Revoluția bolșevică și tragedia familiei Romanov

Istorie

Text- Aytana Anghel

Revoluția Bolșevică, denumită și Revoluția din Octombrie, a reprezentat al doilea stadiu al Revoluției Ruse din 1917, dar pentru a înțelege mai bine contextul acestui eveniment însemnat din istoria Rusiei, și conexiunea lui cu familia regală a acestui stat, anume Romanovii, trebuie să aruncăm o privire asupra primei etape a mișcărilor de revoltă și a cauzelor acesteia.

Revoluția din Februarie de la Petrograd a avut loc oarecum în februarie și relativ la Petrograd. După calendarul rus, data era 23 februarie, iar după cel nou, 8 martie, iar Petrograd era fostul oraș Sankt Petersburg și viitorul Leningrad. În orice caz, se poate spune fără îndoială că ne aflăm în capitala rusă, de Ziua Internațională a Femeii, când o serie de demonstrații ținute din cauza foametei, se transformă treptat în proteste cu caracter politic, social și economic, manifestații ce aveau să se înrăutățească pe parcursul următoarelor zile. Un batalion a fost trimis să reprime revolta, dar mulți dintre soldați fie s-au alăturat mișcărilor revoluționare, fie au dezertat, împușcându-și proprii ofițeri. Starea economică a Rusiei nu era, însă, singurul motiv de revoltă. Oamenii erau nemulțumiți de abandonul cu care Țarul Nicolae al II-lea a plecat pe frontul de război pentru a-și asuma funcția de comandant suprem al armatei, care suferea din ce în ce mai multe înfrângeri cutremurătoare. Dorința țarului de a supraveghea acțiunile militare a lăsat-o la conducerea Rusiei pe Țarina Alexandra, a cărei naționalitate germană și asociere repetată cu Grigori Rasputin nu a atras opinia publică de partea ei.

Aceste evenimente au dus la abdicarea țarului, pe data de 2 martie, iar deoarece fratele său, Marele Duce Mihail, a refuzat să preia tronul, la instaurarea unui Guvern Provizoriu Rus, al cărui lider a fost într-o continuă schimbare, de la monarhistul Mihail Rodzeanko, conducătorul Dumei de Stat, la liberalul Prinț Gheorghi Evghenievici Lvov, care a fost înlocuit la rândul lui de socialistul Alexandr Kerenski după căderea guvernului său.

Kerenski a menținut Rusia implicată în Primul Război Mondial, nefăcând față problemelor ce amenințau un guvern instabil, aflat sub presiune atât din dreapta cât și din stânga, a cărui putere era limitată de autoritatea Sovietului din Petrograd.

După această revoluție, familia Romanov și slujitorii ei apropiați au fost închiși în Palatul Alexandru, urmând apoi să fie mutată la Tobolsk și în cele din urmă la Ekaterinburg.

Manifestările revoluționare au continuat, urmând ca la începutul lunii iulie, soldații din Petrograd ce refuzaseră să se întoarcă pe front și muncitorii din capitală să ceară liderilor sovietului să preia puterea. Bolșevicii, însă, refuzau această propunere de revoltă prematură, știind că influența lor nu se răspândise încă în restul țării, și că orice încercare de răsturnare a guvernului provizoriu atât de devreme ar fi dat greș. În schimb, aceștia doreau să lase guvernul să își epuizeze singur puterile încercând să rezolve problemele revoluției, precum reforma agrară și ziua de lucru de 8 ore, dovedindu-și astfel incompetența și întinzând metaforicul covor roșu pentru intervenția bolșevicilor.

În vara lui 1917 a avut loc așa-numita “Împărțire Neagră” a terenurilor din zonele rurale, întocmită de țăranii ce se săturaseră să mai aștepte mult promisa reformă agrară, confiscând singuri pământurile moșierilor. Aceste ocupări masive ale terenurilor au constituit o răscoală imensă, în mare parte victorioasă, care nu a primit nici laudele, dar nici reproșurile guvernului. Această împărțire a pământurilor, alături de propaganda pacifistă, a încurajat soldații să părăsească fronturile și să participe la revoltă.

Astfel, bolșevicii ce erau odată nimic mai mult decât „o mână nesemnificativă de demagogi” au ajuns să dețină controlul asupra majorității Rusiei, Lenin declarând deschis că erau gata să preia puterea.

Revoluția Bolșevică propriu-zisă a fost declanșată în noaptea de 24-25 octombrie/6-7 noiembrie 1917, și s-a desfășurat aproape fără vărsare de sânge. Bolșevicii, conducând Gărzile Roșii au preluat, aproape fără rezistență, controlul gărilor, podurilor, băncii centrale, a centralei poștale și a celei telefonice, iar apoi au atacat Palatul de Iarnă. Troțki, membru al Sovietului din Petrograd și editor al ziarului social-democrat Pravda, introdus prin contrabandă în Rusia, a anunțat în următoarea zi în mod oficial dizolvarea guvernului provizoriu și, deși au existat oponenți care susțineau că bolșevicii au obținut puterea în mod ilegal, bazele noului regim deja se așternuseră.

Deși această preluare a puterii a fost pașnică și lipsită de victime din punctul de vedere al majorității, în luna iulie a următorului an avea să fie comisă o crimă atât de macabră încât va rămâne în amintirea oamenilor chiar și la peste 100 de ani de la înfăptuirea sa. În noaptea de 16-17 iulie 1918, la ordinele Sovietului Regional Ural și conform instrucțiunilor lui Lenin, familia Romanov și toți cei ce i-au însoțit în captivitate au fost împușcați, înjunghiați și omorâți în lovituri de către trupele bolșevice conduse de Iakov Iurovski⁠. Trupurile țarului, ale țarinei și ale celor cinci copii ai lor au fost apoi dezbrăcate, mutilate, arse și îngropate în pădurea Kopteaki.

În anii ce au urmat, bolșevicii au trecut de la a anunța doar moartea lui Nicolae și a pretinde că familia sa a fost dusă într-un loc sigur, la a susține că au fost omorâți de către revoluționarii de stânga, până la a nega de-a dreptul, în 1922, că fuseseră omorâți. Au recunoscut crima în sfârșit în 1926, dar au susținut că trupurile fuseseră distruse și că guvernul lui Lenin nu era vinovat.

În această perioadă au apărut, de asemenea, mulți impostori ce pretindeau a fi Romanovi și zvonuri privind supraviețuirea Prințesei Anastasia, cea mai tânără fiică a răposatului țar, zvonuri ce s-au dovedit a fi inspirația multor cărți, filme și seriale care au dezvoltat acest concept, creeând chiar o realitate alternativă a istoriei, unde Anastasia a supraviețuit masacrului familiei sale.

Deși dovedită incorectă odată ce mormântul principal al familiei a fost descoperit în 1979, iar al celor doi copii care lipseau din acesta în 2007, această teorie este pur și simplu speranța utopică a unor persoane ce au refuzat să creadă realitatea sumbră a uneia din cele mai odioase crime din istoria recentă.

Grafică- Maria Cristea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s