Tot ceea trebuie să știi despre războiul din Nagorno-Karabah

Politică Asia, Politică simplificată

Armenia și Azerbaidjan, două state din zona caucaziană, detașate de contemporaneitatea progresivă și adesea respinse pe baza coruptibilității, sunt în centrul atenției politice. În acest sens, conflictul dintre cele două state, deși reprezintă consecințele unor ostilități antice, bazate pe recunoașterea unui simplu teritoriu, a devenit un adevărat ring de luptă ale superputerilor lumii, dominând știrile internaționale prin acuzații și amenințări.

Oricât de complicat a devenit acest conflict în momentul de față, la baza acestuia stă o problemă relativ simplă; teritoriul Nagorno-Karabah. Teritoriul, situat în Caucazul de Sud, este recunoscut de către comunitatea internațională ca aparținând statului Azerbaidjan. Totuși, populația sa este formată, în proporție de aproximativ 95%, din armeni ortodocși, astfel inițiându-se numeroase mișcări separatiste susținute de guvernul Armeniei.

În timp ce Armenia susținea mișcările separatiste, considerându-le un aspect vital al suveranității lor, Azerbaidjan făcea tot posibilul pentru a le imita puterea. Desigur, regiunea dispune de resurse naturale limitate, iar poziția sa geostrategică nu este de o importanță sporită, totuși, teritoriul a reprezentat și reprezintă cauza a zeci de mii de decese.

De-a lungul războiului dintre anii 1988 și 1994 și în prezent, s-au comis masacre de către ambele părți, deși Organizația Națiunilor Unite a încercat să intervină de numeroase ori. Fără îndoială, analizarea problemei prin obiectivitate și imparțialitate reprezintă o provocare, ambele state modificând, adesea, istoria în favoarea lor. Totuși, interesant este că rădăcinile acestui conflict au fost modelate, surprinzător, de nimeni altcineva decât conducătorul politic sovietic, Iosif Vissarionovici Stalin.

La începutul aniilor 90′, s-a decis ca regiunea Nagorno-Karabah să aparțină  Republicii Sovietice Socialiste Armenia, dar Comisarul Naționalităților URSS, Iosif Stalin, a inversat decizia, oferind terioriul Republicii Sovietice Socialiste Azerbaidjan. Desigur, armenii au protestat împotriva deciziei, dar intoleranța sovietică generală față de naționalism a stimulat ignorarea acestora. În prezent, prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, susține că această decizie, desigur nedreaptă, a fost luată în favoarea Președintelui Atatürk, deși putem remarca o lipsă a doveziilor în acest sens.

În consecință, de-a lungul anilor, sentimentul anti-armean s-a amplificat, atingând cote inimaginabile. Potrivit Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței, armenii reprezintă grupul cel mai vulnerabil din Azerbaidjan, din punct de vedere al discriminării rasiale. Din păcate, acest sentiment a fost, de multe ori, stimulat și încurajat de politicienii celor două țări caucaziene. Ca exemplu notabil, fostul primar din Baku, Hajibala Abutalybov, a declarat în anul 2005: “Scopul nostru este eliminarea completă a armenilor”. Mai mult decât atât, actualul Președinte, Ilham Aliyev, a declarat de nenumărate ori: “Armenia este o țară nevaloroasă”. În acest sens, nu este de mirare că, de-a lungul anilor, teritoriul Nagorno-Karabah a devenit incredibil de militarizat, reprezentând una dintre cele mai periculoase granițe ale lumii.

Ostilitățile au părut nerezolvabile și, implicit, inevitabile. În consecință, mediatizarea acestora la nivel internațional a fost limitată. La începutul acestui an, în luna februarie, premierul Armeniei și președintele Azerbaidjanului au participat chiar și la o dezbatere publică și diplomatică, pe tema teritoriului disputat, la Conferința de securitate din München. Cu toate acestea, primul atac a fost lansat în luna iulie, războiul propriu-zis izbucnind la sfârșitul lunii septembrie.

Reprezentanții Armeniei susțin în mod convingător că Azerbaidjan a susținut primul atac, dar reprezentanții Azerbaidjanului susțin că au acționat în autoapărare, deslușirea adevărului constituind o dificultate însemnată. Totuși, putem spune că Azerbaijdan a atacat Stepanakert, unul dintre cele mai mari orașe din regiunea Nagorno-Karabah, stârnind un număr colosal de tineri armeni ce au acționat în numele patriotismului. Totodată, indiferent de desfășurarea primului atac, comparația dintre cele două armate reprezintă poate una dintre cele mai interesante aspecte ce demonstrează inechitabilitatea acestui război. În primul rând, în timp ce Azerbaidjan alocă suma de aproape 3 miliarde de dolari în scopuri de apărare, bugetul Armeniei este unul modest, reprezentând doar 500 de milioane de dolari. În acest sens, Azerbaidjan investește pentru o armată performantă, ce evidențiază vulnerabilitatea Armeniei.

În al doilea rând, ceea ce fac aceste lupte diferite de toate celelalte din istoria popoarelor din Caucaz reprezintă implicarea semnificativă a altor puteri. Pe de-o parte, Turcia susține, în mod public, Azerbaidjan. În acest sens, Președintele Erdogan a descris relația dintre cele două state ca fiind strânsă, spunând adesea: “o singură națiune, două state”. Mai mult decât atât, în afară de cultură, asemănări lingvistice și religie, relația celor două state poate fi definită și prin dependența Turciei față de petrol și gaze. De-a lungul anilor, Turcia s-a bazat tot mai mult pe azeri, gazele naturale facilitând aproape 90% din exporturile statului. Așadar, putem înțelege cu ușurință de ce instabilitatea regiunii reprezintă o problemă pentru statul turc.

Deși nu putem știi cu certitudine cât de implicată este Turcia, este important să luăm în considerare declarațiile Armeniei. Prim-ministrul Payshinyan a numit acțiunile lui Erdogan “echivalente unui atac terorist”, în timp ce Ministerul armean al apărării a oferit argumente convingătoare în acest sens. Mai mult decât atât, acest conflict a atras atenția președintelui Siriei. În luna august, Bashar al-Assad a acuzat președintele Turciei că a declanșat acest război, trimițând soldați în regiune și respingând eforturile internaționale de a sfârși ostilități regretabile.     Desigur, oficialii turci au negat acuzațiile. Totuși, o analiză însemnată a acestor acuzații trebuie să menționeze că Turcia nu recunoaște, nici în prezent, genocidul armean, refuzând în general asumarea unei responsabilități semnificative.

Pe de altă parte, la începutul acestui conflict, Armenia aștepta ajutorul Rusiei, ambele state fiind membre ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă, ce percepe agresiunea împotriva unui semnatar ca fiind agresiune împotriva tuturor. Așadar, la începutul lunii noiembrie, Armenia a solicitat președintelui Vladimir Putin, pentru prima oară în ultimii douăzeci de ani, o discuție urgentă pentru a determina natura și cantitatea de ajutor pe care Federația Rusă l-ar fi putut oferi. Bineînțeles, Rusia a declarat disponibilitatea asistenței, dar doar dacă conflictul din Nagorno-Karabah s-ar fi extins pe teritoriul Armeniei, dovedindu-se, din multe puncte de vedere, ineficient.

Cu toate acestea, Rusia a ales să intervină, recent, într-un mod semnificativ, intermediind chiar săptămâna aceasta un acord de încetare a conflictului din Nagorno-Karabah, pacea urmând să fie menținută de 2.000 de soldați ruși. Semnarea acestui acord pare să fi încetat conflictul, momentan, dar lipsa unui compromis echitabil a declanșat proteste violente, ale căror urmări vor influența profund viitorul Armeniei.

Acordul, ce prevede încetarea tuturor acțiunilor militare din regiune, declară că regiunea aparține statului Azerbaidjan, impulsionând o adevărată victorie pentru poporul azer, dar o înfrângere tragică pentru poporul armean. Din numeroase puncte de vedere, toate statele implicate beneficiază de urmările acestui armistițiu, cu excepția Armeniei, ce este mai vulnerabilă ca niciodată. Astfel de conflicte și astfel de urmări demonstrează ineficiența Organizației Națiunilor Unite în prevenirea și gestionarea conflictelor, superputerile lumii, motivate de beneficii economice, având ultimul cuvânt de spus cu privire la suveranitatea statelor subdezvoltate.  

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s