus Söder, premierul Bavariei și posibil viitor cancelar al Germaniei, excelează în acest domeniu. Deși Söder susține valori plictisitoare publicului larg, el a devenit o adevărată vedetă a politicii germane, prin personalitatea sa carismatică. Foarte urmărit pe social media, Söder este prezent la multe evenimente și festivaluri publice, inclusiv la baluri mascate, unde odată s-a deghizat în Marilyn Monroe. Pentru alți politicieni, mai puțin carismatici, această situație s-ar fi transformat într-un dezastru, într-un fel sau altul, însă, nu și pentru Söder, care doar a devenit și mai popular. Deși el este un exemplu izolat, mulți politicieni împrumută astfel de metode pentru a se apropia mai mult de fani: premierul francez Jean Castex ține conferințe de presă pe Twitch, președintele Moldovei Maia Sandu posta videoclipuri pe TikTok în campania electorală, iar reprezentantele americane Alexandria Ocasio-Cortez și Ilhan Omar s-au jucat Among Us pe Twitch. Însă, cel mai infam este Nigel Farage, politicianul care și-a dedicat întreaga carieră Brexit-ului și a devenit irelevant imediat după ce a și-a îndeplinit visul. Astăzi, el a redevenit popular pe internet prin răspunsurile pe care le dă fanilor săi — prin intermediul aplicației Cameo — ce constau în videoclipuri unde vorbește despre meme-uri populare precum „Big Chungus”. Cu siguranță, este cea mai stranie reprofilare a unui politician din istorie. Poate este felul lui de a ne transmite că nu a crezut niciodată în ceea ce ne spunea. 

Așadar, ajungem să ne întrebăm, cât de clară este linia dintre showbiz și politică? Deși, acestea două vor rămâne, pentru viitorul previzibil, două domenii diferite, linia dintre ele devine din ce în ce mai subțire.