Comunismul din România- Ceaușescu și Pacepa

Istorie, Politică simplificată

Text- Alexandra Dicu

Cu nici 1000 de membri în 1944, anul când își începe marșul irezistibil spre putere, Partidul Comunist Român era cel mai puțin numeros în comparație cu celelalte partide comuniste europene și, probabil, și cel mai nereprezentativ pentru marginea societății în care se afla. Cehoslovacia avea 80 000 de membri. Condus de Gheorghe Gheorghiu Dej, desemnat de Stalin pentru că era etnic român, deci mai uşor de lansat în piaţa politică, Partidul Comunist Român avea în frunte o serie întreagă de agenţi sovietici, în frunte cu Ana Pauker.

Organizaţia de tineret era condusă de Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu. Conform studiilor efectuate în 1930, 80% din populație era reprezentată de țărănime, care era în mare parte analfabetă, mulți neavând nici măcar ciclul primar terminat. La 3 ani după instaurarea vizibilă a PCR-ului, regele Mihai abdică, iar România are parte de o creștere a membrilor comuniști, ajungând la 800 000. Să ademenești oamenii promițându-le diferite drepturi care erau necesare (ex: dreptul femeii la vot), aprobarea acestora, iar peste câțiva ani scoaterea lor din sistem. După instaurarea Republicii Populare, la 11 iunie 1948, comuniştii au trecut în proprietatea statului toate fabricile şi uzinele din metalurgie, energie, construcţii, petro-chimie, industria uşoară şi alimentară, reţelele de transport de toate felurile.

În perioada 1947-1964, în timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, România se transformase în închisoare. În ’48 este înființată Securitatea, iar oamenii politici și intelectualii de atunci sunt trimiși în arest. Sistemul comunist s-a sprijinit cu putere și încredere pe serviciile secrete. România devenise un stat polițienesc încă dinainte de Primul Război Mondial. Serviciile secrete însă, în 1944, exceptând unele cazuri izolate- nu au opus rezistență în mod sistematic în fața instaurării dictaturii comuniste, ceea ce este remarcabil, dacă se ține cont de tradiția anticomunistă a acestora. Comuniștii au epurat serviciile Siguranței, iar din 1948, odată cu Securitatea, și-au creat un nou organ la propriu, al supravegherii si terorii. Serviciile secrete erau folosite ca mijloc central al exercitării puterii. Nou era, însă, modul de intimidare: teroare pe față, deportare, internare în lagăre, munca silită, acestea lovindu-i pe etnicii români categorisiți drept ”dușmani de prima clasă ”. Până în 1964, aproximativ 200 000 de oameni, circa 1,5% din populație, au fost internați în lagăre și supuși cruzimii serviciilor secrete.

În 1950, la doar 22 de ani, Ion Mihai Pacepa devine ofițer de securitate. De atunci viața sa a început să ia un curs total diferit. Se considera că Pacepa este rezultatul 100% al sovieticilor. Pacepa visase să ajungă în America, asemenea tatălui său, care își petrecuse cea mai mare parte a carierei profesionale la firma Leonida, unde se considera că a ascuns și a protejat un ofițer valoros al NKVD. Din acest punct de vedere, Pacepa în spionaj a fost creaţia ruşilor. Sovieticii l-au învăţat și l-au specializat în tainele informațiilor. Este produsul acelei generaţii de spioni educaţi de ruşi, în anii ’50. Întreaga evoluție a lui Pacepa se datorează serviciilor ruse, care l-au învățat, sprijinit și de la care Pacepa a putut beneficia de informații prin care să îi surprindă pe șefii de la București pentru a-l promova. În 1966 Pacepa ajunge director adjunct al DIE, iar din 1974 devine secretar general al Ministerului de Interne, denumirea funcției fiind schimbată, iar acesta ajungând consilierul principal al președintelui pe probleme de securitate. Ascensiunea pe care a avut-o Pacepa trădează stilul sovietic: ”ca să poată să recruteze la vârf, întotdeauna rușii recrutează sus, dar cresc și elementele de jos. Când nu reușesc să recruteze la vârf, atunci creează în jurul lor agenți de influență, care-l consiliază pe șeful respectiv să ia decizii favorabile rușilor”.

Pacepa a început să ia contact cu Ceaușescu din 1969, la 2 ani după ce acesta urcase pe ”tron”. În 1972 ajunge în vârful piramidei birocratice românești, iar așa cum susține Pacepa în cartea sa ”Moștenirea Kremlinului”: ”sistemul comunist de guvernământ era o escrocherie politică, care nu putea aduce țării nimic altceva decât faliment economic, social și moral.” După sfârșitul anilor 60, Ceaușescu a dus o politică față de Moscova, care, după 1968 s-a menținut cu mare putere, odată cu intrarea Trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. România era membră pe atunci a Tratatului de la Varșovia, deci în mod normal trebuia să se supună. Ceaușescu i-a provocat pe ruși, astfel greșind și condamnând toate armatele Tratatului de la Varșovia, a fost un moment în care toate statele Tratatului au rămas ostile lui Ceaușescu. În decembrie 1989, la Moscova, Ceaușescu continua cu amenințările sale și cu aceleași atacuri specifice lui, provocându-i pe toți.

Din anul 1972, DIE a muncit, zi și noapte, într-o operație secretă, care avea ca scop convingerea Washingtonului și Occidentul ca Ceaușescu era o nou fel de marxist: un comunist naționalist, care era independent de Moscova, o adevărată personalitate pe care Occidentul se putea baza. Ca orice altă operațiune inițiată de Ceaușescu, numele acesteia de cod era ”Orizont”. În această operație ultrasecretă și de maximă importanță pentru liderul țării de pe atunci, au fost trimiși în Occident peste o mie de ofițeri sub acoperire, în diferite funcții: diplomați, profesori, preoți misionari. Țelul acestei operațiuni era acela de a determina guvernele occidentale să sprijine politic, financiar și economic această ”independență ” a lui Ceaușescu față de Moscova. Dar în realitate Ceaușescu dorea să transforme România Într-o feudă personală și să o facă prima dinastie comunistă din istorie. La 6 ani după ce a lansat Operația ”Orizont”, el a obținut aproape tot ce și-a dorit: susținere, încredere, miliarde de dolari în credite oferite de statele occidentale, tehnologii avansate .

Ceaușescu împreună cu generalul Pacepa au întreprins împreună călătorii la Washington. În aprilie 1978 au fost primiți de președintele Carter, care l-a proclamat public pe Ceaușescu ”mare conducător național și internațional, care a adus un nemaipomenit progres României”.

Lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par a fi, iar în viață nu primim întocmai ceea ce ne dorim, însă, Ceaușescu era pe punctul de a-și vedea visul devenit realitate, să realizeze prima dinastie comunistă din lume. Dar într-o încercare plină de disperare pentru a-și apăra poziția, acesta a declarat public, la 13 aprilie 1989, că posedă tehnologia de fabricare a bombei atomice și a amenințat că o va folosi pentru a proteja România socialistă de valul revoluționar care cuprinsese Europa. Însă nu mai dura mult și visul lui Ceaușescu se ducea pe apa sâmbetei.

Cartea lui Pacepa, ”orizonturi roșii”, care a fost în primă fază primită cu răcoare de către presa americană, aceasta contrazicând portretul pe care îl avea liderul român în fața Occidentului, a devenit un best seller. S-a realizat că Ceaușescu era în fond un criminal de drept comun, un traficant de droguri și de arme. După cum spune și Pacepa ”un terorist internațional, ca trâmbițata ”independență” era o înșelătorie grosolană; că politica sa bazată pe spionaj, dezinformare și furt de tehnologie- nu putea aduce decât faliment moral și ruina economică”. Din toată Europa, în România era cea mai mare rată de sinucideri, acest fapt fiind din cauza spionării excesive, care nu mai devenise un secret de stat. În 1989, circa 3% din populație se afla în slujba Securității. Procentul raportat la populația totală, România avea mai mulți informatori decât Uniunea Sovietică, vorba ”și pereții au urechi”, potrivindu-se situației.

După 1968 și circul lui Ceauşescu cu ocuparea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia, în Securitate a fost creată o structură specială: 190/O. Era o unitate militară de contrainformaţii pentru ofiţerii de informaţii externe. De ce? Pentru că România avea acum adversari nu doar din Occident, ci și din Răsărit. Și-au dat seama că ruşii vor încerca să recruteze cât mai mulţi ofiţeri de informații români. A fost momentul în care Securitatea nu a mai primit sprijinul ofiţerilor de informații sovietici în străinătate, ci dimpotrivă. Numai că unitatea a fost

pusă în subordinea directă a lui Pacepa, el ajungând creierul Serviciului Secret Român. La el se strângeau toate informațiile, el le filtra înspre Cabinetul 1. Toate informațiile se concentrau la Pacepa.

Toate acuzațiile din procesul lui Ceaușescu sunt regăsite și în cartea ”Orizonturi Roșii” a generalului Ion Mihai Pacepa. Acesta recunoaște că a jucat un rol important în schimbarea lui Ceaușescu: „Noi cei de acolo, din Statele Unite, cu cei de acasă, am reuşit să îl schimbăm”. Fuga lui Pacepa s-a petrecut la 3 luni după ce Nicolae Ceauşescu fusese primit la Washington de către Jimmy Carter, preşedintele SUA. În septembrie 1978, regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu l-a acuzat pe generalul Pacepa de înaltă trădare şi a pus un premiu de 2 milioane de dolari pe capul său. Cert este faptul că, la data de 24 iulie 1978, Pacepa a cerut azil politic la Ambasada SUA din Bonn. Preşedintele Jimmy Carter i-a aprobat imediat cererea, iar la data de 28 iulie 1978, un avion militar american l-a transportat în secret pe Pacepa în SUA. În 1980, Securitatea a oferit un milion de dolari celebrului Carlos „Şacalul” pentru a-l asasina pe Pacepa, dar teroristul nu l-a putut identifica, Pacepa având 3 operații estetice făcute. Pacepa nu a fost singurul ”trădător” din sistem, iar după plecarea sa ,unii au ales să fugă, alții să se predea și să își dea propria viață. România avea ofiţeri plasaţi sub acoperire, cu identităţi false, în redacţii de ziare, chiar şi la Europa Liberă, Vocea Americii, toate locurile în care se concentra informația de maximă importanță.

Pacepa nu a fost singurul ”trădător” care a cerut azil politic în Occident. Au fost din diferite părți ale Europei, iar aceștia au colaborat cu cei de acasă, însemnând că și în România au existat trădători. Pacepa era un cetățean român și ofițer de securitate plecat în misiune, dar nu s-a mai întors în patria sa și a cerut azil politic în SUA. A continuat să își desfășoare activitatea pe cealaltă parte a baricadei, ajutând și serviciile secrete americane, pentru că pe sovietici oricum i-a ajutat întotdeauna, aceștia ajutându-l pe el la rândul lor. Astăzi, America are un tratat strategic special cu România și suntem membri NATO. Pacepa nu poate fi considerat un trădător, dar nici un salvator, pentru că a jucat mereu un dublu rol, fiind mereu pe ambele baricade, ajutând la darea unei lovituri puternice comunismului românesc și ajutând la căderea acestuia.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s