Tot ce trebuie să știi despre cultura și religia egipteană

Istorie

Text- Aytana Anghel

Atunci când te gândești la Egipt primul gând care îți trece prin minte este un deșert arid din care răsare un triumvirat de piramide falnice, licărind în soare precum niște diamante gargantuane.

Deși această fantezie este prezentată în multe filme, cărți și seriale fictive care au manipulat negreșit percepția oamenilor, ea alcătuiește doar o parte arhisimplificată din realitatea culturii egiptene.

Atunci când vrei să zidești o casă durabilă, trebuie să ai încă de la început o fundație stabilă, iar la fel se întâmplă și atunci când dorești să construiești o civilizație atât de măreață încât va păta paginile istoriei chiar și la mii de ani după distrugerea sa. Pentru egipteni, această bază a fost Nilul, un fluviu african care le-a oferit o deltă atât de fertilă, încât întreaga populație s-a concentrat în jurul acestui “ținut negru” plin de potențialul unei vieți mai bune.

Istoria propriu-zisă a acestui popor începe cu unificarea părții de nord a statului, regiunea Deltei Nilului, denumită Egiptul de Jos, cu Egiptul de Sus, regăsit în sudul țării, adică în Valea Nilului, fapt realizat de către Faraonul Menes. Acesta a reprezentat Dinastia I a faraonilor, care până la sfârșitul Dinastiei a II-a au domnit în capitala Thinis. După moartea lor, regii erau înmormântați la Saqqara, unde se află și Complexul de la Djoser, cu faimoasa piramidă în trepte.

Începând cu Dinastia a III-a, din punct de vedere istoric, cronologia Egiptului este împărțită în Regatul Vechi, Regatul Mijlociu și Regatul Nou, acestea fiind delimitate de către trei perioade intermediare.În timpul Regatului Vechi, capitala era orașul Memphis, la sud de capitala curentă a Egiptului, Cairo. Zeul protector al acestui oraș era Ra, zeul Soarelui.În credința egiptenilor antici, viața de apoi era piatra de hotar a religiei lor. Ei considerau că pentru a se pregăti corect pentru această a doua viață, două lucruri erau elementare: mormântul și mumificarea.

Mormintele egiptenilor simpli erau bucăți ordinare de piatră, similare cu cele dintr-un cimitir din zilele de astăzi, dar unui faraoni se cuvenea ceva mult mai fastuos. Așa s-au născut piramidele, edificii uriașe construite în timpul domniei fiecărui rege. Până în momentul de față, s-au identificat 118 piramide. Cea mai mică dintre acestea măsoară doar 8 metri înălțime, iar cea mai mare, anume Marea Piramidă a lui Cheops, 147 de metri, și ar fi măsurat chiar mai mult dacă vârful acesteia nu s-ar fi prăbușit. Orice piramidă, oricăt de mare sau de mica are 3 camere, dintre care una subterană, în cazul în care faraonul moare înainte de finalizarea piramidei și trebuie îngropat rapid.

Atât în Antichitate, cât și în Epoca Contemporană, oamenii au considerat piramidele excepțional de captivante, dar, din păcate, la fel se poate spune și despre hoți, care, văzând aceste monumente impozante aflate în mijlocul deșertului, nu au rezistat tentației de a le prăda. Desigur, având în vedere faptul că faraonii își îngropau toate bogățiile împreună cu ei pentru a le avea la îndemână în viața de apoi, nu este de mirare că atunci când cercetătorii au descoperit piramidele, acestea erau complet goale.

Din acest motiv, în perioada Regatului Nou, pe lângă mutarea capitalei la Luxor, în sudul Egiptului, faraonii au renunțat la ideea piramidelor și au decis, în schimb, să își ascundă mormintele într-o vale înconjurată de munți, în așa fel încât nimeni să nu își poată da seama că acolo se aflau potențiale comori. Aceste locuri s-au numit Valea Regilor, respectiv Valea Reginelor. Hatshepsut  a fost singura regină care a fost înmormântată în Valea Regilor, deoarece deși se considera femeie, dorea să fie faraon, crezând că doar astfel ar fi luată în serios.

A doua componentă esențială a vieții de apoi a egiptenilor era mumificarea. Aceasta era un proces de îndepărtare a organelor interne după deces, îmbălsămarea și ambalarea trupului în bandaje îmbibate cu rășină și depozitarea acestuia fie într-un sarcofag de piatră, fie într-un sicriu din lemn. Unele organe erau depozitate în patru vase canopice, cu capacul în formă de cap de om sau animal. Astfel, ficatul era păstrat în vasul cu cap de om, plămânii în cel de babuin, intestinele în cel de vultur și stomacul în cel de șacal. Inima era singurul organ care rămânea în corp, pentru ca persoana decedată să își poată păstra sufletul. În viața de apoi, aceasta era pusă în balanță cu pana zeiței Maat. Dacă decedatul trăise conform legii, inima era mai ușoară decât pana, dar dacă acesta o încălcase, inima era mai grea și urma să fie devorată de către monstrul Ammut.

Deși brutală, cultura egipteană este o colecție incredibilă de povestiri, mituri și blesteme, care te captivează cu istoria lor detaliată. În Egipt, chiar și cea mai mica pietricică poate ascunde o poveste mai mare decât o piramidă!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s