Revoluția ce nu ar fi trebuit să se declanșeze…

Politică Orientul Mijlociu, Politică simplificată

Situația Republicii Islamice Iran, ce reprezintă, în prezent, principalul dușman al Statelor Unite ale Americii, un adversar al democrației și un antagonist față de Europa, devine, de-a lungul timpului, din ce în ce mai îngrijorătoare.

Dar această împrejurare, deși alarmantă, nu a fost chiar imprevizibilă sau neașteptată.

Ceea ce se întâmplă în prezent reprezintă una dintre consecințele unei revoluții ce nu ar fi trebuit să se declanșeze.

În prezent, Iranul este o teocrație islamică, în care șeful statului nu este nici măcar un politician, ci un lider religios.

 Sistemul juridic se bazează pe legea Shia, iar torturările și execuțiile sunt destul de frecvente în țară. De asemenea, dacă acest lucru nu ar fi fost suficient,  guvernul finanțează numeroase organizații teroriste din toată lumea, cum ar fi Hezbollah, a căror existență reprezintă o amenințare pentru pacea globală.

Cu toate acestea, în anul 1935, anul în care Reza Shah a redenumit Persia Iran, statul aspira să devină secular, modern, puternic influențat de Europa, acesta putând fi asemănat cu Turcia sub conducerea lui Ataturk.

Mulți sunt de părere că dinastia Shah a făcut mai mult rău decât bine, deoarece, în timpul monarhiei, cele mai multe familii iraniene trăiau în sărăcie, dar, oare ceea ce s-a întâmplat după detronarea Shahului Mohammad Reza Pahlavi și după revoluția din 1979 a condus la formarea unui stat dezvoltat, prosper?

Istoria ne spune că revoluția aduce prosperitate și succes, dar cazul Iranului este cu adevărat incomparabil; revoluția a înrăutățit situația, înlocuind o monarhie autoritară, dar modernă, cu o teocrație absolută ce a transformat radical societatea prin înrăutățirea relațiilor internaționale și prin implementarea unui regim extremist și anti-democratic ce a încurajat și a dat naștere a numeroase organizații teroriste.

Shahul Mohammad Reza Pahlavi, un „Ataturk” mai puțin apreciat…

Puțini știu cum arăta Iran înainte de Revoluția Islamică.

Cu toate că Iranul zilelor noastre se aseamănă foarte mult cu o țara în care nu ți-ai dori să te naști, Teheran semăna, acum mulți ani, cu un fel de Los Angeles, dar cu o rată a șomajului mult mai mare!

La începutul secolului XX, iranienii erau conduși de monarhia Shah, care își finanța stilul de viață decadent prin vânzarea petrolului, mai ales către Marea Britanie.

Mohammad Raza era, fără îndoială, un autocrat. Popularitatea acestuia a avut de suferit în special în momentul în care a angajat o poliție secretă, nemiloasă, numită SAVAK, pentru a descuraja dizidența.

SAVAK era cunoscută pentru brutalitatea sa, arestând, adesea, oamei în toiul nopții. Așadar, oricine și-ar fi dorit să-și exprime opinia negativă cu privire la regimul Șahului ar fi fost torturat și, de cele mai multe ori, ucis.

De asemenea, în anul 1975, Șahul a desființat cele două partide politice și le-a înlocuit cu unul singur, al cărui lider era… el.

Reprezentând un fel de Marie Antoinette masculin, un alt aspect ce i-a influențat popularitatea era stilul de viață cu adevărat extravagant. Potrivit oamenilor, în timp ce iranienii mureau de foame, acesta zbura spre Paris, împreună cu regina Farah, pentru mese fastuoase.

Dar, cu toate acestea, trebuie să recunoaștem ca Mohammad Raza a făcut și foarte mult bine; motiv pentru care este considerat un “Ataturk mai elitist”.

Șahul Mohammad Reza Pahlavi împreună cu Regina Farah

Între 1962 și 1975, Iranul înregistrase îmbunătățiri uriașe ce au împins țara în rândul statelor dezvoltate. Veniturile din petrol crescuseră de la $550 de milioane în anul 1964 la $20 de miliarde în 1976, iar o mare parte dintre aceste venituri fuseseră investite în infrastructură și educație.

Populația crescuse, mortalitatea infantilă scăzuse și formarea unei noi clase mijlocii a dus la creșterea economică, dar… în anul 1963, Șahul instaurase o “revoluție albă”.

Revolție albă?

“Vreau ca nivelul de trai în Iran să fie, în zece ani, exact ca cel din Europa de azi.”

Șahul Pahlavi

Începând cu anii ’60, Mohammad Raza urmase sfatul Casei Albe și al Administrației Kennedy și  implementase o serie de reforme pentru a moderniza țara.

La fel ca în Turcia, restricțiile impuse de tradiția și de legea islamică au fost ridicate. Femeile au fost emancipate, iar stilul vestimentar occidental a fost puternic încurajat, uneori prin norme oficiale.

S-au înființat primele școli publice, primele universități, primele bănci și prima armată națională.

De asemenea, femeile au primit dreptul la vot și la educație.

Femei iraniene, înainte de 1979

Statul și religia au fost separate complet, dar, spre deosebire de turcii conduși de Ataturk, iranienii conduși de Pahlavi nu erau pregătiți…

Mohammad Reza implementase un proces de occidentalizare rapidă într-o societate foarte tradițională și religioasă. Mulți oameni credeau că Șahul își dorea să șteargă adevărata istorie, cultură și tradiție a Iranului, înlocuindu-o cu valorile promovate în Statele Unite.

Stilurile de viață americane deveniseră un ideal, obiectivul final. Americanismul devenise un model; cultura populară americană – cărți, reviste, film – aruncată peste țara noastră…. Am început să ne întrebăm dacă mai există loc pentru propria noastră cultură”

Din punctul nostru de vedere, Șahul Pahlavi ar fi trebuit își adapteze ideile moderniste societății nepregătite.

Spre deosebire de turci, ce fuseseră deja expuși idealurilor europene, iranienilor nu li s-au oferit timpul necesar pentru a se adapta, motiv pentru care mulți dintre ei au refuzat schimbările.

Dar, cu toate acestea, dacă oamenii nu ar fi protestat atunci împotriva acelor schimbări, poate situația lor nu ar fi fost atât de critică în momentul de față…

Vrem mai multe slujbe și mai puține drepturi pentru femei!

Revoluția a fost declanșată, în mare parte, de către un iranian foarte apreciat, Ayatollah Ruhollah Khomeini.

Reprezentând un om al centrului religios din Qom, Khomeini s-a revoltat nu doar împotriva reformelor ce “ofereau mult prea multe drepturi femeilor”, dar și împotriva guvernului ce organiza alegeri corupte.

Ayatollah Khomeini, un Rasputin iranian?

În general, acesta considera că un rege nu poate avea “putere islamică” și că tradiția Shia va fi întotdeauna împotriva acestei puteri, făcând-o nelegitimă.

Dar, în același timp, existau și probleme adevărate…

În ciuda, sau probabil din cauza, creșterii economiei bazate pe petrol, foarte mulți iranieni au avut de suferit. Universitățile ofereau mai mulți absolvenți decât erau locuri de muncă, iar mecanizarea agriculturii a rezultat în deplasarea fermierilor. Rata șomajului creștea din ce în ce mai mult, iar muncitorilor din Teheran le erau oferite din ce în ce mai puține oportunități.

Așadar, ar fi nedrept să spunem că revoluția a fost creată de oameni cu viziuni fundamentaliste ale islamului, dar este corect să spunem că oamenii care au ajuns la putere după căderea monarhiei exact așa ar fi descriși.

Consecințe

Una dintre consecințele revoluției din 1979 a fost înlocuirea guvernului secular cu o un guvern islamic.

Noua Republică Islamică s-a bazat pe ideea lui Khomeini despre cine ar trebui să fie un lider islamic, principiu pe care l-a numit “Velayat-e Faqih”.

Acest principiu spunea că doar un lider religios ar putea guverna țara într-un  mod eficient, deoarece doar un lider religios cunoaște importanța legii, religiei și dreptății. Acest “principiu” ar putea fi comparat cu teoria lui Socrate, dacă înlocuim filozofia cu religia…

Încă din 1979, există un Președinte și un prim-ministru, dar oricare dintre deciziile lor poate fi răsturnată de către “conducătorul suprem”.

Nu este doar opinia noastră subiectivă când spunem că Revoluția nu ar fi trebuit declanșată; Iran se confruntă, în prezent, cu una dintre cele mai grave provocări economice.

Din cauza amenințărilor nucleare, Iran s-a confruntat cu numeroase sancțiuni în ultimii ani, sancțiuni ce i-au afectat creșterea economică.

Într-un singur an, moneda națională, rialul, și-a pierdut 70% din valoarea sa, comparativ cu dolarul, iar, în prezent, rata anuală a inflaţiei ajunge la aproape 40%.

De asemenea, dacă protestele zilnice la adresa guvernului ce finanțează organizații teroriste, criza economică și existența unor lideri incompetenți ce reprezintă o continuă amenințare pentru relațiile internaționale diplomatice nu ar fi fost de-ajuns să vă convingem că Revoluția din 1979 a făcut mai mult rău decât bine, să analizăm situația femeilor!


Misoginia este cea mai importantă caracteristică al actualului sistemul de conducere din Iran și inima ideologiei lui Khomeini.

Fiecare aspect al existenței lor- de la modul în care trebuie să se îmbrace în public, la subiectele pe care le pot studia la universitate- este strict reglementat.

Încă din anul 1979, drepturile femeilor au fost înjumătățite.

În prezent, femeile care au dreptul la moștenire primesc de două ori mai puțin decât un bărbat şi doi martori femei fac cât un singur martor bărbat. De asemenea, trebuie menționat și faptul că femeile nu au dreptul să meargă pe bicicletă sau să cânte, “potrivit legii Shia”.

Așadar, Șahul Mohammad Reza Pahlavi poate nu a fost cel mai… altruist conducător, dar obiectivul său principal a fost întotdeauna același; să transforme Iran într-un stat dezvoltat și modern, obiectiv ce pare absolut imposibil de atins în prezent!

Ar trebui să ne punem cu toții întrebarea:

“Oare cum ar fi arătat Iran dacă Revoluția din 1979 nu s-ar fi declanșat?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s