Text – Daria Primăvăruș

Grafică – Maria Cristea

Cipru, insula din Marea Mediterană care pentru mulți reprezintă doar un loc minunat de vacanță, cuprinde de fapt, două țări complet diferite din punct de vedere politic și economic.

Astăzi, pe insulă se regăsește Republica Cipru – membră a Uniunii Europene Națiunilor Unite, dar și Republica Cirpu de Nord, o țară recunoscută exclusiv de Turica. În acest articol veți afla cum s-a ajuns aici.

Deși conflictul insulei Cipru nu a avut parte de foarte multă atenție la nivel internațional, acesta este unul de o importanță covârșitoare, îmbinând relațiile politice cu istoria cutremurătoare a Greciei si a Turciei și este cu siguranță una dintre problemele nerezolvate ale Uniunii Europene.

Începând cu anul 1974, Cipru a fost neoficial divizată în două părți, pe o parte locuind greci, iar pe cealaltă turci, amândouă părțile având guverne diferite.  Bineînțeles, acest fapt este unul cunoscut, însă pentru a înțelege de ce s-a ajuns aici, trebuie să cunoaștem situația istorică a insulei.

Până la obținerea independenței Cipru a cunoscut numeroase stăpâniri. Inusla a fost stăpânită de bizantini până în anul 1192, apoi de venețieni, însă în jurul anului 1570, Imperiul Otoman urma să pună stăpânire pe Grecia timp de aproximativ  400 de ani și automat și pe insula Cirpu, populată atunci de greci. Bineînțeles, această mișcare a făcut ca foarte mulți turci să migreze pe această insulă. Cipru a fost parte a imperiului Otoman timp de secole, indiferent de răscoalele pe care greci ciprioți le făceau pentru a fi independenți.

Anul 1820 marchează începutul războiului de independență al Greciei, care a fost câștigat în fața otomanilor. În același timp, ciprioții s-au revoltat dorind ενωσις, (se traduce prin unire, adică unirea cu Grecia), însă revolta lor nu a avut același success în fața otomanilor.

A treia putere…

În anul 1878, pe lângă Turcia și Grecia, un alt actor intervine în acest conflict. Regatul Unit al Marii Britanii începe să administreze insula Cipru, colaborând cu Turica. Regatul Unit manifesta un interes foarte mare față de Cipru, nu doar pentru că astfel își putea aratăta suveranitatea teritorială față de Rusia, dar și pentru că Cipru reprezintă un punct strategic, iar de pe această inuslă armata putea ajunge cu ușurință la trei continente diferite, ceea ce cu sigurnață făcea teritoriul să fie mult prea valoros pentru a se renunța la el. La începutul Primului Război Mondial, Cipru a fost anexat de către Regatul Unit.

Episcopul Makarios III – liderul mișcării pentru eliberare

Sub epicsopul Makarios III apare organizația EOKA (Organizația Națională a Luptătorilor ciprioți) pentru a milita pentru unire și pentru a încheia dominația birtanică.

Reacția turcilor în fața acestei organizații nu a fost surprinzătoare. Turcii ciprioți susținuți de Britanici, nu au stat pe loc odată ce au aflat de această nouă organizație, astfel apare Forța de Apărare turcă (TMT), organizație ce avea ca scop păstrarea insulei împărțite. Astfel, ei au abordat o lege a istoriei, ci anume divide et impera. Odată cu aceste două organizații inamice, se naște și ura etnică între popoarele grec și turc, ură ce continuă până astăzi.

Independența Ciprului?

În cele din urmă, în jurul anului 1960, acordurile de la Zurich și Londra au proclamat Republica Cipru. Președintele republicii trebuia să fie grec, iar vicepreședintele turc. Totuși, lucrurile nu se termină atât de simplu…Deși în aparența Cipru era acum o republică independentă, tratatele interziceau unirea acesteia cu Grecia, adică ceea ce grecii ciprioți își doriseră cel mai mult. De asemenea, constituția considera că grecii și turcii nu erau cetățeni, ci membri ai celor două comunități. Pe langă asta, Grecia, Turcia și Marea Britanie erau încă actorii principali și puteau interveni în insulă oricând doreau.

Așa cum era de așteptat, președintele Makarios a dorit schimbări de constituție, lucru care a dus la izbucnirea unor conflicte și revolte grave în anul 1963 între greci și turci, iar în anul 1964 o rezoluție realizată de Națiunile Unite a fost admisă, forțe de menținere a păcii fiind trimise în inuslă, care era la doar un pas de un război civil. Violența care a apărut între cele două popoare a fost ceea ce a dus  la începutul delimitării capitalei Nicosia (Lefkosha) în partea de nord trăind turci, iar în cea de sud, greci.

Totuși, conflictele nu s-au terminat aici.

De ce există două țări diferite? Cum și-au declarat turcii ciprioți independența?

După cum am menționat anterior, anul 1960 a însemnat teoretic că, după 80 de ani de stăpânire britanică, Cipru era în sfârșit independent. O parte tratatului de independență includea și distribuirea puterilor în regiune, adică între grecii ciprioți  majoritari (pe atunci 78% din populație) și turcii ciprioți. (13%)

După 10 ani de la intervenția trupelor Națiunilor Unite, în 1974, conflictele  s-au intensificat atunci când regimul militar din Grecia a înlăturat guvernul cipriot (se spune că era parte din planul de a anexa insula).

Drept răspuns, Turcia a invadat Cirpu, sub pretextul că apără independența insulei, ceea ce era acceptat de către tratatele semnate la proclmarea independenței. Până la finalul anului 1974, turcii aveau să stăpânească mult mai mult, adică aproximativ 36% din insulă. Turcia își dorea ca Cipru să aibă un model federal iar liderul comunității de turci ciprioți de la acea vreme nu dorea reunificarea. În acest timp, guvernul cipriot (condus acum exclusiv de comunitatea grecilor ciprioți) dorea ca invazia făcută de Turcia să fie recunoscută și să li se facă dreptate.

Turcia a avut un avantaj în toate aceste intervenții, deoarece era aliat al Statelor Unite, iar acestea își doreau prezența Turciei pe insulă pentru ca Cipru să nu cadă în sfera sovietică aflată în expansiune tot in acel timp. Astfel, Statele Unite nu au intervenit, ci chiar au incurajat invazia în Cipru.

În anul 1983, Națiunile Unite au afirmat în cele din urmă printr-o rezoluție că ocuparea unui teritoriu prin forță era inadmisibilă (totuși, Turcia nu a fost numită explicit) și a cerut îndepărtarea imediată a forțelor străine din Cipru.

La auzul acestora, în decembrie 1983, ciprioții turci au anunțat crearea Republicii Ciprului de Nord, anunț așteptat probabil și de toți cititorii acestui articol.

Până și Regatul Unit a fost de părere că orice declarație de independență ar fi contrarie cu cea din 1960. Totuși, guvernul turc a clarificat ceea ce voia, declarând că este conștient de consecințele unui astfel de pas. Această decizie a fost privită cu mânie de către Grecia, Regatul Unit – ceilalți doi garanți ai independenței din 1960- dar și de către puterile internaționale. Mai mult decât atât, a fost realizată o rezoluție de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite care declara faptul că această independență nu este validă, dar le și cerea tuturor statelor membre să nu recunoască alt stat în afară de Republica Cipru (partea populată de greci).

Astfel, ne apropiem în sfârșit de prezent. Rezoluțiile date după 1983 au avut un impact puternic asupra Republicii Turce a Ciprului de Nord. Putem observa privilegiile pe care Republica Cipru (partea grecească) le are astăzi, fiind și membră a Uniunii Europene din 2004, față de nivelul de trai scăzut din partea turcească.

În ziua de astăzi, tensiunile nu mai au aceeași intensitate iar conflictul a fost considerat unul înghețat, deoarece au intervenit alți lideri cu viziuni mai conciliante (tot un astfel de conflict poate fi considerat și cel dintre Armenia și Azerbaijan – vezi articolul Tot ceea ce trebuie să sșii despre conflictul din Nagorno-Karabah), însă putem concluziona că grecii ciprioți au suferit timp de secole, au fost alungați din propriile locuințe de către invaziile turcești, iar astăzi turcii ciprioți resimt difrențe din punct de vedere social și economic.

Cu alte cuvinte, insula Cipru a fost victima propriei sale poziții strategice din Marea Mediterană.