Regimul întunecat învins de Nelson Mandela

Istorie, Politică simplificată

Text: Daria Primăvăruș

În ciuda prosperității și diversității culturale ce pot fi întâlnite acum în Africa de Sud, atunci când vorbim despre această țară trebuie să ne gândim la una dintre cele mai negre perioade ale istoriei ei, ci anume regimul Apartheid. Înainte de a intra în istorie, este important să înțelegem ce a fost regimul Apartheid și cum a afectat populația, urmele acestui regim rămânând în viață chiar și astăzi.

Acest regim își are rădăcinele încă de când olandezii au colonizat Africa de Sud în secolul al XVII-lea. În anul 1948 puterea partidului naționalist sud-african (The All White National Party of South Africa) a crescut considerabil, lucru ce a avut drept consecință instaurarea regimului Apartheid și a unor legi care îi privau pe oamenii de culoare de drepturi, chiar dacă la acel moment oamenii negri din Africa de Sud reprezentau un procent de 80% din populație. Au urmat peste 50 de ani de nedreptăți pentru populația care nu era de culoare albă.

Implementarea apartheidului a fost posibilă prin Legea privind înregistrarea populației din 1950, care a împărțit toți sud-africanii în Bantu (toți africanii negri), de culoare (cei de rasă mixtă) sau albi . O a patra categorie – asiatică (indiană și pakistaneză) – a fost ulterior adăugată.

Peste 300 de legi stabileau discriminarea instuțională în Africa de Sud. În acest timp, țara a fost împărțită în mai multe regiuni, în fiecare dintre acestea trăind oameni în funcție de culoarea pielii lor. Toți oamenii de culoare au fost deportați în regiuni în care trăiau în condiții de sărăcie extremă și nu aveau niciun drept, pe când cei albi trăiau în zone privilegiate. Toate drepturile politice, inclusiv votul, dețiunute de un sud-african negru erau limitate la regiunea în care trăia, pierzându-și cetățenia în Africa de Sud în care trăiau albii. Au fost deznaționalizți peste 9 milioane de sud-africani. Cu alte cuvinte, aceștia erau străini în propria lor țară. Această mișcare  a destrămat numeroase familii, deoarece părinții puteau fi clasificați ca fiind albi, iar copiii ca fiind de rasă mixtă, lucru care îi trimitea automat la mulți kilometri distanță.

Bineînțeles, protestele negrilor, uneori susținuți și de albi nu au ezitat să apară, aceștia simțindu-se amenințați de regim. În 1953, au fost adoptate Legea privind siguranța publică și Legea de modificare a legii penale, care au împuternicit guvernul să declare stări de urgență stricte și a sporit pedepsele pentru cei care protestau împotriva regimului Apartheid. Pedepsele pentru protestanți erau foarte dure, începând de la amenzi, biciuiri și până la închisoare.

Unul dintre cele mai importante evenimente este masacrul din Sharpville, atunci când un grup de nergi au refuzat să poarte la ei pașapoartele folosite pentru a trece dintr-o regiune în alta. A fost declarată o stare de rugență ce a durat mai mult de 3 luni, iar o mulțime de oameni de culoare au fost omorâți.

Cu siguranță unul dintre cele mai memorabile figuri din timpul acestui regim a fost Nelson Mandela. Acesta a fost unul dintre cei mai mari oponenți ai regimului, făcând parte din Congresul Național African. Deoarece acesta a protestat pentru a i se face dreptate, a fost condamnat la închisoare pe viață, o decizie care i-a făcut pe sud-africani să își piardă speranța la libertate.

Africa de Sud a fost forțată să se retragă din Commonwealth în 1961, cdeoarece alte țări membre nu acceptau politicile sale rasiale. În 1985, atât Regatul Unit, cât și Statele Unite au impus sancțiuni economice Africii de Sud. Acesta a fost momentul în care Africa de Sud, deși fusese atenționată de Națiunile Unite încă de mult timp, a decis pentru prima dată să elimine anumite legi opresive, deși negrilor li se interzicea încă să locuiască în zone destinate doar albilor.

În succesiunea acestui eveniment, alegerile prezidențiale din 1989 au fost câștigate de Frederik Klerk, urmând ca legile instaurate în timpul regimului Aparteid să dispară odată ce Klerk a contribuit la eliberarea lui Nelson Mandela în 1990, după 27 de ani de închisoare.

Nelson Mandela a devenit primul președinte de culoare ales democratic în Africa de Sud în 1994. Guvernul a devenit acum unul multicultural, s-a creat o nouă consituție, iar țara a avut parte de prosperitate, economia acesteia crescând considerabil. Africa de Sud din 1994 a trecut de la sistemul rasial la unul de guvernare majoritară. Alegerile din 1994 au dus la o schimbare inimaginabilă de guvern, venind la putere Congresul Național African (ANC). ANC și-a păstrat puterea după alegerile ulterioare din 1999, 2004, 2009 și 2014.

Există totuși și o parte tristă a acestei povești cu final fericit. Urme ale acestui regim întunecat segregaționist și fascist, rămân până în ziua de astăzi implementate în mentalitățile unora dintre oameni. Diferențe se pot vedea chiar și acum între Western Cape și Eastern Cape. Western Cape este una dintre cele mai bogate provincii ale țării și a beneficiat de la bun început de instituții puternice, inclusiv structuri de guvernare, școli și universități, înființate în epoca apartheidului. În schimb, Eastern Cape este una dintre cele mai sărace două provincii în care astfel de instituții erau abia funcționale înainte de 1994. Totuși, după 1994 au avut loc demersuri pentru a se stabili un sistem de educație național care să nu fie bazat pe politici rasiale. De asemenea, unii polițiști abuzează și astăzi de forță, privind cu nostalige la regimul apartheid unde aceștia reprezentau o autoritate pentru oameni.

În concluzie, schimbările în bine sunt totuși de necontestat. Nelson Mandela este recunoscut și astăzi drept salvatorul acestei țări, care a reușit să lase în urmă unul dintre cele mai dure exemple de rasism din istorie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s