Redactor – Alexandra Busuioc

Un individ – necunoscător, neinițiat,  însetat de cunoaștere…mirat de ambiguitatea conceptelor noastre, se ridică din mulțime și pune întrebarea: “Ce este libertatea?”

În jurul lui se strâng într-o clipă : preoți,  filosofi, politicieni, exploatatori, asupriți și oameni oarecare – împingându-se, strigându-și crezurile și povara cât de tare pot. Nu se mai înțelege nimic, doar o cacofonie de voci și sensuri.

Fiindcă abordările sunt profund distincte – preoții o să strige că libertatea absolută este o stare de existență veșnică, parte a mântuirii. Filosofii o să afirme cu tărie că libertatea ține de raportul dintre individ și societate și reprezintă capacitatea omului de a acționa în conformitate cu propria voință. Politicienii o să pună în balanță drepturile și obligațiile și o să numească echilibrul “libertate” ( de n-ar avea ei adeseori balanțele îngreunate de propriile interese…)

Personajul nostru rămâne, pe bună dreptate, confuz… în mintea lui tronând aceeași întrebare: “Ce este libertatea?”

Poate reușiți voi să îi răspundeți, la finele acestui articol.

 Îndrăznesc să cred că tocmai amploarea domeniului de referință ne conduce către această dispută la nivel de definiții. Sau poate ambele sunt datorate faptului că, atunci când încercăm să rezumăm libertatea într-o singură sintagmă, ne lovim de același obstacol ca atunci când definim liniștea ori bezna. Putem să petrecem săptămâni la rând înșiruind explicații și, totuși,  acest concept e cel mai ușor de definit în raport cu ceea ce nu este.

Așa cum întunericul reprezintă lipsa luminii, libertatea reprezintă, ei bine, lipsa constrângerilor…

Dar omul este supus unor limitări – atât personale (pe care și le impune fără să conștientizeze), cât și generate de mediu sau comunitate.

Astfel, în realitate, nu putem vorbi de libertate absolută… deși oamenii continuă să aspire la ea.

În formarea societății,  regimurile politice stabilesc diferite limitări ale conceptului ca să îl poată pune în aplicare, deci pornesc de la ideea de libertate, dar o abordează în moduri distincte. Tocmai fiindcă nu s-au putut pune de acord asupra unuia singur, corect în totalitate.

Regimul politic reprezintă, în sine, ansamblul instituțiilor, metodelor și mijloacelor prin care se realizează puterea.

În acest articol vom analiza doar trei, principalele regimuri politice.

Totalitarismul – propune o societate în care puterea aparține în totalitate unei persoane sau unui grup de persoane. Statul devine autoritatea absolută și are dublu monopol: monopolul mijloacelor de forță și monopolul mijloacelor de convingere (deci practică teroarea și dezinformarea). Într‑un regim politic totalitar raportul cetățean‑stat presupune o subordonare totală a cetățeanului față de stat, o mare parte din drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor fiind încălcate.

Autoritarismul – este o formă mai îngăduitoare a totalitarismului. Statul se folosește de concepte precum ” naționalismul” și ” patriotismul” ca să își justifice legitimitatea și măsurile. Oferă anumite drepturi și libertăți cetățenilor, dar și acestea sunt restrânse.Democrația – deși nu este perfectă,  își propune să aducă cele mai multe beneficii celor mai mulți oameni. Din acest motiv, o regăsim în majoritatea statelor din lume și este preferabilă celorlalte regimuri politice.

Se caracterizează prin separarea puterilor în stat, pluralism politic, respectarea drepturilor și libertăților oamenilor, prin domnia majorității și protecția minorității.

Aşa cum este convins specialistul în științe politice, Robert A. Dahl: „democraţia intenţionează să asigure un câmp al libertăţii personale mai extins decât orice alt regim poate să promită”.

Dar faptul că democrația se construiește pe voința poporului este atât un beneficiu, cât și un dezavantaj, o posibilă piedică în împlinirea empirică a conceptului de libertate.

Fiind un mecanism acționat de dorințele și alegerile oamenilor, democrația rămâne cel mai reprezentativ și incluziv regim politic – acesta este principalul ei beneficiu.

 Totuși, este dependentă de acestea ca să funcționeze… asta poate deveni un dezavantaj. Omul este, prin natura sa, subiectiv, iar conceptele care stau la baza democrației pot fi interpretate cu ușurință în moduri total diferite, chiar nerezonabile uneori.

De asemenea, informarea este o libertate opțională și nu există dreptate absolută. Ține de individ, de perspectiva și nivelul său de informare să decidă ceea ce este bine sau rău, corect sau greșit.

Prin urmare, intervin disputele, contradicțiile și confuzia. Democrația este un regim politic extrem de promițător și, totuși vulnerabil, predispus la neînțelegeri și variații majore de la conceptele sale fundamentale.

Când vine vorba de înțelegerea prezentului și, în definitiv, îmbunătățirea lui, este important să privim actualitatea din toate perspectivele și să fim conștienți de drumul pe care l-am parcurs ca să ajungem în acest punct. Regimurile și idelogiile politice sunt prelungiri pragmatice ( unele mai rezonabile decât altele) ale conceptelor spre care aspirăm.

Citind acest articol, ai înțeles de ce preferăm democrația și de ce, în ultimă instanță, nici democrația nu este perfectă? Acestă conștientizare este primul pas dacă dorești să realizezi o schimbare. Arată-ne tu altă cale spre libertate.