Fără îndoială, NATO s-a dovedit a fi una dintre cele mai reușite alianțe din istorie, reprezentând un adevărat pilon al solidarității internaționale. Punând bazele securității la un nivel interguvernamental și sprijinând condițiile sub care statele europene au reușit, după lupte seculare, să colaboreze, NATO a asigurat un model remarcabil pentru buna conviețuire în pace și un proiect comunitar fără precedent. Mai mult decât atât, deși formarea alianței NATO s-a sprijinit, inițial,  pe nevoia unui sistem comun de apărare, NATO a reușit să avanseze principii democratice și valori eminente, oferind lumii un contrast puternic cu regimurile autoritare opresive.

În prezent, în ciuda absenței unei amenințări militare proeminente, NATO se confruntă cu provocări pe cât de distincte pe atât de amenințătoare. În acest sens, ascensiunea Republicii Populare Chineze reprezintă un aspect problematic ce posedă potențialul de a comprima alianța transatlantică. Într-o eră a tehnologizării, a inovațiilor rapide și a globalizării, Republica Populară Chineză reprezintă o oportunitate profitabilă pentru unii, dar o amenințare alarmantă pentru alții, solidaritatea statelor NATO fiind pusă la încercare mai mult ca oricând.

Încă de la mijlocul secolului XX, Republica Populară Chineză conștientizează propria sa măreție. Prin adaptarea socialismului la legile economiei de piață și valorificarea procesului de globalizare, economia Chinei a înregistrat creșteri pe cât de incredibile pe atât de inexplicabile, amenințând, implicit, supremația Statelor Unite ale Americii. Având al doilea cel mai mare buget militar din lume, investind masiv în capacități militare moderne și fiind un lider mondial în știință și tehnologie, este important să înțelegem ascensiunea Chinei și să intensificăm rolul NATO pe plan mondial.

De ce nu China?

În contextul războiului comercial, din cauza unor serii de dispute politice și, nu în ultimul rând, pe fondul acuzațiilor privind responsabilitatea Chinei în răspândirea pandemiei, constatăm numeroase asemenări între tensiunea contemporaneității și  perioada Războiului Rece.

Politicile protecționiste ale Statelor Unite ale Americii și deprecierea agresivă a yuan-ului (ce încalcă principile Grupului celor 20) au amplificat tensiunile dintre cele două state, determinând Administrația Trump să depună un efort consecvent în a limita influența politică, militară și economică a Chinei.  Cu toate acestea, ceea ce a atras atenția NATO nu a fost competiția dintre cele două state, ci modalitatea prin care China ar putea câștiga.

Nerespectarea drepturilor omului, regimul autoritar și lipsa opoziției reprezintă aspecte semnificative ce au facilitat ascensiunea influenței chineze. În acest sens, creșterea puterii chineze este indisolubil legată de o ideologie ce nu împărtășește valori fundamentale ale  NATO, prin urmare reprezentând o provocare pentru ordinea globală.

Fără îndoială, China va deveni o superputere, însă Beijingul se confruntă cu probleme alarmante, cum ar fi creșterea deficitului de resurse, calitatea îngrijorătoare a aerului și corupția omniprezentă. Mai mult decât atât, este esențial să luăm în considerare politica externă a Chinei, împreună cu totalitatea conflictelor ce au marcat, expresiv, numai anul 2020. De la conflictul cu Taiwan la atrocitățile teribile comise în Hong Kong, pacea nu pare a fi o prioritate pentru guvernul chinez.

Cu toate acestea, nu toate țările membre NATO împărtășesc aceeași atitudine cu privire la definirea unei relații NATO-China, ivindu-se dezacorduri complexe și realități cumplite. În acest sens, analizarea motivelor ce au determinat incertitudinea solidarității organizației transatlantice reprezintă un aspect vital în constuirea unei comunități euroatlatince durabile și promițătoare.

Prosperitate economică de scurtă durată: BRI

La sfârșitul anului 2013, Xi Jinping a anunțat elaborarea poate uneia dintre cele ambițioase inițiative economice ale Chinei. Astăzi, această inițiativă poartă numele de “Belt and Road” (sau noul Drum al Mătăsii)- un program de rețele comerciale și de infrastructură ce conectează trei continente, privilegiind regiunile chineze mai puțin dezvoltate. Reprezentând, fără îndoială, unul dintre cele mai mari planuri de dezvoltare din istoria modernă, inițiativa BRI oferă Chinei putere incontestabilă și influență internațională.

Desigur, nu putem contesta principiile suveranității, dar există o îngrijorarea legitimă cu privire la faptul că inițiativa BRI este pusă în aplicare prin mijloace demne de suspiciune. Fiind predispusă corupției și lipsită de transparență, măsuri de durabilitate economică nu au fost integrate, asftel încurajând o serie de proiecte ce facilitează prosperitate economică de scurtă durată.

State cu probleme economice însemnate, care nu ar fi putut obține împrumuturi de la Fondul Monetar Internațional, din pricina unor regimuri autoritare definite prin coruptibilitate, au fost atrase de propunerile Chinei. Prin țări precum Pakistan și Vietnam, ce au primit șansa de a-și menține modelul absolutist, negând, în același timp, condițiile occidentale de angajament financiar, Republica Populară Chineză a obținut influență politică considerabilă în regiuni importante din punct de vedere strategic.

În acest sens, multe state europene, în special cele puternic îndatorate, și-au exprimat interesul față de potențialul beneficiu economic, afișându-se în opoziție cu atitudinea categorică a Statelor Unite ale Americii. În consecință, Grecia a reprezentat baza expansiunii chineze spre Europa. Miliarde de euro au fost investiți în porturi, energie și bănci, iar guvernul condus de  Alexis Tsipras a semnat protocolul prin care ţara sa a devenit prima din Europa care a intrat în proiectul BRI. Observând modernizarea porturilor grecești, guvernul condus de Giussepe Conte nu ar fi putut rămâne în urmă. Așadar, după scurt timp, și Italia a semnat acordul, devenind primul stat G7 care s-a alăturat programului chinez.  Desigur, atât pentru Grecia, cât și pentru Italia, valorile NATO și ale Uniunii Europene sunt importante, dar, din perspectiva lor, nu pot substitui beneficiile economice asigurate de Republica Populară Chineză.

Putere militară

Cu toate acestea, indiferent de competitivitatea economică a Chinei, atenția NATO trebuie îndreptată spre puterea militară a Chinei, cu adevărat revoluționată de Xi Jinping. Strategia de “fuziune militar-civilă” a Partidului Comunist Chinez reprezintă un plan de eliminare a barierelor dintre sectoarele de cercetare civile ale Chinei și sectoarele sale militare. Potrivit Administrației Trump, Partidul Comunist caută să domine din punct de vedere militar, prin achiziționarea unor tehnologii de ultimă generație, sugerând, de asemenea, tentative de furt.

Desigur, delimitarea dintre propaganda Trump și realitate este absolut necesară. Totuși, putem susține, prin obiectivitate categorică, că, pentru Xi Jinping, creșterea bugetului militar reprezintă o prioritate. Mai mult decât atât, puterea militară a Chinei pare să nu cunoască limite geografice, inaugurându-se în Djibouti o bază militară și majoritatea țărilor africane fiind deja puternic îndatorate față de guvernul chinez.

Așadar, fie că analizăm cooperarea dintre China și Russia, implementarea îndoielnică a tehnologiei 5G, inițiativa BRI ce a evidențiat vulnerabilitatea economică a statelor europene și coruptibilitatea statelor asiatice, datoria statelor africane sau creșterea bugetului militar, putem cataloga China “o provocare” pentru NATO.