Povestea din spatele războiului ruso-japonez

Istorie, Politică Asia, Politică simplificată

Text- Diana Sîrbu

Razboiul Ruso-Japonez a fost unul dintre cele mai importante razboaie ale secolului XX, avand sa influenteze puternic evolutia ordinii mondiale de pana atunci. Acesta a inceput in anul 1904, incheindu-se in anul 1905. Uitandu-ne asupra evenimentelor care aveau sa aiba loc in secolul XX, putem observa ca aceasta confruntare a reprezentat o prefigurare a unora dintre cele mai mari batalii din Primul Razboi Mondial (1914-1918). Motivul principal al izbucnirii conflictului a fost obtinerea controlului asupra Extremului Orient, cu precadere Coreea si Manicuria, teritorii care nu apartineau niciunuia dintre statele combatante. Razboiul a fost purtat in contextul unei Chine aflate in declin.

Japonia trecea in acea perioada prin schimbari in domeniul politic, militar, economic, insa nu si cultural. Ea isi dorea sa ia tot ceea ce considera a fi benefic de la Occident, pastrandu-si totusi vechile obiceiuri si traditii care datau de secole. Japonia se bucura de o modernizare constanta, si se transforma in cel mai puternic stat al Asiei Orientale, astfel ca aceasta trebuia sa isi stabileasca si o politica externa pe masura. Problema aparuta insa era aceea ca  dezvoltarea insulelor nipone coincidea cu expansiunea puterilor din Europa si Nordul Americii. Marile Puteri (Anglia, Germania, Franta, Rusia), datorita expansiunii lor coloniale, aveau numeroase interese in zona de Est si Sud-Est a Asiei, in special China, care se afla intr-o situatie precara ca urmare a Rascoalei Boxerilor, miscare declansata pe fondul nemultumirilor sociale chineze indreptate spre celelalte state.

In timpul Rascoalei Boxerilor, Rusia plasase in regiunea Manciuriei mii de soldati, obtinand astfel controlul acesteia, autodeclarandu-se “protectoare” a Chinei, ceea ce avea sa starneasca nemulturile Angliei si Japoniei. Imperiul Tarist nu s-a oprit insa la asta, ci a cerut conducerii de la Seul sa le cedeze teritoriile din sudul Coreei, spunand ca doresc sa faca acolo un depozit de carbuni, aceasta fiind doar o acoperire a intentiilor sale adevarate, si anume amplasarea unei baze navale chiar in fata Japoniei. China a cedat in cele din urma, fiind nevoita sa plateasca o despagubire uriasa, in valoare de 450 de milioane de taeli si de asemenea sa pedeapseasca pe oricine ar fi contribuit la Rascoala. Nu in ultimul rand, aceasta trebuia sa recunoasca drepturile puterilor europene de a-si apara legatiile si supusii cu forte militare stationate pe teritoriul ei, devenind practic o semicolonie a puterilor europene.

Diplomatia japoneza a constientizat ca pentru a rezolva problemele din acea parte a Asiei era necesar sa negocieze si sa ajunga la anumite compromisuri cu puterile din Occident, in special cu Rusia. Aceasta isi dorea sa incheie un compromis prin care sa ii fie recunoscute intentiile speciale in Coreea, recunoscand la randul ei pretentiile Rusiei in Manciuria. Incercarea Diplomatiei de a obtine acest lucru incepe inca din 1901, insa fara succes.

Aliata neastepta se va dovedi a fi Anglia, care isi dorea ca Rusia sa ii recunoasca interesele in China, Coreea si Persia si care la randul ei isi doreau incheierea unei aliante cu SUA, insa cum acest lucru nu se arata realizabil, Japonia parea aliatul cel mai potrivit. In 1902 era semnat tratatul anglo-japonez, care avea ca scop principal impiedicarea impartirii Chinei intre Rusia, Franta si Germania. Tarul Rusiei a aratat ostiltate acestui act, luand masuri radicale. Conducerea Japoneza a continuat sa incerce sa obtina ce isi dorea pe cale pasnica pana in 1903, insa zadarnic.

Tarul Nicolae nu isi dorea initial un razboi cu Japonia, insa personalitati aflate in anturajul sau l-au impins spre un conflict armat. El nu considera Japonia o putere demna de temut, fapt pentru care a tras de timp, ceea ce i-a determinat pe japonezi sa faca primul pas. In noaptea dintre 8 si 9 februarie armata japoneza a lanstat un atac simultan in Port Arthur si Chempulo. Confruntarile au demonstrat Rusiei cat de tare se inselase in privinta adversarei sale, pierzand fiecare confruntare directa.

Presedintele american Theodore Roosevelt decide sa intervina ca negociator al pacii, spunand ca daca Japonia incearca sa castige prea mult de pe urma victoriei sale, va trezi antipatia puterilor din Occident, carora nu le-ar putea facea fata intr-o alianta. Nicolae al II-lea refuza sa plateasca indemnizatii de razboi Japoniei, care este nevoita sa accepte, avand o situatie financiara precara, cauzata de imprumuturile pentru razboi. In cele din urma, puterea castigatoare se alege cu jumate din peninsula Sakhalin, concesiunea peninsulei Liaodong, si recunoasterea din partea invinsei a Coreei ca facand parte din sfera de influenta a Japoniei, acceptand si sa evacueze Manciuria.

Revista New York Times spunea despre acordul de pace “o natiune invinsa in fiecare batalie a razboiului, cu o armata capturata si alta infranta, cu o flota distrusa, si-a dictat proprii termeni asupra victoriei”.

In ciuda faptului ca Japonia si-a castigat titlul de mare putere, locuitorii au considerat ca nu au fost castigate suficiente teritorii, nu au fost obtinute despagubiri si nu a fost tratata drept puterea castigatoare. Japonezii au pus pe seama americanilor esecul lor.

Razboiul s-a sfarsit cu prima mare victorie militara moderna a unei puteri asiatice asupra unei puteri Europene. Japonia a avut mult de castigat in  plan simbolic, fiind recunoscuta ca putere de catre natiunile din Occident.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s